S-a născut la 7 februarie 1915, în Tocileni, județul Botoșani, într-o familie de oameni evlavioși, fiind al zecelea din cei 11 copii. La Botez a primit numele Teodor. După terminarea școlii primare în satul natal, a intrat ca frate de mănăstire la Vorona (1928) și Neamț (1931). Între anii 1932-1940 a fost elev al Seminarului monahal de la Cernica. În anul 1935 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Bistrița, județul Neamț, cu numele Teoctist, iar doi ani mai târziu, a fost hirotonit ierodiacon. Între ani 1940-1945 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București. După terminarea studiilor de licență, a fost hirotonit ieromonah, la Iași (1 martie 1945), iar un an mai târziu, a fost hirotesit arhimandrit. Între anii 1945-1947 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din Iași. A fost, pe rând, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948) și vicar administrativ al aceleiași eparhii (1948-1950). În 1950, a fost ales Episcop-vicar patriarhal, purtând numele de „Botoșăneanul”. În această perioadă a fost secretar al Sfântului Sinod și rector al Institutului Teologic din București (1950-1954). În 28 iulie 1962, a fost ales Episcop al Aradului, iar zece ani mai târziu, la 28 ianuarie 1973, a fost ales Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei. La 25 septembrie 1977, a fost ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei. La 9 noiembrie 1986, a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A trecut la cele veșnice la 30 iulie 2007, după 57 de ani de activitate ca ierarh.

În decursul păstoririi sale în scaunul patriarhal, a participat la întrunirile Consiliului Mondial al Bisericilor și la A doua Conferință panortodoxă pre-sinodală. A reorganizat asistența socială în Patriarhia Română și a sprijinit înființarea de noi asociații cu caracter creștin-ortodox (ASCOR, LTCOR). Cu binecuvântarea sa, au fost canonizați mai mulți sfinți români. A promovat reintroducerea orei de religie în școlile publice. A promovat înființarea de noi eparhii în străinătate (Mitropolia Germaniei, Episcopia Ungariei, Episcopia Daciei Felix – Serbia, Episcopia Italiei); a făcut vizite pastorale la românii ortodocși din Austria, Ungaria, SUA și Canada. A finalizat noile Ateliere de obiecte bisericești de la Popești-Leordeni, unde a ctitorit Mănăstirea „Duminica Sfinților Români”. A primit vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Patriarhia Română (7-9 mai 1999), prima vizită a unui papă într-o țară majoritar ortodoxă. A fost primit de același papă la Vatican, în octombrie 2002. Pentru merite deosebite, la 17 decembrie 1990, Academia Română i-a acordat titlul de membru de onoare. A reluat ideea construirii Catedralei Mântuirii Neamului, reușind să obțină terenul necesar, 11 ha, pe Dealul Arsenalului din București (O.U.G. 19/2005 și Legea 261/2005).

În cei 57 de ani de activitate ca ierarh a publicat numeroase articole și studii, apărute în reviste de specialitate, dar și volume, dintre care amintim: În slujba Ortodoxiei românești, a năzuințelor de unitate națională și de afirmare a culturii române: Mitropolitul Iacob Putneanul, 1719-1778 (Neamț, 1978); Pe treptele slujirii creștine, în 15 volume ce cuprind omilii, cuvântări și meditații; Slujind altarul străbun (București, 1992); Sfinți români și apărători ai legii strămoșești (București, 1987); Biserica Ortodoxă Română. Monografie album (București, 1987).

A trecut la viața veșnică pe 30 iulie 2007, trupul său fiind depus întru nădejdea Învierii în Catedrala patriarhală din București.