Îndrumare duhovnicească la vârsta copilăriei?

Căsătorie

Îndrumare duhovnicească la vârsta copilăriei?

Atunci când copiii sunt ajutaţi de mici şi se umplu de Hristos, vor fi lângă El totdeauna. Şi chiar dacă vor devia puţin atunci când vor creşte, datorită vârstei sau unei rele prietenii, pe urmă iarăşi se vor întoarce la El.

Părinții trebuie să-i ajute duhovnicește pe copiii lor încă de când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi se pot tăia uşor. Sunt precum cartoful proaspăt care se cojeşte uşor atunci când îl razi puţin. Căci dacă se va învechi, trebuie să iei cuţitul pentru a-l curăţa, iar dacă este şi puţin stricat, trebuie să tai mai adânc.

Atunci când copiii sunt ajutaţi de mici şi se umplu de Hristos, vor fi lângă El totdeauna. Şi chiar dacă vor devia puţin atunci când vor creşte, datorită vârstei sau unei rele prietenii, pe urmă iarăşi se vor întoarce la El. Pentru că frica de Dumnezeu şi evlavia care au adăpat inimile lor încă din vârsta copilăriei nu este cu putinţă să fie uitate vreodată.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 97-98)

Citește despre: