Împărtășirea este chemarea lui Dumnezeu

Cuvinte duhovnicești

Împărtășirea este chemarea lui Dumnezeu

Să te împărtăşeşti înseamnă să-L chemi pe Domnul să se unească cu tine nu doar sufleteşte, ci chiar în trupul nostru, încât viaţa noastră să se facă viața lui Hristos, iar viaţa lui Hristos — viața noastră. 

Să te împărtăşeşti înseamnă să-L chemi pe Domnul să se unească cu tine nu doar sufleteşte, ci chiar în trupul nostru, încât viaţa noastră să se facă viața lui Hristos, iar viaţa lui Hristos  viaţa noastră. De aceea, de fiecare dată când ne împărtăşim, dacă continuăm să săvârşim faptele întunericului, Îl obligăm pe Hristos, în mod despotic, chinuitor, să meargă pe aceeaşi cale pe care a fost purtat în cumplitele zile ale Răstignirii Sale, spre pătimire şi ocară. Trebuie să ţinem minte asta. În acelaşi timp, dorim să căpătăm de la Domnul viaţă nouă ce izvorăşte, străbate cu prisosinţă şi ni se dăruieşte, căci atunci când vine Hristos la noi şi ne uneşte cu Sine, viaţa veşnică ne cucereşte şi intră în noi. Însă această nouă viaţă nu o primim: dorim să-i trăim bucuria, dar nu dorim să-i purtăm povara: pe pământ, această viaţă veşnică este şi tragedie şi povară, nu doar bucurie triumfătoare. Începem, pe de o parte, să trăim cu viaţa veacului ce va să fie, însă doar atunci această viaţă rămâne în noi, când ne depărtăm de faptele răului, de viaţa întunericului, a stricăciunii şi a morţii, când ne depărtăm conştient, printr-un efort al voinţei, prin neîndurare iată de sine, de slăbiciunile noastre; când alimentăm această viaţă cu rugăciune şi cu trăirea evanghelică, adică cu fapte ce nu constituie o ocară a acestei vieţi în sine.

(Antonie Mitropolitul Surojului, Bucuria pocăinței, Editura Marineasa, 2005, pp. 55-56)