În vremea aceea Irod tetrarhul, fiind mustrat de Ioan pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, și pentru toate relele pe care Ie-a făcut Irod, a adăugat la toate și aceasta, că a închis pe Ioan în temniță. Deci, după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se și Iisus și rugându-Se, s-a deschis cerul și S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, și s-a făcut glas din cer: Tu ești Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit! (Luca 3, 19-22) (Luni în săptămâna a 18-a după Rusalii)

Textul Evangheliei de la Luca aduce detalii importante despre viața și propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul. Primul capitol este dedicat, în mare parte, împrejurărilor nașterii acestuia. În cel de-al treilea, Evanghelistul revine și descrie activitatea profetului în valea Iordanului, notând cu acest prilej și amănunte despre reacția pe care locuitorii Țării Sfinte au avut-o la propovăduirea sa. 

Tema centrală a discursului ioaneic era îndemnul la pocăință fiindcă s-a apropiat Împărăția cerurilor. Versetele care preced citirea acestei zile ajută la înțelegerea momentului în care a avut loc arestarea Sfântului Ioan. După ce a învățat poporul să se întoarcă la legea lui Dumnezeu și apoi, întrebat fiind, a răspuns în mod public că nu e el Hristos, ci că Îl vestește pe Acesta, nu la multă vreme s-a sfârșit activitatea sa de proroc și botezător. Faptul că Ioan nu se sfia să critice moravurile ușoare ale lui Irod care se însurase cu soția fratelui său, de curând divorțată de acela, era deja un motiv important ca regele să poruncească prinderea și închiderea lui.  Dar cel din urmă motiv pentru care Irod a ajuns să poruncească arestarea sfântului era propovăduirea venirii iminente a lui Hristos. Ioan spunea că Domnul va veni să boteze cu Duh Sfânt și cu foc, că va face judecată dreaptă, vorbind simbolic despre Domnul Care curăță aria și vântură grâul. Pentru Irod cuvintele prorocești ale lui Ioan nu aveau însemnătate duhovnicească. El pur și simplu se simțea amenințat de o nouă orânduială politică, îi era frică de faptul că își va pierde tronul. Astfel, într-un final, l-a întemnițat pe sfântul proroc, limitând astfel împrăștierea cuvintelor sale în popor. 

Dar Evanghelistul nu a voit să scape din vedere cel mai important moment din viața prorocului Ioan și de aceea se întoarce cu povestirea. După ce deja descrie întemnițarea, Sfântul Luca revine și scrie în versetul 21 că, după ce s-a botezat poporul, S-a botezat și Iisus. Nu se poate stabili cu certitudine dacă Iisus Hristos este cel din urmă botezat la Iordan de către Ioan. Dacă se iau în calcul amănuntele păstrate în celelalte Evanghelii, se poate deduce că arestarea ar fi avut loc mai târziu, când deja Domnul Însuși își făcuse ucenici și propovăduia vestea Împărăției. Așadar, a mai durat ceva vreme. În orice caz, Evanghelistul Luca mai reține și întâmplarea minunată de la Botezul Domnului: „Rugându-Se, s-a deschis cerul, și S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel”. E de remarcat aici că nu simplul botez a făcut să se deschidă cerul și să Se coboare Duhul Sfânt, ci rugăciunea lui Iisus. Prin urmare, nu fapta lui Ioan, ci răspunsul Domnului la acest botez, anume rugăciunea, deschide cerul. În Evanghelia lui Luca nu este descris dialogul dintre Ioan și Iisus. Unul ezitând să boteze, celălalt îndemnându-l să îndeplinească toate cele proorocite. Dar este conținut esențialul: deschiderea cerului, coborârea Duhului Sfânt în formă vizibilă, adică „în chip trupesc, ca un porumbel” și în cele din urmă glasul din cer: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit!”. 

Expresia rostită de glasul cel din cer, după tradiție glasul Tatălui, merită o mică cercetare. Dumnezeu mai „binevoiește” și în Vechiul Testament, în cartea Facerii. Aici, Iacov află bunăvoință înaintea lui Dumnezeu (Facere 33, 10), în cartea 1 Regi (12, 22) Dumnezeu a binevoit să aleagă pe Israel ca poporul Său, tot la Regi (3 Regi 10, 9) și în Cartea întâi a Cronicilor (28, 4) Dumnezeu a binevoit să pună pe David pe tronul lui Israel ca să facă judecată și dreptate. În Psalmul (67, 17) se spune că Dumnezeu a binevoit să locuiască în Sion, iar în cartea lui Isaia (42, 21) aflăm că Domnul a binevoit, adică i-a plăcut dreptatea. Din acest context aflăm că Hristos e asociat, prin „binevoirea” lui Dumnezeu peste El, cu dreptatea și cu moștenirea tronului lui Israel. Așadar, glasul lui Dumnezeu din cer e o prorocie în proces de împlinire: Cel botezat este Mesia, fiul lui David, în sens trupesc, dar și Cel în care odihnește puterea dumnezeiască, adică este Fiul lui Dumnezeu. Prin urmare, această scurtă pericopă evanghelică dispune de o concentrare dogmatică foarte mare. Mărturia că Iisus este Fiul Cel iubit al lui Dumnezeu nu mai vine de la proroci, din scrieri vechi sau din gura altora, ci de la Însuși Dumnezeu. E o mărturie din cer, de care întreaga istorie a mântuirii a ținut apoi seama.