Preocuparea de a identifica metode eficiente de manipulare a populaţiei există încă din cele mai vechi timpuri. Şi în antichitate (a se vedea acel "poporul poate fi condus dacă are pîine şi circ"), şi în perioada medievală sau în modernitate, dar mai ales în vremurile contemporane, s-a cristalizat o adevărată ştiinţă avînd ca obiect această manieră de a controla masele. De la politicieni la conducători de mişcări (pseudo)religioase sau de altă natură, de la oameni de afaceri pînă la sportivi sau actori din industria divertismentului, poţi găsi un interes crescînd pentru mijloacele şi metodele prin care să fii cît mai pregătit spre a seduce un public ţintă. Desigur, pentru publicul larg, este greu de sesizat în spatele unei campanii publicitare sau în declaraţiile de după un meci de fotbal, faptul că totul este extrem de bine calculat pentru a atinge un anumit scop. O reclamă seduce, de multe ori, printr-o componentă artistică, printr-un clip foarte bine realizat, care mişcă inimile, iar o declaraţie a unei persoane implicate într-o competiţie sportivă e receptată de cele mai multe ori ca o reacţie spontană, care dezvăluie ceva din trăirea (autentică, vezi bine!) a celui cu pricina. Lucrurile s-au rafinat atît de mult, specialiştii care consiliază sînt atît de bine pregătiţi, încît rareori mai vezi pe cîte cineva pus pe gînduri şi receptînd în mod critic un mesaj public, căutînd să întrezărească ce se află dincolo de mesajul "la vedere". Cu siguranţă există, ca peste tot, şi excepţii; sînt convins că mai există, în orice domeniu, şi oameni sinceri în intenţiile şi în declaraţiile lor, dar tendinţa generală este aceea de a manipula în mod voit.

Cele mai evidente elemente de manipulare (voită) a populaţiei se pot sesiza în campaniile publicitare, de promovarea a unui produs, a unui serviciu etc. Orice om, cu un minim de discernămînt, poate sesiza cum se încearcă, spre exemplu, asocierea unor produse eminamente sintetice cu ideea de natural sau de sănătos. Consumatorul se poate însă convinge lesne, cumpărînd respectivul produs, că nu se promovează nimic natural sau sănătos, iar dacă elementele chimice din care este alcătuit nu sînt dăunătoare în acea cantitate, nu înseamnă că un consum frecvent nu ne poate otrăvi organismul. Aici e una dintre marile viclenii ale celor care promovează băuturi răcoritoare, alimente şi altele, a căror ingrediente se înscriu în limitele prevăzute de lege cînd le consumi o singură dată, dar nimeni nu avertizează că a le consuma în mod regulat duce la o concentraţie atît de mare în organism a unor substanţe, încît ele pot provoca boli, unele foarte grave, mortale chiar.

            La fel e şi în politică, cu menţiunea că efectele dăunătoare se regăsesc mai pregnant şi în ceea ce înseamnă sănătatea spirituală a unui popor. Tema iubirii de ţară sau de popor, tema luptei împotriva corupţiei, cea a urmării interesului public şi multe altele se pot identifica, ca atare sau voalat, în cea mai mare parte a crezului politic al cuiva. Este şi firesc, pînă la un anumit punct, acest lucru, un politician pierzîndu-şi însă credibilitatea în momentul în care se dovedeşte că vorbele sale nu sînt acoperite şi de fapte. Există însă o limită a suportabilităţii, cetăţenii putînd digera astfel de discursuri în condiţiile în care ele conţin şi elemente care vizează probleme reale, cu soluţii realiste, de interes social. Este îngrozitor însă cînd un discurs politic se concentrează exclusiv pe bombardarea electoratului cu mesaje care fie nu au legătură cu realitatea, fie îşi au aici un firav punct de plecare, iar în rest nu sînt decît repetarea obsesivă, sub chipuri cît mai diferite şi cît mai de impact, a unor lucruri ce rareori au de a face cu interesul public. Aici conştiinţa fiecăruia dintre noi, dezintoxicată şi luminată de har, poate fi singurul judecător şi singura instanţă în măsură a ne ghida alegerile.

Să faci din Hristos "un politician"

Credeţi sau nu, genul acesta de manipulări (devenite subiect pentru o întreagă literatură de specialitate) are o anume legătură cu minunile înmulţirii pîinilor şi peştilor în pustie de către Mîntuitorul. Mîine vom auzi, în biserici, relatîndu-se unul dintre cele două astfel de momente consemnate în Evanghelii, cel de la Sf. Ap. Matei (din capitolul 14). Deşi se retrăsese, prin părţile Tiberiadei, într-un zonă îndepărtată de cele locuite, Iisus este căutat de mulţimi mari de oameni care au plecat "pe jos, din cetăţi" (Matei 14, 13), pentru a fi lîngă Dînsul. Fiindu-le milă de ei, Domnul nu doar că le-a împărtăşit din cuvintele vieţii veşnice, ci a şi "vindecat pe bolnavii lor" (Matei 14, 14). Iar spre seară, ştiind că le este foame şi nu au de unde mînca, iar pînă să ajungă în locuri de unde să cumpere mîncare este drum lung şi istovitor, Mîntuitorul înmulţeşte cinci pîini de orz şi doi peşti pe care îi avea un băiat, încît hrăneşte cu ele cinci mii de bărbaţi (la care se adăugau femeile şi copiii) şi mai şi rămîn douăsprezece coşuri pline cu resturi. Evanghelistul Ioan ne mai spune că, după această minune, ştiind că mulţimile vor dori "să-L ia cu sila ca să-L facă rege" (Ioan 6, 15), Hristos se retrage singur în munte. Iar cînd Îl reîntîlnesc, după o vreme, pe Mîntuitorul, care ajunsese între timp în Capernaum, aceste mulţimi primesc de la Dînsul un cuvînt greu, care ar trebui să ne tulbure şi pe noi, cei de azi: "Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mîncat din pîini şi v-aţi săturat" (Ioan 6, 26). E cutremurător cît de multă josnicie şi îngustime putem afla în noi: să primeşti daruri dumnezeieşti, să primeşti vindecare şi hrană euharistică, şi totuşi să-L cauţi pe Dumnezeu doar pentru că-ţi poate asigura cele necesare traiului zilnic pe acest pămînt al suferinţei. Cît de mult ne oferă El şi pentru cît de puţin Îl căutăm, de fapt, fiecare dintre noi! Şi cît de mult distorsionăm dragostea Lui pentru noi atunci cînd, dintr-un Dumnezeu iubitor de oameni vrem să facem doar "un politician" sau, cum era în vremea aceea, un rege care să ne conducă prin mijloace lumeşti! Continuarea, în Ziarul de Iași