Eu știu că răsăritul meu merge spre apus, viața merge spre împuținare, tinerețea se apropie de bătrânețe. Eu trăiesc pentru a muri, iar unde mă voi sălășlui după moarte - nu știu. Înfloresc în tinerețe, mă usuc la bătrânețe, putrezesc după moarte. Dacă sunt muritor, de ce mai trăiesc așa ca și cum n-ar trebui să mor niciodată? Iar dacă am să mor, atunci de ce nu mor întru mine răutatea și căderea în păcat? Dacă va trebui să mă prefac în viermi și cenușă, în duhoare și împuțiciune, atunci de ce nu mă întorc la cele bune? Dacă voi fi cercetat cu de-amănuntul și voi auzi răspunsul cel cumplit, atunci de ce nu-mi ud cu lacrimi toate mădularele mele și nu tremur cu tot trupul meu?

Așadar, mă voi duce către mormânt cu o mare întristare și durere în inima mea și ajungând, voi vedea cum e schimbată acolo firea mea, cum trupul meu cel mâncat de viermi duhnește din pricina putrezirii și cum oasele mele s-au prefăcut în cenușă. Întreba-voi, dar, la mormântul meu și voi căuta cu osârdie: unde e frumusețea chipului meu, unde e seninul ochilor mei? Unde mi-e măiestria cuvintelor plăcut întocmite? Unde îmi sunt faptele preaslăvite? Unde-mi sunt dimpreună vorbirile cu prietenii mei, care erau pline de îndulcire și desfătare? Unde e toată plăcerea și podoaba deșartă a lumii acesteia? Dar iată că aud din mormântul meu cum mi se răspunde: „Aici, aici, în sicriul acesta; toată frumusețea ta făcutu-s-a praf, cenușă, viermi și duhoare; privește la frumusețea ta, privește și ia aminte cu sârguință; sărută-mă pe mine, sicriul tău; îmbrățișează-mă cu dragoste, căci tu vei locui întru mine până în ziua Judecății, așteptând Judecata cea dreaptă”. Iar când mă voi scula și mă voi arăta la Judecată înaintea nefățarnicului meu Judecător și Dumnezeu, ce voi spune atunci eu, nefericitul? La cine voi alerga? Ce voi zice spre îndreptățirea mea? O! Jale și iar jale! Vai și iarăși vai! Căci dacă dreptul abia de se va mântui acolo, atunci eu, mult păcătosul, preaticălosul și împuțitul precum un câine, cum mă voi arăta, neavând haină de nuntă? Iată ce voi citi în cartea mormântului meu, pătrunzându-i înțelesul. Și voi uda atunci fața mea cu lacrimi și voi începe a-L ruga cu toată stăruința pe Preamilostivul Dumnezeu, Făcătorul meu: Dă-mi mie, preapăcătosului, atotticălosului și mai împuțitului decât un câine, iertarea greșalelor mele. Învrednicește-mă pentru negrăita Ta bunătate să primesc viața cea veșnică după săvârșirea mea, să înviez cu bucurie dimpreună cu trupul și sufletul meu, să fiu vrednic de șederea cea de-a dreapta Ta, în veci și necurmat să Te laud, pentru rugăciunile nădejdii mele celei preaputernice, a Preasfintei noastre Stăpâne de Dumnezeu Născătoarei și Pururea Fecioarei Maria, și ale tuturor Sfinților Tăi! Amin.

(Starețul Gheorghe Zăvorâtul, Îndrumar pentru spovedanie, editura Sophia, pp. 79-82)