„Orice amărăciune și supărare și mânie și izbucnire și defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate; ci fiţi buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Dumnezeu v-a iertat vouă în Hristos”. (Efeseni 4, 31-32)

Capacitatea de a ierta şi de a cere iertare este o însuşire a omului puternic şi generos. În limba rusă, la despărţire se spune: „Iartă”. Adică cerem iertare pentru toate lucrurile cu care l-am necăjit pe celălalt, cu voie sau fără voie, în vremea petrecută împreună.

Iertarea este o însuşire dumnezeiască, fiindcă Domnul a săvârşit cel mai mare act de iertare: nu doar că i-a iertat pe oamenii cei păcătoşi, ci S-a şi răstignit pentru păcatele noastre pe cruce. Iar noi, care purtăm chipul lui Dumnezeu, fiind zidiţi după acest chip, trebuie să învăţăm de la El iertarea. De aceea ne spune şi Sfântul Apostol Pavel: iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă în Hristos (Efeseni 4, 31). Ranchiuna nu numai că nu ne îngăduie să comunicăm cu oamenii, ci şi pune piedică între noi şi Dumnezeu: Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre (Matei 6, 14-15).

În general, viaţa de familie e imposibilă fără iertare, fiindcă între soţi, copii, părinţi există cea mai mare apropiere cu putinţă, ei interacţionează foarte strâns şi, din păcate, această interacţiune nu constă numai din momente plăcute. Şi capacitatea de a ierta, de a fi îngăduitor faţă de neputinţele celorlalţi, este o deprindere foarte preţioasă pentru omul de familie.

„Dobândeşte duh de pace, şi în jurul tău se vor mântui mii”, a spus marele nostru sfânt Serafim din Sarov. Pentru mulţi, cuvintele acestea par un ideal absolut inaccesibil – dar dacă în familie s-a creat, de exemplu, o situaţie grea, tensionată, dacă există vrăjmăşie, dar măcar unul singur începe să se poarte altfel, adică să dobândească măcar cât de cât duhul păcii şi al iertării, dacă nu va răspunde la rău cu rău, dacă va înceta să se mai supere şi să se simtă jignit, dacă îi va iubi pe toţi, atmosfera din familie se va schimba în bine. Şi oamenii din jurul lui se vor schimba, văzând dispoziţia lui paşnică.

Iertarea, îngăduinţa sunt însă indispensabile în viaţa de familie nu numai în probleme atât de globale, ci şi, literalmente, în cele de zi cu zi, până şi la nivelul mărunţişurilor domestice.

De pildă, unele femei sunt foarte înclinate spre ordine în toate privinţele, au un fel de „complex al perfecţionistului”, şi vor să ţină totul sub control, însă membrii familiei nu vor să le asculte şi să li se supună. Aceasta le provoacă un sentiment de ciudă şi nemulţumire permanentă. Dacă doamnele respective vor înţelege însă că ordinea nu e nici pe departe lucrul principal în viaţă, că poţi să-ţi permiţi ţie însuţi şi celor din jur lipsa perfecţiunii, că lumea nu se va duce de râpă dacă îţi îngădui să te abaţi un pic de la ordinea pe care ţi-ai stabilit-o, viaţa lor şi a membrilor familiei lor se va schimba, fără îndoială, în bine.

N-are decât să nu fie în casă atâta curăţenie, în schimb o să fie mai multă pace. Pedanteria poate distruge bunele relaţii. O femeie îmi povestea că se supăra foarte tare pe soţul ei pentru că acesta, în pofida rugăminţilor ei, nu reuşea deloc să se obişnuiască să stoarcă pasta din tub de la capăt, nu de la mijloc. Văzând că din această cauză se amărăşte foarte tare şi îşi pierde pacea cu soţul ei, a inventat următoarea metodă simplă: a început să cumpere două tuburi – unul pentru ea, altul pentru soţ. Acum, fiecare îşi stoarce pasta aşa cum vrea. Principalul este că a învățat lecţia, a înţeles că nu trebuie să-și otrăvească viaţa şi să le otrăvească viaţa şi celor dragi din pricina unei asemenea bagatele.

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, Editura Sophia, București, 2013, p. 170-172)