A doua minune a Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava  

A doua minune a Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava – Frescă din secolul XVI, Mănăstirea Voroneț

După ce au trecut câteva zile, Raiz, italianul care-l vânduse pe sfânt spre mucenicie, a voit să fure cinstitul lui trup și să-l ducă în țara sa. Deci, într-una dintre nopți, având vreme prielnică pentru acel lucru, a cugetat în sine și a mers la mormântul mucenicului. Atunci a început a săpa locul și descoperind mormântul, a vrut să ia cinstitele lui moaște. Dar în acel ceas, ostașul lui Hristos s-a arătat în somn preotului acelei biserici și i-a zis: „Scoală-te îndată și aleargă la biserică, că iată acela care m-a vândut ighemonului voiește să fure trupul meu”. Preotul, sculându-se îndată, a alergat cu toată puterea sa la biserică și a găsit mormântul săpat și deschis; iar Raiz tocmai voia să ia trupul sfântului; dar preotul a izgonit îndată pe hoț. Apoi, chemând pe creștinii acelei biserici, le-a povestit cele făcute și toți au preamărit pe Dumnezeu, Cel Care preamărește pe sfinții Săi. Apoi, luând cinstitele moaște ale Sfântului Mucenic, le-au pus în biserică, așezându-le în altar aproape de Sfânta Masă. Acolo au stat acele sfinte moaște ale Sfântului Mucenic Ioan mai bine de 70 de ani, făcându-se asupra lor arătări dumnezeiești ziua și noaptea. Uneori, se arătau în formă de lumină minunată; alteori, în chip de foc pogorându-se asupra lor; alteori, îngeri pogorându-se asupra lor și suindu-se la cer, iar alteori ieșea de acolo bună mireasmă. De asemenea, la acele sfinte moaște ale Sfântului Ioan se săvârșeau multe vindecări.

Ultimele din categoria Icoane

Citește și