„N-am văzut sicriu atât de încăpător în care să intre un iaht, un avion sau un telefon de ultimă generație. Și nici n-am auzit de rețele care să ofere semnal dincolo...”. Cu acest amestec de realism și umor fin, Părintele Sofian Costea ne invită într-o călătorie spre centrul propriei inimi, acolo unde adesea se dă lupta între „a avea” și „a fi”. 

Pornind de la pilda lui Zaheu vameșul, Părintele Sofian ne explică faptul că nu bogăția în sine este un păcat, ci alipirea bolnăvicioasă de ea. Într-o lume care ne îndeamnă la lux și snobism, ni se reamintește că singura „valută” care trece pragul veșniciei este milostenia.