Într-una din pildele Sale învăţătoreşti, Domnul a zis: Asemenea este Împărăţia Cerurilor grăuntelui de muştar pre care luându-l omul, l-a semănat în ţarina sa, care este mai mic decât toate seminţele, iar dacă creşte este mai mare decât toate verdeţurile şi se face copac (Mt. 13, 31-32).

E limpede că aici se are în vedere Împărăţia lui Hristos, Împărăţia harului. Pocăiţi-vă, a spus Domnul, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Mt. 4, 17). Împărăţia harului a fost numită aici Împărăţia Cerurilor fiindcă începutul ei este din cer, sfârşitul ei este tot în cer şi cei ce ţin de ea se aseamănă locuitorilor cereşti. Împărăţia aceasta este Împărăţia lui Hristos – şi cât de exact şi de expresiv e comparată cu un grăunte de muştar! Biserica lui Hristos a fost la început ca un grăunte de muştar: mică, nebăgată de seamă, ascunsă, apoi a crescut ca un copac mare, s-a răspândit în toată lumea şi s-a făcut Împărăţie, de departe mai mare decât toate împărăţiile pământeşti. Va scula Dumnezeul cerului Împărăţie, a proorocit Daniil, care în veci nu se va strica; mărunţi-va şi va vântura toate împărăţiile, iar aceea va sta în veci (Dan. 2, 44). Aşa s-a şi întâmplat. Multe împărăţii mari şi puternice ale pământului s-au risipit deja, iar Biserica lui Hristos stă neclintită de optsprezece veacuri şi jumătate, şi porţile iadului nu o vor birui (Mt. 16, 18) până la sfârşitul lumii.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 69)