În vremea aceea ucenicii L-au întrebat pe Iisus, zicând: Pentru ce, dar, zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar El, răspunzând, a zis: Într-adevăr, mai întâi va veni Ilie și va așeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a și venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; așa și Fiul Omului va pătimi de la ei. Atunci au înțeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul. Și, mergând ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceți-l aici la Mine. Atunci Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. (Matei 17, 10-18) (Vineri în săptămâna a opta după Rusalii)

Textul Evangheliei din această vineri se împarte în două acțiuni, de dimensiuni relativ similare și care au prea puțin de-a face una cu cealaltă. În prima parte, Domnul le explică ucenicilor o proorocie care s-a înfăptuit deja, iar în cea de-a doua, Hristos vindecă un lunatic.

Prin predicțiile apocaliptice se înțeleg azi toate profețiile care au ca idee sfârșitul lumii, deși cuvântul „apokalipsis” nu înseamnă sfârșitul lumii, ci descoperire, revelație. Termenul mai corect ar fi acela de predicții eshatologice, cuvântul „eshaton” însemnând sfârșit. Asociind „Apocalipsa”, cartea finală a Bibliei, cu imaginea sfârșitului lumii, s-a ajuns la un astfel de înțeles. În orice caz, predicțiile apocaliptice nu aparțin numai veacului nostru, ci erau la modă și în vremea Domnului, El Însuși ca și înaintașul Său, Sfântul Ioan Botezătorul, vorbind despre Împărăția cerului ce va să vină. Așadar, cărturarii de la acea vreme erau de asemenea preocupați de iminentul sfârșit al lumii sau măcar se gândeau la schimbarea ordinii lumii. Printre semnele prevestitoare se număra și revenirea pe pământ a lui Ilie. Despre el se știe că a fost ridicat la cer, fără să treacă prin moarte. Revenirea sa în lume pentru a-și încheia activitatea sa justițiară prin moartea naturală era considerată un semn eshatologic fiindcă toți oamenii sunt datori cu o moarte. 

Ucenicii Domnului erau nelămuriți de gândurile exprimate de cărturari și l-au întrebat dacă așa trebuie să se întâmple, iar Hristos le confirmă. Totuși confirmarea e ușor confuză. Le spune că Ilie va veni să restabilească toate, apoi imediat adaugă că acela a și venit, fără să fie cunoscut însă de popor. Și tot la fel Fiul Omului va pătimi, a se subînțelege, tot ca un necunoscut. Așadar, iudeii credeau că printre elementele sfârșitului lumii se numără nu doar revenirea lui Ilie, ci și sosirea lui Mesia. Ucenicii au înțeles că Hristos îl asociază pe Ilie din Vechiul Testament cu Ioan Botezătorul. Amândoi sunt oameni singuratici, iubitori de liniște, dar care au protestat puternic împotriva oricărei nedreptăți. Amândoi au ca scop principal să „așeze la loc toate”, adică să spună lucrurilor pe nume și să trezească lumea la realitate, la corectitudine, care e respectarea poruncilor lui Dumnezeu.

La partea a doua a Evangheliei se trece brusc, fără a se mai aminti ceva despre discuția privată dintre Domnul și ucenici. Deodată ei merg spre mulțime și vine un om care Îl roagă pe Iisus să îi vindece fiul lunatic, adică o boală din categoria epilepsiei care se declanșa în funcție de fazele lunii. El Îl roagă pe Hristos să îl ajute, menționând că a încercat și la ucenici, dar ei nu au avut nicio putere. Hristos arată indirect motivul pentru care nu s-a făcut vindecarea, apostrofând impersonal un neam necredincios și îndărătnic. Nu se poate afirma cu certitudine dacă Se referă doar la ucenicii Săi sau la tot poporul, în schimb e clar că boala copilului nu se vindecă din cauza necredinței și a îndărătniciei. Imediat Domnul îl tămăduiește pe copilul bolnav, certând duhul ce îl stăpânea și fără să mai întrebe pe tată sau pe altcineva dacă crede în posibila vindecare. 

Acest exorcism relatat are totuși legătură cu discuția de dinainte dintre Iisus și ucenicii Săi. Prin vindecare, Domnul așează la loc lucrurile, restabilește sănătatea ca armonie divină din lume. Așadar, dacă duhul lui Ilie a venit prin Ioan Botezătorul deja, înseamnă că restabilirea dreptății, așezarea la loc a tuturor continuă și prin Cel care vine după Sfântul Ioan. Iar dacă Ioan e înaintemergătorul lui Mesia, devine evident că vindecătorul copilului lunatic e Însuși Mesia, Unsul lui Dumnezeu, Hristos. Atât necunoașterea poporului, cât și necredința și îndărătnicia sunt semne ale orbirii care încă stăpânește peste toți ca o noapte, când doar lumina lunii mai poate să ghideze pe cineva. Iar cel stăpânit de duhurile lunii, lunaticul, poate fi un semn pentru toți că Mesia a venit să îndrepte toate.