Aspecte introductive

Ampla narațiune menită a imortaliza dialogul lui Hristos cu samarineanca a beneficiat în decursul timpului de constante referiri exegetice. De aceea, precum era de așteptat, pauperele rânduri de față nu vor veni să aducă ceva nou sub aspect exegetic, teologic, ori al investigației. Ele își propun mai degrabă să invite la o lectură participativă, realizată prin prisma unor realități cotidiene. 

Spre deosebire de multe alte episoade evanghelice, care nu beneficiază decât, cel mult de vagi repere temporale sau spațiale, aceasta le are clar delimitate pe cele din urmă. Locul în care se petrece evenimentul este, așadar, Samaria. Provincie cu puternice reverberații în inimile evreilor de atunci. Spațiu în care, în decursul istoriei, cotropitorii masaseră felurite populații. Intrate în contact cu compatrioții lor, aceștia reușiseră un fapt abonimabil. Să le corupă ființa spirituală. Îi transformaseră în practicanți ai unei credințe distorsionate din perspectiva conținutului. Și totuși, nu reușiseră să le distrugă de tot sensibilitățile interioare. 

Fântâna

La periferia cetății Siharului, lângă fântâna care purta numele strămoșului poporului ales, Fiul lui Dumnezeu decide să adăsteze. Era la al șaselea ceas. Amiaza. Momentul în care dogoarea soarelui vine, pe acele meleaguri calde, să te toropească puternic. Dacă în țări mai reci, oamenii pot resimți uneori prezența astrului celest ca pe o mângâiere, aici, efectul era cu siguranță unul total diferit. Lăsat singur de ucenicii plecați să achiziționeze de-ale gurii, Învățătorul întâlnește aici o localnică. Venise să scoată apă.

Dialogul 

„Dă-Mi să beau”, Îi va zice, pe un ton politicos, celei cu pricina. Femeia e uimită de solicitarea Sa. Nu pentru că nu ar dori să-i dea curs. O surprinde gândul că un evreu, parte a unei tagme care-i disprețuia pe cei ca dânsa, intră în dialog și îi adresează o astfel de cerere. Ține să arate acest lucru: „Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă?”. Contextul îi permite Să se prezinte: „Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie”.

Deși nu înțelege ce vrea să zică exact prin această idee cu apa cea vie, aceasta pricepe că Cel cu care stă de vorbă nu e un om obișnuit. Ar vrea și ea să primească apa despre care tocmai i se vorbise, care i-ar îngădui să nu mai înseteze vreodată. Discuția alunecă înspre aspecte personale. Iisus îi revelează femeii aspecte ale trecutului ei, fapt pentru care, de la chestiuni abstracte se va ajunge la clarificarea unor aspecte de spiritualitate practică. Femeia își dorește să afle care loc de închinare e mai potrivit: templul, ori muntele din vecinătatea cetății. Clarificarea necesară e acompaniată de o afirmație cu validitate perenă: „vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte”. Afirmațiile cu privire la mesianism duc la prezentarea Învățătorului către întreaga cetate. Oamenii vin, dornici să-l cunoască și să dialogheze cu el, iar șederea aici se prelungește. Căci El nu discriminează. Nu privește de sus. Nu are nevoie să fie tratat într-un anume fel spre a răspunde cu gentiețe. Dimpotrivă. E cel care copleșește prin iubire și bunătate.

În loc de concluzii

Evanghelia pe care o avem în vedere e una bogată în conținut și cu mesaj peren. Hristos nu vorbește doar femeii, ci și nouă, celor care o citim astăzi. Ne arată cum trebuie să ne închinăm. Ne invită să descoperim apa cea vie. Ne promite veșnicia, dacă ne dorim cu adevărat să-I stăm aproape. Aidoma celor din Sihar, putem să-I cerem să rămână cu noi. Ori, îi putem spune să plece. Depinde de noi. În funcție de ceea ce vom alege, putem dobândi veșnicia Raiului. Îndrăzniți!