(In. 20, 19) Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!

El nu a rămas în puterea morţii. Rănile pe care trupul Său le-a primit de la fierul cuielor şi a sulițelor n-au pus nici o piedică învierii Sale. După Înviere, S-a arătat ucenicilor oricând a dorit. Când a dorit să fie prezent cu ei, era în mijlocul lor fără a fi văzut, neavând nevoie de intrare prin uşile descuiate... Toate aceste întâmplări şi oricare alte fapte similare pe care le ştim despre viaţa Sa, nu ne mai cer nici un argument viitor pentru a arăta că sunt semne ale dumnezeirii şi ale puterii sublime şi supreme.

(Grigorie de Nyssa, Marele catehism 32, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)