Iertarea păcatelor se dă nu pentru meritele noastre, ci din mila Iubitorului de oameni Dumnezeu, Care întotdeauna este gata să ierte, îndată ce omul se întoarce la El cu căinţă. Şi ne fac nevrednici de iertare nu mărimea şi mulţimea păcatelor, ci numai necăinţa. Îndată ce vă căiţi şi vă zdrobiţi inima, iertarea vă este rânduită în cer, iar în momentul spovedaniei această hotărâre cerească vă este pronunţată. Domnul Mântuitorul a luat în Trupul Său pe cruce zapisul tuturor păcatelor tuturor oamenilor şi acolo l-a rupt. Aplicarea faţă de fiecare a acestei lucrări a nemărginitei milostiviri se săvârşeşte în Taina Pocăinţei şi este reală. Cel ce primeşte dezlegare de la părintele duhovnic stă fără vină înaintea feţei dreptății lui Dumnezeu.

Slăbirea încrederii în acest lucru şi sărăcirea nădejdii miluirii sunt provocate de vrăjmaşul nostru. Păcatele noastre fără insuflarea lui nu au loc. Din ele el construieşte între noi şi Dumnezeu o barieră. Căinţa şi spovedania distrug această barieră. Cunoscând puterea acestei Taine, că ea nimiceşte toate eforturile și demersurile lui săvârşite pentru pieirea celor ce păcătuiesc, vrăjmaşul se străduieşte prin toate mijloacele să curme efectul ei binefăcător şi fíe ne îndepărtează cu totul de ea, fie ne insuflă neîncredere în puterea ei şi deznădejde cu privire la dobândirea iertării prin ea...

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Ortodoxă, pp. 237-238)