Aspecte introductive

Parte a unui text mai amplu, menit a tezauriza succesiunea de evenimente legate de Patimile și Învierea lui Hristos, rugăciunea ce se găsește în centrul celei de-a șaptea duminici după Paști vine să ni-L prezinte pe Iisus în ipostaza rugătorului. Îl regăsim și cu alte ocazii vorbind cu Părintele Său, fie pentru a face o minune, precum învierea lui Lazăr, fie după ce săvârșise un fapt aparte, precum înmulțirea pâinilor. Acolo, însă, nu ni se comunică conținutul dialogului dintre cei doi. Aici, detaliile privitoare la mesaj nu ne sunt ocultate.

Preaslăvește pe Fiul Tău!

Momentul, amplu și plin de încărcătură emoțională, debutează cu o rugăciune-doxologie. Fiul îl anunță pe Tatăl că a venit ceasul. Îi cere s-L preaslăvească. E complex acest termen și cu multe semnificații teologice. După unii exegeți, poate fi văzut în legătură cu cele ce vor urma și cu solicitarea de a fi susținut. După alții, are în vedere dorința lui Hristos ca Tatăl să-i păzească pe ucenici și să-i ajute să transmită mai departe mesajul Său. Cel mai probabil, ambele sunt valabile.

Darea de seamă

Discursul alunecă apoi înspre un pasaj care, în limbaj tehnic ar putea fi definit prin sintagma „dare de seamă”. Învățătorul îi arată Părintelui ceresc că Și-a îndeplinit misiunea. Arată că scopul întregii Sale propovăduiri a rezidat, pe de-o parte, în a-L reliefa umanității, iar pe de alta, în faptul de a avea grijă de ooameni. În acest sens trebuie înțelese cuvintele: „Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.  Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis”.

Eu pentru aceştia Mă rog...

Domnul arată apoi că nu se roagă pentru Sine, ci pentru ucenici. Cei care-L urmaseră în decursul activității Sale pământești vor fi puși, apodictic, la încercare în viitorul apropiat. Și-ar dori să-i știe bine păziți. Responsabil, Fiul arată că, atunci când era în lume, avea grijă de securitatea lor. Acum, după ce misiunea Sa aici s-a încheiat, e nevoie ca Tatăl să preia acest rol. Motivul: „ca să fie deplină bucuria Mea în ei”. Rugăciunea de dinainte de patimă este, așadar, una altruistă. Direcționată înspre apostoli, mai mult decât înspre propriul Sine.

În loc de concluzii

Un aspect important al narațiunii, asupra căruia exegeza insistă, însă, mai puțin, e faptul că și noi avem un loc aparte în rugăciunea lui Iisus. Atunci când se roagă pentru ucenici și pentru ca ei să fie ocrotiți în credința lor, Hristos ne cuprinde și pe noi în bucuria dialogului Său cu Părintele. Desigur, în măsura în care ne dorim cu adevărat să fim ucenici ai Săi. Dacă păzim poruncile și ne străduim ca, aidoma lor, să-L urmăm și să-L propovăduim prin viața și faptele noastre. Îndrăzniți!