Iuda cel înşelător, poftind iubirea de argint, a gândit cu viclenie să Te vândă, Doamne, pe Tine, comoara vieţii – iar păcatul său este dublu, pentru că el, lepădându-se de prietenia lui Hristos pentru aur, ia uitare de cele ce a învăţat, că nici toată lumea nu este de un preţ cu sufletul; şi din deznădejde te-ai sugrumat, însuţi spânzurându-te pe lemn, vânzătorule. Aşadar, în contrast cu această cădere vine înălţarea femeii care era mai înainte desfrânată şi care degrab s-a arătat înţeleaptă, urând lucrurile păcatului celui ruşinos şi plăcerile trupului, aducându-şi aminte de ruşinea cea mare şi de osânda pedepsei pe care o vor răbda desfrânatele şi risipitorii, „dintre care cel dintâi fiind eu, mă îngrozesc, dar petrec în obiceiul cel rău eu, nebunul” – spune undeva unul dintre Sfinţii Părinţi.

(Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, Cântare de biruinţă cântând, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2012)