Un frate mi-a povestit:

„Într-o zi la mine în casă mare zarvă. Fiul meu cel mic se răsfăța tare, ca un copil ce era, certându-se cu mama sa.

În tot acest timp eu simțeam în casă prezența mea, a soției, a copilului meu, dar și pe cea a satanei. Chiar în acele clipe de zarvă sună telefonul. Era Bunicuțul. Și, înainte de a apuca eu să termin de spus mica rugăciune pe care o începusem, zicând „Dumnezeul meu, Te rog, alungă-l pe cel viclean din casa mea”, deodată s-a așternut liniștea în casă. Ridicând receptorul, am auzit vocea Bătrânului ce îmi spunea:

- Gata acum. Cel rău îl pusese pe fiul tău să se certe cu voi. Hai, la revedere! zise părintele și închise telefonul.

Am rămas uluit de felul în care ne urmărea Bătrânul”, spuse fratele.

(Anastasios Sotirios Tzavaras, Amintiri despre Bătrânul Porfirie, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, p. 53)