Întâlnirea cu sinele tău

Cuvinte duhovnicești

Întâlnirea cu sinele tău

Când am intrat în biserică și am văzut că fac același lucru, că iau putere de la Dumnezeu, înțelepciune de la Dumnezeu și că repet aceleași căderi și că ispita deznădejdii era la îndemâna mea la fel ca înainte, atunci a murit în mine orice formă de pietism sau de evlavie emoțională.

În momentul în care te întâlnești cu tine, reacționezi neașteptat, fie în bine fie în rău, în fața celui mai mic eveniment exterior și cazi în deznădejde pentru că nu poți să trăiești la nivelul discursului pe care l-ai consumat cu atâta admirație, plăcere, până a te identifica cu acel discurs. Când am intrat în biserică și am văzut că fac același lucru, că iau putere de la Dumnezeu, înțelepciune de la Dumnezeu și că repet aceleași căderi și că ispita deznădejdii era la îndemâna mea la fel ca înainte, atunci a murit în mine orice formă de pietism sau de evlavie emoțională.(...) Și atunci Dumnezeu mi-a vorbit o vreme, nu la ureche sau în inimă, ci citind din Sfânta Scriptură am primit răspunsul, adică am auzit pentru prima dată cuvântul Lui: "fără Mine nu puteți face nimic". Orice tentativă a mea de a face ceva se baza pe "eu pot"...

(Maica Siluana, Pe Hristos Îl întâlnești, mai întâi, în iad, Editura Lumina credinței, Iași, 2013, pp. 62-63)