- Părinte, vă rugăm să daţi un îndemn celor care sunt în deznădejde şi care nu cred că pot să fie feri­ciţi.

- Cei care sunt în deznădejde trebuie să aibă nădejde şi nădejdea este o virtute creştină. Te apropii de Dumnezeu, scapi de deznădejde. Nu te apropii de Dumnezeu, ajungi la deznădejde şi deznădejdea, ea însăşi, este chinuitoare, este unul dintre cele mai mari păcate. Când te simţi părăsit de Dumnezeu, când nu mai aştepţi ceva de la Dumnezeu sau când nu aştepţi ceva de la nimeni şi de la nimic, atunci eşti într-o stare de nefericire care nu se poate corecta decât prin nădejde, decât prin virtutea care desfiinţează deznădejdea. Sfântul Ioan, cel ce a scris Scara, spune că rugăciunea este secure împotriva dez­nădejdii, adică nimiceşte deznădejdea şi este arătare a nădejdii. Pe măsură ce se poate angaja cineva în rugăciune, cu participarea la sfintele slujbe, ajunge la nădejde, iar nădejdea este dătă­toare de mulţumire şi ducătoare către fericire.

Interviu realizat La Bucureşti în 10 octombrie 1998

(Întâmpinări. Interviuri cu Părintele Teofil Părăian, Editura Sophia, 2000, pp. 85-86)