Deci cei care se îndreaptă spre viaţa cea virtuoasă trebuie să meargă pe urmele virtuţii începând cu primele trepte, şi de la ele să păşească pe treptele următoare, până ce se urcă, printr-un urcuş săvârşit încetul cu încetul, la înălţimea pe care o poate atinge firea omenească. După cum prima treaptă a unei scări este îndepărtarea de pământ, tot aşa şi cu vieţuirea cea după Dumnezeu: început al urcuşului este îndepărtarea de rău. Pe scurt, abţinerea de la o faptă oarecare este mai uşor de îndeplinit; „Să nu ucizi”, Să nu fii desfrânat", „Să nu furi” fiecare dintre aceste porunci are nevoie de abţinere şi de nemişcare; dar poruncile: „Iubeşte pe aproapele tău că pe tine însuţi”, „Vinde-ţi, averile tale şi dă-le săracilor”, „Dacă te sileşte cineva, să mergi cu el o milă, mergi cu el două” au nevoie pentru săvârşirea lor de strădanii de atleţi, au trebuinţă de suflet tânăr. Minunează-te, dar, de înţelepciunea celui care ne duce la desăvârşire prin porunci mai uşoare şi mai lesne de îndeplinit!

(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi, Editura Sophia, București, 2004, p. 13)