Concepţia despre bine şi despre rău trebuie să se întemeieze pe temelia moralei creştin-ortodoxe, cu scopul de a diseca orice teorii încurcate, contradictorii şi orice nelămuriri.

De pildă, fata doreşte să meargă la discotecă. Părinţii, în acord unul cu altul, nu-i dau voie să meargă. Interdicţia poate să nască un conflict, cârtire din partea copilului, ori chiar o faptă şi mai îndrăzneaţă: fuga, plecarea la discotecă fără a cere voie. Cum să procedeze părinţii? Să lase oare această faptă nepedepsită ori să ia măsuri mai dinainte în această privinţă? Autorul cărţii nu recomandă părinţilor să o închidă pe cea vinovată în cameră. Doar convorbirile răbdătoare despre Dumnezeu, ca izvor al dragostei, şi despre frica de a nu pierde această Dragoste şi de a o arăta în noi înşine, în lumea care ne înconjoară ‒ gata să calce totul în picioare, să înghită orice om și care nu preţuieşte mântuirea sufletului ‒ va da la o parte din faţa privirii copilului ceaţa înşelării diavoleşti şi simţământul înălţării de sine.

Este evident că prin interdicţii părinţii nu pot să realizeze ceva în legătură cu ascultarea copilului, însă ei sunt datori ca în chip limpede să-şi manifeste părerea faţă de intenţiile fetiţei de a face un lucru ori altul. Doar părerea despre o faptă săvârşită (ori intenţia spre aceasta) nu ar fi în stare să schimbe ceva. Şi această verificare grijulie nu iese din limitele evlaviei ortodoxe.

(Cum să ne purtăm cu fiica adolescentă – Sfaturi pentru părinţi, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, pp. 31-33)