Ori de câte ori, în Evanghelie, cineva Îl cheamă pe Domnul, este vorba despre o rugăciune. Căci rugăciunea este un mod de a te adresa Domnului. Cine se adresa lui Hristos şi cum? De cele mai multe ori, erau persoane suferinde, bolnave, împovărate de necazuri şi de rele. Însă, la fel de multe erau şi persoanele care se rugau pentru ceilalţi.

Prima Lui minune, Domnul a săvârşit-o la cererea Sfintei Fecioare Maria la Cana, în Galileea. Fecioara Maria L-a rugat să ajute pe nişte apropiaţi care îi invitaseră la nunta lor, când nu mai era vin. Putem considera această cerere ca fiind cea dintâi rugăciune de mijlocire a Maicii Domnului. Aduceţi-vă aminte de paraliticul adus la Iisus, de cererea de vindecare rostită de către prietenii lui care-l coborau prin acoperişul unei case. Evanghelia spune că Iisus, văzându-le credinţa, l-a vindecat (Matei 9, 1-12). Amintiţi-vă şi de femeia siro-feniciană ce-L implora pe Hristos să-i vindece fiica (Matei 15, 22-28), de acest tată necăjit care I-a adus fiul pătimind de epilepsie şi care zicea: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!” (Maei 17, 14-18).

Trebuie să privim cu multă atenţie aceste rugăciuni pentru ceilalţi. Nu este vorba de o rugăciune pentru propria-mi nenorocire, propriile mele nevoi, propria-mi boală, ci o rugăciune pentru necazurile celuilalt. Această rugăciune întotdeauna este ascultată căci, rostind-o, iubirea de sine se micşorează, ieşind la iveală a noastră atitudine benefică faţă de ceilalţi. De aceea, rugăciunea pentru celălalt, de multe ori, este mai preţioasă în ochii Domnului decât rugăciunea făcută doar pentru sine.

Desigur, puteţi să întrebaţi: „De ce Domnul nu poate îndeplini cererile celor care se roagă pentru ei înşişi? De ce trebuie neapărat ca cineva să mijlocească pentru noi? Nu suntem cu toţi la fel de păcătoşi?”. Cu toate acestea, când veniţi la biserică sau când începeţi a vă ruga, când inima este înfrântă pentru altcineva şi când vă aduceţi gândul suferind la dumnezeiescul altar, în momentul acela vă înălţaţi către acest altar, iar sufletul zboară spre Domnul. Nu numai sufletul vi se înalţă ci, în pofida distanţei, rugăciunea îl poate înălţa şi pe cel pentru care vă rugaţi. Se poate spune chiar că amândoi nu mai sunteţi pe pământ, ci desprinşi de el. Atunci toate legile noastre pământeşti rămân în urmă, la fel și toate întâmplările noastre, boala, ispitele…

Fiecare persoană care se roagă pentru ai săi prieteni şi apropiaţi ştie cât de puternică este rugăciunea. Fiecare ştie că uneori poţi simţi rugăciunea altora pentru sine. Vă amintiţi, desigur, de acel celebru poem de război, pus pe muzică şi intitulat „Aşteaptă-mă”, semnat de Constantin Simonov. În acest poem, un bărbat plecat la război spune: „Aşteptându-mă, m-ai salvat”. De fapt, nu era pur şi simplu o aşteptare, ci era o rugăciune, inconştientă chiar, pentru un bărbat care lupta pentru patrie. Multe persoane, incapabile de a se ruga, se înălţau spre Dumnezeu cu inima, iar Domnul îi asculta.

Iată de ce, în fiecare zi, atunci când ne aflăm dinaintea lui Dumnezeu, avem trebuinţă a ne ruga să se facă voia Lui, apoi să ne rugăm pentru alţii, să ne rugăm neîncetat, fără să ne oprim, fără a lenevi – căci nu este iubire mai mare decât cea care trece prin rugăciune. Numai prin rugăciune se ţine Biserica, având drept temei credinţa şi iubirea făpturilor. De ne rugăm unii pentru alţii, suntem strâns legaţi, fraţi şi surori între noi, căci nu ale noastre neputinţe omeneşti, ci Pronia dumnezeiască este cea care lucrează.

De constataţi că nu sunteţi în stare să ajutaţi o persoană prin faptă sau cuvânt, să-i înlăturaţi necazul, să o vindecaţi, aduceţi-vă întotdeauna aminte că Îl avem pe Domnul şi sprijinul tare şi puternic al rugăciunii. Puneţi aceasta în lucrare, verificaţi-o, rugaţi-vă fierbinte şi cu putere pentru cei ce vă sunt dragi; veţi vedea că rugăciunea voastră, oricât de slabă ar fi, este lucrătoare, căci puterea lui Dumnezeu se manifestă în ea.

Prin rugăciune vom înţelege că din vina noastră ni se pare că Domnul este departe. Dacă Îl chemăm, rugându-ne pentru apropiaţii noştri, întotdeauna va fi cu noi, întotdeauna Îl vom simţi. Hristos Însuşi a spus: „Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18, 20) şi „Cereţi Tatălui Meu şi vi se va da vouă” (Ioan 14, 13). Să ne rugăm! Rugaţi-vă toţi pentru prietenii voştri, rugați-vă pentru apropiaţii voştri şi veţi cunoaşte iubirea lui Dumnezeu!

(Extras din cartea părintelui Alexandr Men, Creştinismul abia începe)