Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – Capitolul 10

Biblia ortodoxă

Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – Capitolul 10

Capitole:12345678910111213141516

1. Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii noştri au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare.

2. Şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare.

3. Şi toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească;

4. Şi toţi, aceeaşi băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era Hristos.

5. Dar cei mai mulţi dintre ei nu au plăcut lui Dumnezeu, căci au căzut în pustie.

6. Şi acestea s-au făcut pilde pentru noi, ca să nu poftim la cele rele, cum au poftit aceia;

7. Nici închinători la idoli să nu vă faceţi, ca unii dintre ei, precum este scris: «A şezut poporul să mănânce şi să bea şi s-au sculat la joc»;

8. Nici să ne desfrânăm cum s-au desfrânat unii dintre ei, şi au căzut, într-o zi, douăzeci şi trei de mii;

9. Nici să ispitim pe Domnul, precum L-au ispitit unii dintre ei şi au pierit de şerpi;

10. Nici să cârtiţi, precum au cârtit unii dintre ei şi au fost nimiciţi de către pierzătorul.

11. Şi toate acestea li s-au întâmplat acelora, ca preînchipuiri ale viitorului, şi au fost scrise spre povăţuirea noastră, la care au ajuns sfârşiturile veacurilor.

12. De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.

13. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda.

14. De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.

15. Ca unor înţelepţi vă vorbesc. Judecaţi voi ce vă spun.

16. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?

17. Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine.

18. Priviţi pe Israel după trup: Cei care mănâncă jertfele nu sunt ei, oare, părtaşi altarului?

19. Deci ce spun eu? Că ce s-a jertfit pentru idol e ceva? Sau idolul este ceva?

20. Ci (zic) că cele ce jertfesc neamurile, jertfesc demonilor şi nu lui Dumnezeu. Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi ai demonilor.

21. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor.

22. Oare vrem să mâniem pe Domnul? Nu cumva suntem mai tari decât El?

23. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.

24. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui.

25. Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru.

26. Căci «al Domnului este pământul şi plinirea lui».

27. Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pe voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă.

28. Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă.

29. Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?

30. Dacă eu sunt părtaş harului, de ce să fiu hulit pentru ceea ce aduc mulţumire?

31. De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi.

32. Nu fiţi piatră de poticnire nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu,

33. Precum şi eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulţi, ca să se mântuiască.

Capitole:12345678910111213141516

Acatistele lunii Decembrie

Calendar ortodox
24 Decembrie

(Ajunul Crăciunului)