În faţa lui Dumnezeu te pierzi pe tine, dar te regăseşti întru El, aşa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum poate că ai dorit întotdeauna. În faţa lui Iisus revii la firea ta adevărată, şi aici te aduce iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Altfel iubeşte Dumnezeu, de cum iubeşte omul.

Omul amestecă iubirea cu plăcerea, şi asta-i decăderea lui, iubirea lui Dumnezeu te ridică deasupra ta, te creşte la mărimi sufleteşti nebănuite, până prinzi, între oameni fiind, asemănare dumnezeiască.

Dacă Iisus fericeşte pe cei ce văd în El un sens, o garanţie şi o desăvârşire, înşirând pe Prooroci şi pe Împăraţi, sigur că cei ce nu găsesc în aceasta fericirea, sunt nefericiţi şi nu-L vor vedea niciodată! Aceia sunt „înţelepţii” care şi-au pierdut Sensul; „înţelepţii” fără Iisus.

Faţă de Dumnezeu preferaţi să fiţi copii, şi veţi fi fiii lui Dumnezeu! Aceasta e o înţelepciune mai mare (pentru fiii învierii), una din bucuriile lui Dumnezeu scrisă în Cartea Vieţii, pe numele fiecăruia care se decide aşa!

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca - Despre durerile oamenilor, vol. 4, Ed. „Credinţa strămoşească”, 2011, pp. 54-55)