Zis-a Domnul: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, iar vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. Iar când veți auzi de războaie și de răzmerițe, să nu vă înspăimântați; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârșitul nu va fi curând. Și vor fi semne în soare, în lună și în stele, iar pe pământ, strâmtorare printre neamuri și nedumerire din pricina vuietului mării și al valurilor. Iar oamenii vor muri de frică și de așteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere și cu slavă multă. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luați aminte la voi înșivă, ca nu cumva să se îngreuieze inimile voastre de îmbuibare și de beție și de grijile vieții, și ziua aceea să vină peste voi fără de veste; căci ca o cursă va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului pământ. Privegheați, dar, în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriți să scăpați de toate acestea care au să vină și să stați înaintea Fiului Omului. (Luca 21, 8-9, 25-27, 33-36) (Sâmbătă în săptămâna a 35-a după Rusalii)

Pericopa evanghelică a acestei sâmbete cuprinde trei fragmente din cuvântarea Domnului Hristos despre semnele vremurilor celor de pe urmă, premergătoare venirii Fiului lui Dumnezeu ca să judece lumea. În primul paragraf, Iisus atenționează pe ucenici (și pe noi cei de azi) că sunt posibile multe amăgiri venite din partea unor falși profeți sau predicatori, care vor pretinde că vin în numele lui Hristos și vor vesti o „evanghelie”, pe care o vor atribui, înșelător, lui Hristos. Ba mai mult, vor veni unii care vor pretinde că ei înșiși sunt chiar Mesia, Hristos cel așteptat. Se pune întrebarea, dacă discursul unei asemenea persoane ar fi extraordinar de convingător, cum poate rezista cineva tentației de a crede greșit? Tocmai pentru aceasta Mântuitorul indică mai multe semne care se vor produce înainte de cea de-a doua venire a Sa, înainte de Judecata de Apoi. Primul dintre semne este zvonul despre războaie sau chiar existența unor războaie. Pornind de la acest semn, este de înțeles de ce, de-a lungul vremilor, când se apropiau mari catastrofe umane cauzate de războaie, totodată renășteau mișcările milenariste sau apocaliptice care vesteau sfârșitul lumii. Nici astăzi nu suntem scutiți de asemenea viziuni asupra lumii. Și cum războaie sunt mereu, însă acum mai mediatizate decât altădată, încât știm cu lux de amănunte cele ce se petrec pe un teatru de conflict, fie situat în proximitate, fie în Orientul apropiat, dar și tocmai la celălalt capăt al lumii, cu atât mai mare e tentația de a crede că sfârșitul e aproape. Ne panichează însăși ideea că, din când în când, unele organizații mondiale atenționează de pericolul iminent al unui conflict nuclear, ba o asemenea presupunere poate produce crize de isterie. E bine știut faptul că vestea unui cataclism natural sau produs de om, așa cum nu de mult s-a întâmplat, provoacă societatea să intre în panică, să se ajungă la golirea magazinelor de anumite produse și la câte alte reacții deplasate. Deși de vești de războaie nu ducem lipsă, totuși, ele nu prea mai duc pe oamenii de azi la gândul de a-și cerceta propria viață și la a încerca un răspuns, cât de firav, dat judecății propriei conștiințe, ca să nu mai amintim de răspunsul cerut la Înfricoșătoarea Judecată.

În al doilea paragraf, din cuvântul lui Iisus surprins în textul zilei este vorba despre un alt semn al sfârșitului, de natură cosmică. Acesta va afecta soarele, luna și stelele. Ce fel de semn ar fi acesta nu e clar, însă, cu siguranță, e de înțeles că nu poate fi trecut cu vederea. El va fi dublat de vuietul mării și al valurilor, probabil un cataclism marin. Taina vremii celei din urmă este mare și cu greu o pătrundem cu imaginația. Ne stau la dispoziție numeroase filme produse de cinematografia actuală, însă nu avem certitudinea modului în care se vor petrece toate. Domnul mai spune că unii oameni vor ajunge să moară de frică, din cauza veștilor de războaie sau de așteptarea unui eveniment cu consecințe globale. Isteria generală creată azi relativ ușor prin canalele media poate duce la crize de mari proporții, mai ales printre oamenii deja educați să fie creduli și să nu mai aibă nicio speranță. Desigur că pentru oamenii care înțeleg sfârșitul lumii ca o scufundare în nimic sau ca „trecerea în neființă”, panica e mare. Pentru cei care au credință și așteaptă judecata Domnului, e vorba mai degrabă de o frică sfântă cauzată nu de însuși faptul sfârșitului lumii, ci de modul în care vom da răspuns înaintea Judecătorului lumii. De fapt, noi mărturisim în Crez, la fiecare Sfântă Liturghie: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie”. Prin urmare, rostim ceva în care azi poate credem prea puțin. Însă, în vechime, Sfinții Părinți ai Bisericii se aflau conștient în așteptarea întâlnirii cu Domnul.

În al treilea paragraf, Domnul afirmă că totul este trecător în lumea aceasta, numai cuvintele Sale vor rămâne. De aceea, suntem invitați să nu mai luăm aminte la lucruri neesențiale, precum mâncarea, băutura ori grijile vieții. Însă, cu atât mai mult azi, acestea ne distrag atenția de la realitate și ne prezintă o lume falsă, artificială, a reclamelor și a lucrurilor cosmetizate. Pentru cei prinși cu grijile vieții, tocmai semnele vremurilor vor risca să treacă nepercepute, fiindcă ei sunt focalizați pe altceva. De aceea, Iisus îndeamnă să priveghem și să ne rugăm, ca să fim întăriți și să trecem cu bine prin evenimentele prorocite. Nimeni nu va scăpa de Judecată, însă, așa cum Domnul adaugă într-un alt cuvânt al Său, cei drepți nu vor fi propriu-zis chemați la o judecată, ci „se vor muta din moarte la viață” (Ioan 5,24). Pentru cei care împlinesc Legea Domnului, judecata nu va fi umbrită de frică, ba dimpotrivă va fi luminată de bucuria întâlnirii cu Dumnezeu.

Toate semnele indicate de Mântuitorul Hristos și încă altele din Scripturi nu pot fi interpretate doar literal. Ceea ce îl interesează pe un creștin nu este presupusul dezastru final, ci mai degrabă ce va fi după aceea. Toate sunt create de Dumnezeu: soare, stele, pământ, mare, valuri, munți. Nu de ele sau de sfârșitul lor avem să ne temem, ci mai degrabă dacă vom putea să Îi arătăm lui Hristos că I-am urmat învățătura și am aplicat în viața noastră principiile iubirii creștine față de semenii noștri. Spune Psalmistul într-un verset celebru: „Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti” (Psalmi 22, 4). Datoria noastră este să ne rugăm pentru mila lui Dumnezeu și pentru „răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată”, așa cum cerem la Sfânta Liturghie, înainte de a rosti rugăciunea „Tatăl nostru”.