A început pelerinajul dedicat hramului Mănăstirii Neamț
Două grupuri de pelerini s-au adunat în această dimineață, 12 iunie, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Pipirig și la Biserica „Sfântul Haralambie” din Târgu Neamț, plecând concomitent spre Mănăstirea Neamț pentru a lua parte la slujba Privegherii care se va oficia cu prilejul hramului istoric – Înălțarea Domnului Hristos.
Activitatea, organizată de Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, își propune să reînvie tradiția bunicilor și strămoșilor noștri care obișnuiau ca la marile sărbători din preajma așezămintelor monahale să meargă împreună și să participe la sfintele slujbe.
Înainte de a pleca la drum, participanții s-au rugat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Pipirig, iar la Biserica „Sfântul Haralambie” din Târgu Neamț de către un sobor de preoți.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nichifor a afirmat că pelerinajul este o bucurie pe care o împărtășim altora:
„Orice pelerinaj este o mărturie a credinței noastre și o bucurie pe care o împărtășim altora. Ori de câte ori spunem „Hristos a înviat!” în zilele noastre, nu informăm pe ceilalți de un eveniment, ci împărtășim bucuria, nădejdea și credința noastră. Și această mărturisire trezește în cel de lângă noi același fior al credinței și de multe ori cei puternici întăresc pe cei mai zăbavnici în credință. Pelerinajul pe care îl facem atunci când ieșim din biserică și mesajul bisericii pe care îl ducem pe stradă este acela că omul credincios trebuie să fie un om al bucuriei, un om iubitor de oameni și cinstitori de oameni și de Dumnezeu. Cel ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzește pe el trebuie să fie un om împlinit, un om fericit, un om care nu pizmuiește fericirea celuilalt, ci este mulțumit, oricât de mult sau de puțin ar avea, știind că pacea sufletului nu stă în multa noastră bogăție, nici în confortul mai mult sau mai puțin pe care îl avem. Pentru că și sănătatea pe care ne-o dă Domnul este un dar și o obținem nu cu banii noștri, nu cu truda și agonisita noastră”.
Cei care au plecat din Pipirig au mers pe traseul „Catedrala Munților” – Parohia Stânca – Schitul Braniște – Zimbrărie, iar cei care au pornit din Târgu Neamț s-au deplasat pe traseul Parohia „Sfântul Haralambie” – Parohia Lunca – Parohia Nemțișor – Zimbrărie. Cele două grupuri s-au unit la intersecția drumului DN 15B cu șoseaua DJ 155C, care duce spre mănăstire, urmând ca în această seară, de la ora 18:00, pelerinii să participe la slujba de priveghere.
„Ne aflăm la ediția a III-a a acestui pelerinaj care aduce pelerinii din diferite locuri din țară la Mănăstirea Neamț, la hramul Înălțării Domnului. Este un proiect inițiat de Părintele Mitropolit Teofan prin care încurajăm pelerinajul pedestru, un exercițiu de normalitate în care oamenii mai lasă telefonul, grijile lumii și își acordă răgazul de a dialoga între ei, de a se ruga, de a își aduce aminte de cei care au mers și ei pe vremuri în pedestru. Astăzi, părintele paroh Manuel Dorneanu, la finalul Liturghiei săvârșită de Părintele Episcop-vicar Nichifor Botoșăneanul, amintea de Frații Jderi și de Sadoveanu care arată cum își duceau oamenii viața pe vremuri și cum veneau la Mănăstirea Neamț, cu căruța sau pe jos, căutând pe Dumnezeu, căutând să se roage, să primească binecuvântarea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului pentru vremurile tulburi. Întotdeauna au fost vremuri grele, dar frumoase în același timp”, a declarat Arhimandritul Nicodim Petre, Consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Mâine dimineață, sute de oameni sunt așteptați la Praznicul Înălţării Măntuitorului Iisus Hristos, hramul istoric al Mănăstirii Neamț. Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.