Sfânta Cuvioasă Parascheva, „luminătoarea casnică a Moldovei”, ocrotește Iașul, Moldova (și pe toți cei i se roagă cu credință și evlavie) de peste 385 ani. În tot acest răstimp, ea a fost cinstită prin bogate manifestări liturgice și „cântări de laudă” cum se cuvine celor bineplăcuți lui Dumnezeu. 

Dacă în primii ani ea era prăznuită în Biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, unde au fost așezate Sfintele ei Moaște în data de 13 iunie 1641, în prezența Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și a evlaviosului Domn Vasile Lupu, ctitorul frumoasei biserici, începând cu anul 1889, ea a continuat să fie cinstită în actuala Catedrală Mitropolitană, ctitoria Mitropolitului Veniamin Costachi, supranumit „Luminătorul Moldovei” și a Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.

În cursul acestei lungi perioade de timp, în momentele de încercare prin care a trecut Moldova, Sfintele ei Moaște au fost purtate în procesiune în orașul și în Eparhia Iașilor pentru a ajuta „poporul lui Dumnezeu” din această parte a țării, care a avut de suferit în special din pricina secetei, dar și de a aduce binecuvântare și a întări nădejdea în mila Celui Preaînalt prin mijlocirea Sfintei.

Dacă în perioada comunistă prăznuirea ei a avut de suferit din cauza regimului ateu, ea fiind mult îngrădită, în urma libertății obținută cu preț de sânge în decembrie 1989, pelerinajul de ziua Sfintei, ca toate pelerinajele din țară, nu numai că a revenit, ci a căpătat amploare an de an.

Acest lucru s-a datorat și faptului că Părintele Patriarh Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în perioada 1990-2007, care a adus în fiecare an, începând în special din 1996, Sfinte Moaște ale altor sfinți, Brâul Maicii Domnului sau alte odoare sfinte la „Zilele Sfintei Parascheva”.

Această tradiție a fost și este continuată cu aceeași grijă și evlavie de actualul Părinte Mitropolit Teofan, Arhipăstorul Moldovei și Bucovinei din iunie 2008, excepție făcând anul de tristă aducere aminte 2020, când, din cauza pandemiei de Covid-19, nu s-a putut organiza sărbătoarea sfintei după vechea tradiție, cu pelerinaj.

În schimb, ca semn de binecuvântare și de mângâiere, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințilui Părinte Mitropolit Teofan, Sfânta Parascheva a fost dusă în procesiune în orașele, și în multe dintre satele și mănăstirile din cuprinsul Eparhiei Iașilor pentru a întări credința și nădejdea celor afectați de pandemie.

În anul de grație 2026, după cum deja se știe, cu binecuvântatul prilej al sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva au fost aduse la Iași moaștele unui sfânt recent canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (2024), Sfântul Paisie Olaru de la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț.

Așadar, lângă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva „de la Iași”, se află moaștele altui sfânt cuvios, cu origine pământească din zona Moldovei, dar cu „cetățănie în ceruri”, fiind deja „cetățean al raiului”, alături de Sfânta Parascheva, Sfântul Paisie de la Sihăstria.

În rândurile de față, vom prezenta câteva virtuți comune celor doi sfinți, pentru a sublinia astfel rolul unificator al Duhului Sfânt, Sfințitorul prin excelență, dar și câteva dintre darurile proprii sau distincte ale celor doi, pentru a evidenția măreția și atotputernicia Creatorului, Care ne-a făcut deosebiți pe fiecare.

Virtuțile comune ale celor doi sfinți   

Amândoi sfinții și-au închinat viața lui Dumnezeu luând „chipul îngeresc”.

Dintru început remarcăm faptul că ambii sfinți au făcut parte cinul monahal, viețuind la mare distanță de timp unul de celălalt, Sfânta Parascheva trăind la începutul secolului al XI-lea, iar Sfântul Paisie, cu excepția a trei ani de la finalul secolului al XIX-lea, a trăit în secolul al XX-lea. Așadar, între cei doi sfinți sunt aproape nouă secole distanță temporală. Cu toate acestea, modul lor de viețuire creștină, respectiv cea monahală a fost același, fiecare respectând cu multă dăruire voturile monahale asumate, ducând o viață de nevoință, de post și rugăciune.

Amândoi sfinții au îmbrățișat „chipul îngeresc” din tinerețe, Cuvioasa Parascheva intrând la o vârstă foarte fragedă într-o mănăstire din ținutul Pontului, la Heracleea (atunci în Imperiul Bizantin, astăzi în Turcia), după care a plecat spre Țara Sfântă, așezându-se într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde a petrecut în aspră nevoință aproximativ 10 ani. Urmare unei viziuni, a revenit în localitatea natală, viețuind ca o necunoscută în propria comunitate, unde a trecut la Domnul, la vârsta de aproximativ 27 de ani, fiind înmormântată într-un chip foarte smerit, cum i-a fost și viețuirea.

Cuviosul Paisie, născut într-o familie evlavioasă, cu mulți copii, în ținutul Botoșanilor, și-a îndreptat pașii spre Schitul Cozancea, tot din județul Botoșani, la vârsta de 24 ani, unde va fi hirotonit ierodiacon și preot, ajungând chiar egumen al Schitului. În această calitate îl va primi în mănăstire pe tânărul Constantin Ilie, viitorul călugăr și sfânt, Părintele Cleopa, tot botoșănean. În anul 1948 își va îndrepta pașii spre Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț. De aici, pentru câțiva ani (1949-1953) îl va însoți pe Sfântul Cleopa la Mănăstirea Slatina (județul Suceava), la „obștea Sfântul Teodor Studitul”, cum se numea în epocă, pentru a ridica împreună nivelul vieții duhovnicești a obștii acestei vechi ctitorii voievodale (Alexandru Lăpușneanu este ctitorul acestei mănăstiri cu hram isihast).

După patru ani de intensă slujire la Mănăstirea Slatina, a revenit la Mănăstirea Sihăstria, având un deosebit de important rol în păstrarea și răspândirea credinței creștine în cea mai grea perioadă din istoria Patriei și a Bisericii noastre, perioada comunistă, și în îndrumarea viețuitorilor mănăstirii, dar și a credincioșilor care o cercetau, în calitate de duhovnic „odihnitor de suflet”.

În 1985, după 13 ani (1972-1985) de rodnică lucrare duhovnicească în liniștea Schitului Sihla, pendinte de Mănăstirea Sihăstria, unde s-a remarcat prin aceeași lucrare de iscusit și căutat duhovnic, a revenit la Sihăstria unde se va muta la Domnul în anul mântuirii 1990.

Amândoi sfinții au dus o viață de rugăciune și de nevoință

După cum se știe, una dintre „ascultările” fundamentale ale monahului o constituie rugăciunea. De altfel, și principiul esențial al monahului, formulat de Sfântul Vasile cel Mare,  este „roagă-te și muncește”. Fără îndoială că ambii sfinți și-au început și viața monahală tot cu rugăciune, chiar cu multă rugăciune. Ei nu s-au rugat doar din momentul în care au îmbrățișat viața monahală, ci au deprins practica rugăciunii încă din pruncie, ea fiind continuată în familia în care s-au născut și crescut și au ridicat-o la cele mai înalte culmi în vremea viețuirii lor în așezămintele monahale unde s-au așezat.

De pildă, în Viața Sfintei se păstrează informația că după luarea deciziei de a-I urma lui Hristos, aceasta întâmplându-se în biserică, în cadrul Sfintei Liturghii, în localitatea natală (Epivat), ea n-a plecat oricum la Constantinopol, ci „a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească”, având convingerea că Dumnezeu lucrează prin ei.

După intrarea în mănăstire, cei care au scris despre Viața ei insistă pe viața de nevoință pe care a dus-o „într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și cu rugăciunea”, nevoințe pe care le-a continuat și chiar le-a înmulțit în Epivat, după întoarcerea ei din Țara Sfântă, unde a „adăugat trudă către trudă și durere către durere, cu post și cu neadormire”, „udând pământul cu lacrimi”, având darul „rugăciunii cu lacrimi”.

Având în vedere că Sfântul Paisie a trăit relativ recent, foarte mulți monahi, preoți și credincioși l-au cunoscut, iar unii dintre ei l-au avut duhovnic. Unii dintre aceștia, fiind în viață, pot da mărturie despre nevoința lui, respectiv despre rugăciune. Însă cel mai apropiat de Sfântul Paisie a fost Sfântul Cleopa, care i-a fost și ucenic la Schitul Cozancea, dar și prieten la Mănăstirea Sihăstria, tocmai de aceea l-a și însoțit pe Sfântul Cleopa la Mănăstirea Slatina, când cel din urmă a fost numit pentru o vreme stareț al mănăstirii.

Din acest considerent, mărturia Sfântului Cuvios Cleopa este una nu doar autentică, dar și cea mai autorizată, pentru că vine de la o persoană care l-a cunoscut foarte bine, pe întinderea unei mari durate de timp, alături de care a dus o aleasă viață monahală și care a urcat și treptele sfințeniei. Iată cum îl descrie Sfântul Cleopa pe Sfântul Paisie: „Așa era Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înțelept la cuvânt, foarte milostiv și iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți și iubea liniștea. Nu-i plăcea să trăiască între mulți și ascundea viața și nevoința. Nimeni nu știa cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea și inima lui, sta la masă și cât se odihnește. Plângea cu cel care plânge și se bucura cu cel ce se bucura. Nu ținea la haine bune, la bani, la nimic și fugea de cinste, de laudă, de multa vorbire, de clevetire și de oameni mari”.

Amândoi sfinții au practicat virtutea milosteniei

Din Viața Sfintei Cuvioase Parascheva aflăm că la scurtă vreme după luarea deciziei de a-I urma lui Hristos, primul lucru pe care l-a făcut tânăra Parascheva a fost tocmai „împărțirea hainelor la săraci”. Hainele sale, probabil, nu erau nici foarte multe, după cum, la fel de probabil, nu erau nici cele mai scumpe, dar ele erau tot ce avea Sfânta.

Sfântul Cuvios Paisie, după cum am văzut mai sus în descrierea realizată de Sfântul Cuvios Cleopa, era „foarte milostiv și iubitor de aproapele...”, „nu ținea la haine bune, la bani, la nimic”.

Având în vedere că cei doi sfinți au îmbrățișat monahală, unul dintre voturile monahale pe care le asumă cei ce iau „chipul îngeresc” este sărăcia de bună voie. Sfinții și-au manifestat virtutea milosteniei împărțind ceea ce primeau și, mai cu seamă, din milă de semeni, asemenea Mântuitorului Hristos, Căruia „I S-a făcut milă de popor” (Matei 9, 36) se rugau pentru oameni. Milostenia sfântului se manifestă, în modul cel mai înalt, prin rugăciunea pentru semeni, pentru lume.

Darurile distincte, proprii fiecărui sfânt

Sfânta Parascheva din fragedă vârstă (aproximativ 10 ani) a simțit chemarea spre viața monahală, de aceea la puțină vreme a și dat curs acestei chemări, părăsind casa părintească și intrând în mănăstirea din Heracleea, după care s-a dus pe Valea Iordanului, mai târziu revenind în patria natală, unde la o vârstă foarte tânără, aproximativ 27 de ani, s-a mutat la Domnul.

Sfântul Cuvios Paisie a intrat în viața monahală la vârsta de 24 de ani la schitul Cozancea, apoi s-a așezat la Mănăstirea Sihăstria, pentru scurtă vreme la Mănăstire Slatina, după care a revenit la Sihăstria și, după o ședere de câțiva ani, când a viețuit la Schitul Sihla, s-a întors la Mănăstirea Sihăstria de unde s-a mutat la Domnul, la o vârstă destul de înaintată, de 93 de ani. Așadar, Dumnezeu le-a dăruit celor doi sfinți durată de viață mult diferită.

Sfânta Parascheva s-a nevoit mai mult în locuri retrase, în pustie, în timp ce Sfântul Paisie, deși iubitor de liniște, care a și ridicat în pădurea din apropierea schitului o mică chilie din lemn cu un paraclis de lemn, unde se retrăgea adesea pentru post și rugăciune, a trăit în comunități monahale, fiind slujitor al Bisericii (preot), devenind un mare și căutat duhovnic atât de monahi, cât și de credincioși.

Sfânta Parascheva s-a născut în secolul XI, într-o perioadă de glorie a Imperiului Bizantin, iar Sfântul Paisie a trăit în ultimii ani ai secolului al XIX-lea și în primele nouă decenii din secolul al XX-lea, trecând prin cele două războaie mondiale și prin toată perioada comunistă, ultima fiind cea mai grea din istoria Țării și a Bisericii. Dumnezeu însă l-a binecuvântat cu viață îndelungată pentru a fi o lumină și un stâlp al credinței, într-o vreme de întuneric spiritual și de prigoană a Bisericii.

În concluzie, putem afirma cu tărie că Dumnezeu le rânduiește toate spre folos tuturor. Din scurta prezentare a Vieții celor doi sfinți vedem, pe de o parte cum lucrează Dumnezeu în istorie. Prin harul Duhul Sfânt îi unește pe oameni și, indiferent de neamul și de locul unde s-au născut, de secolul în care au trăit și de educația pe care au primit-o, fiind călăuziți de Același Duh Sânt Care „pretutindenea este și pe toate le împlinește”, ei ajung să aibă aceeași gândire, aceeași lucrare și același scop, primind aceeași cunună.

Deși amândoi sfinți, „moștenitori ai raiului”, cinstiți de Dumnezeu și de Biserică, căutați de cler și de popor, Sfântul Cuvios Paisie în timpul vieții sale s-a închinat și s-a rugat adesea Sfintei Cuvioase Parascheva, iar Sfânta primindu-i rugăciunea a mijlocit pentru el înaintea Tronului Preasfintei Treimi, Cuviosul Paisie ajungând astfel prin lucrarea harului, efortul propriu și mijlocirea sfinților la măsura sfințeniei.

Mulțumindu-I Dumnezeu, Cel „minunat întru sfinții Săi” (Ps. 67, 36), pentru cei doi sfinți și pentru darurile pe care ei le revarsă asupra noastră și asupra lumii, să ne rugăm lor în demersul de a fi mai buni, pentru „spor în viață și în credință”.