La locul de închinare al Samarinencei, unde s-a petrecut şi tragicul eveniment, arhimandritul aghiotafit Filumen a slujit doi ani şi a făcut demersuri pentru terminarea bisericii. De obicei stătea la locul său „de pază”, împreună cu paznicul locului de închinare, un arab ortodox, care în acea după amiază de 29 noiembrie 1979 nu era prezent, căci închisese şi plecase. Astfel, Părintele Filumen a rămas singur în lăcașul de închinare. La ceasul Vecerniei a coborât scările şi se afla în biserică, adică în Locul Fântânii, unde, îmbrăcat cu epitrahilul, săvârşea slujba. Nu ştim dacă a apucat sau nu să o termine. Atunci, pe neaşteptate, a primit nemilosul topor. Se poate deduce că ucigaşii au acţionat după un plan şi în mod programat, pentru a-şi atinge cu uşurinţă scopul, aşa cum s-a şi întâmplat. Să notăm că la vremea aceea cădea o ploaie torenţială, fapt ce le-a înlesnit criminalilor lucrarea.

A doua zi de dimineață, întorcându-se paznicul, l-a căutat numaidecât şi, deoarece nu-l vedea, a început să cerceteze locurile până când a ajuns şi în biserică. Aici a întâmpinat, în sensul propriu al cuvântului, cea mai înfricoşătoare privelişte: clericul Filumen, măcelărit şi zăcând mort într-o baltă de sânge şi biserica devastată, cu Sfintele Vase şi obiecte de cult împrăştiate.

În faţa acestei privelişti nemaiîntâlnite, paznicul, în groaza lui, și-a adunat totuşi puterile şi în scurt timp a înştiințat Patriarhia Ierusalimului. Totodată a înştiinţat şi poliţia din oraşul cel mai apropiat, Nablus. Trebuie să notăm aici faptul că pe atunci regiunea se afla sub stăpânire evreiască, în timp ce astăzi a trecut la palestinieni, precum se va vedea în continuare.

Cum era şi firesc, poliţia a sosit imediat şi a blocat accesul, nemaiîngăduind nimănui să pătrundă în spaţiul locului de închinare. Nu i-a lăsat să se apropie nici pe clericii Patriarhiei, care la scurt timp au sosit de la Ierusalim.

Un lucru nu ne este cunoscut: dacă a murit imediat sau dacă l-au lăsat să moară în această stare mai târziu, în dureri de neimaginat. Mai curând aceasta trebuie să se fi întâmplat! După ce, fără să șovăie, l-au măcelărit cum au vrut pe cel nevinovat şi cu totul lipsit de apărare, ucigaşii au plecat aruncând şi o grenadă de mână, a cărei explozie a întregit catastrofa din acel loc.

Această faptă lipsită de scrupule, a uciderii unui om nevinovat, a luat proporţii chiar şi diplomatice, la nivelul relaţiilor dintre Grecia şi Israel, şi nu numai. Vom descrie în continuare cele ce s-au consemnat atunci şi ni s-au făcut cunoscute.

Trupul măcelărit şi mutilat a fost transportat la Tel Aviv, ca să i se facă necropsie. După aceasta, în ciuda intervenţiilor din partea reprezentanților Patriarhiei spre a le fi dat pentru îngropare, nu li s-a oferit nici un răspuns. În final, după cinci zile, Patriarhia a fost înştiinţată să ridice trupul mort de la Tel Aviv, pentru a fi îngropat. Despre acest moment ne vorbeşte ieromonahul aghiotafit Sofronie, cipriot de origine, cunoscut şi scriitorului, care împreună cu alţi trei părinţi se afla atunci la Tel Aviv. Nu putem să descriem groaza, profunda durere şi toate simţămintele acestor clerici la vederea trupului ucis al fratelui şi împreună slujitorului lor, Părintele Filumen.

Între altele, părintele Sofronie menţionează: „De când s-a dus la Fântâna lui Iacov, l-au tot ameninţat. Însă el cunoştea ebraica şi putea să le răspundă. Nu a înştiinţat niciodată poliţia spre a-l lua sub pază şi nici nu se gândea că au să-l ucidă. Dumnezeu ştie câţi au fost; l-au omorât cu toporul, i-au spintecat faţa şi i-au tăiat degetele de la mâna dreaptă. Tot aşa, i-au dislocat maxilarul şi i-au scos un ochi, iar pe celălalt i l-au împuns. Domnul ştie cum au pătruns în curtea mănăstirii, deoarece paznicul plecase de la ora 16.00 după-amiaza şi închisese locul de închinare. Crima a avut loc după ora 17.00. Întorcându-se dimineaţa, paznicul a strigat, a intrat în biserică şi l-a aflat zăcând mort, într-o baltă de sânge. Imediat a înştiinţat Poliţia şi Patriarhia.

Să notăm că, după ce l-au omorât, au aruncat și o grenadă şi au făcut totul bucăţele. L-au dus la morgă la Tel-Aviv şi i-au făcut necropsie. După cinci zile ne-au înştiinţat. Eu m-am dus împreună cu alţi trei părinţi ai Patriarhiei şi ni l-au dat gol. Când i-am întrebat unde-i sunt hainele, ne-au spus că la Nablus. Slavă Domnului, luaserăm cu noi toate cele de trebuinţă pentru a-l îmbrăca.

Nu vă puteţi închipui însă ce am simţit când ni l-au dat în primire făcut bucăţele, purtând urmele martiriului. Cinci zile îl ţinuseră în frigider. Când am început să îl îmbrac – pentru că ceilalţi nu puteau, nu sufereau să-l vadă din pricina rănilor pe care le avea –, i-am vorbit ca şi cum ar fi fost viu: „Gheronda al meu, acum să mă ajuţi să te îmbrac, deoarece vezi că sunt singur”. Când am început să-i pun flanela, îndată şi-a coborât singur o mână. Tot aşa a făcut şi cu cealaltă şi de asemenea cu picioarele. I-am strâns picioarele, ca să-l îmbrac, şi când am terminat şi le-a întins singur...

De la morgă l-am dus la Patriarhie. La „Sfânta Tecla” s-a făcut slujba de înmormântare, în mijlocul părinţilor aghiotafiţi, fraţii fericitului, şi al multor altora. Au venit mulţi, până şi cei de alte confesiuni, şi chiar şi musulmani şi hogi (preoți musulmani). De ce însă, toţi aceştia? Deoarece toţi îl iubiseră şi veneau să-i dea ultima sărutare. Ce sfâşiere! Ce tânguire! Ce plângere a fost atunci!

Încă de dimineaţă şi înainte de a avea loc înmormântarea în cimitirul Sfântului Sion, Guvernul a trimis forţe ale Poliţiei lângă aghiotafiţi, temându-se de tulburări. Au luat măsuri severe.

Pe Părintele Filumen l-am plâns cu toţii, deoarece a fost un duhovnic bun şi sfânt. Patriarhul l-a numit „înaintemergătorul săracilor”. Şi aşa şi era. Cei desăvârşiţi moştenesc Împărăţia Cerurilor. A îndurat pentru puţină vreme martiriul şi se află acum între sfinţiţii şi cuvioșii mucenici. Cu ale lui sfinte rugăciuni, fie să ne învrednicim şi noi de Împărăţia cea Cerească.

(Noul Sfinţit Mucenic Filumen, cel ucis la Fântâna lui Iacov pe 29 noiembrie şi al cărui trup a rămas neatins de stricăciune, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 34-38)