De vreme ce facem parte ca mădulare din corpul mistic al Domnului Hristos,

de vreme ce, întotdeauna, duhul precumpănește litera,

de vreme ce niciun text biblic nu poate fi interpretat desprins de conținutul Scripturii întregi,

de vreme ce legea supremă e dragostea,

de vreme ce trebuie să fim oameni, iar nu copii la minte,

de vreme ce împărățiile lumii acesteia nu sunt decât deșertăciune și aparțin diavolului (Luca 4, 6),

înseamnă că ori de câte ori dreptul natural intră în conflict cu legile și regulamentele lumești și mai ales când legile și regulamentele emană de la un pseudo-Cezar care de fapt e însuși Mamona ori de la slujitorii lui, când sfidează în mod vădit morala naturală, textul de la Romani 13, 1-2 trebuie aplicat cu înțelepciune și măsură. El în orice caz nu poate voi a spune că suntem datori a executa orbește și neghiobește ordine potrivnice bunului simț și poruncilor divine. Romani 13 nu poate acoperi lașitatea și nu scutește de îndatorirea de a judeca și cumpăni ce facem.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 351-352)