„Împreunând firile despărţite” se zice despre Hristos într-un irmos bisericesc. Aceasta însemnă că Hristos a adunat firea noastră cea fărâmiţată, împrăştiată şi răzleţită. Noi toţi suntem împrăştiaţi, până când nu aflăm un centru către care fiinţa noastră să se poată aduna, ca razele împrăştiate într-o lentilă. Acest centru a fost pentru Iisus Hristos Dumnezeul cel viu din Sine.

Iisus nu a rezolvat nici o problemă fără să caute mai întâi către acel centru al fiinţei Sale. El a vorbit întotdeauna din acel centru. De aceea, El întotdeauna a fost neîmprăştiat şi cu luare-aminte. În fiecare clipă El a fost întreg, fără risipire şi îndoială. Neîncetatele Sale rugăciunile au fost o petrecere neîntreruptă cu centrul şi o afundare neîntreruptă în centru – o reculegere şi adunare neîntreruptă. Fă şi tu la fel, şi te vei asemăna lui Hristos. Iar a te asemăna lui Hristos înseamnă a fi mai frumos decât Soarele şi mai puternic decât cosmosul.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București, 2009, p. 131)