Viața Patriarhului Teoctist Arăpașu
Patriarhul Teoctist Arăpașu a fost întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române în anii 1986-2007.
S-a născut la 7 februarie 1915, în Tocileni, județul Botoșani, într-o familie de oameni evlavioși, fiind al zecelea din cei 11 copii. La Botez a primit numele Teodor. După terminarea școlii primare în satul natal, a intrat ca frate de mănăstire la Vorona (1928) și Neamț (1931). Între anii 1932-1940 a fost elev al Seminarului monahal de la Cernica. În anul 1935 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Bistrița, județul Neamț, cu numele Teoctist, iar doi ani mai târziu, a fost hirotonit ierodiacon. Între ani 1940-1945 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București. După terminarea studiilor de licență, a fost hirotonit ieromonah, la Iași (1 martie 1945), iar un an mai târziu, a fost hirotesit arhimandrit. Între anii 1945-1947 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din Iași. A fost, pe rând, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948) și vicar administrativ al aceleiași eparhii (1948-1950). În 1950, a fost ales Episcop-vicar patriarhal, purtând numele de „Botoșăneanul”. În această perioadă a fost secretar al Sfântului Sinod și rector al Institutului Teologic din București (1950-1954). În 28 iulie 1962, a fost ales Episcop al Aradului, iar zece ani mai târziu, la 28 ianuarie 1973, a fost ales Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei. La 25 septembrie 1977, a fost ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei. La 9 noiembrie 1986, a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A trecut la cele veșnice la 30 iulie 2007, după 57 de ani de activitate ca ierarh.
În decursul păstoririi sale în scaunul patriarhal, a participat la întrunirile Consiliului Mondial al Bisericilor și la A doua Conferință panortodoxă pre-sinodală. A reorganizat asistența socială în Patriarhia Română și a sprijinit înființarea de noi asociații cu caracter creștin-ortodox (ASCOR, LTCOR). Cu binecuvântarea sa, au fost canonizați mai mulți sfinți români. A promovat reintroducerea orei de religie în școlile publice. A promovat înființarea de noi eparhii în străinătate (Mitropolia Germaniei, Episcopia Ungariei, Episcopia Daciei Felix – Serbia, Episcopia Italiei); a făcut vizite pastorale la românii ortodocși din Austria, Ungaria, SUA și Canada. A finalizat noile Ateliere de obiecte bisericești de la Popești-Leordeni, unde a ctitorit Mănăstirea „Duminica Sfinților Români”. A primit vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Patriarhia Română (7-9 mai 1999), prima vizită a unui papă într-o țară majoritar ortodoxă. A fost primit de același papă la Vatican, în octombrie 2002. Pentru merite deosebite, la 17 decembrie 1990, Academia Română i-a acordat titlul de membru de onoare. A reluat ideea construirii Catedralei Mântuirii Neamului, reușind să obțină terenul necesar, 11 ha, pe Dealul Arsenalului din București (O.U.G. 19/2005 și Legea 261/2005).
În cei 57 de ani de activitate ca ierarh a publicat numeroase articole și studii, apărute în reviste de specialitate, dar și volume, dintre care amintim: În slujba Ortodoxiei românești, a năzuințelor de unitate națională și de afirmare a culturii române: Mitropolitul Iacob Putneanul, 1719-1778 (Neamț, 1978); Pe treptele slujirii creștine, în 15 volume ce cuprind omilii, cuvântări și meditații; Slujind altarul străbun (București, 1992); Sfinți români și apărători ai legii strămoșești (București, 1987); Biserica Ortodoxă Română. Monografie album (București, 1987).
A trecut la viața veșnică pe 30 iulie 2007, trupul său fiind depus întru nădejdea Învierii în Catedrala patriarhală din București.
Viața Maicii Vartolomeea Popovici
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro