Bibliograf la Biblioteca Academiei Române, Membru al Grupului psaltic „Nectarie Protopsaltul”, Ionuţ este în prezent psalt al bisericii Sf. Ilie-Hanul Colței (Kalinderu) – unde la începutul secolului XX a evoluat și dascălul Ioan Popescu Pasărea. Liviu este profesor de religie în cadrul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” din Ploiești, Psalt al Bisericii „Sfântul Grigorie Palama” din București şi Membru al Grupului psaltic „Nectarie Protopsaltul”.

Cei doi fraţi ne-au vorbit despre muzica psaltică, despre misiunea realizată prin cântare şi despre proiectele viitoare.

Basilica.ro: Ce înseamnă pentru voi muzica psaltică? Cum aţi caracteriza-o în trei cuvinte?

Ionuț: Muzica psaltică poate fi abordată din mai multe perspective. Ea este deopotrivă rugăciune, artă (meşteşug) şi ştiinţă (epistimie). Părintele Macarie Ieromonahul spune în Irmologhion că muzica și textul imnurilor bisericești au fost insuflate de Duhul Sfânt și că pe acestea, cei din vechime le-au păzit ca pe „lumina ochiului”. Și eu cred că muzica psaltică a fost insuflată de Sfântul Duh și din acest motiv trebuie să luăm foarte bine aminte la cum îi dăm viață prin glas.

Din păcate, în practica zilelor noastre, balanța tinde să încline mai mult către latura artistică, pierzându-se frecvent din vedere echilibrul și duhul de rugăciune, care trebuie să însoțească cântările. Aș mai adăuga faptul că prin muzică psaltică înțeleg un repertoriu consacrat provenit de la autori clasici, precum: Petru Lampadarie, Grigorie Protopsaltul, Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Nectarie Protopsaltul și mulți alții. Să nu confundăm notația muzicală, ce poate servi și muzica profană, cu muzica sau repertoriul psaltic în sine.

Liviu: Consider că muzica psaltică este un tezaur al Ortodoxiei. Fiind parte a Tradiției bisericești, aceasta a constituit și constituie o experienţă vie, sădită de veacuri în sufletele credincioșilor ortodocşi. Muzica psaltică este deopotrivă mărturie și mărturisire a teologiei Bisericii, prin cuvânt și melos, având, în același timp, un rol în urcușul nostru duhovnicesc. În Biserică, muzica nu este un scop în sine, ci este parte dintr-un întreg context liturgic ce țintește tămăduirea simțurilor/simțirilor, înduhovnicirea lor și îndumnezeirea omului.

În măsura în care conștientizez că în Biserică toate converg către unirea cu Dumnezeu, muzica psaltică devine pentru mine rugăciune, jertfă cuvântătoare, doxologie. Însă tocmai datorită faptului că anterior am numit-o „tezaur”, ea cunoaște valențe multiple. Prin urmare, pot fi formate și alte grupuri de cuvinte precum artă, știință, tehnică sau poezie, imnografie, icoană.

Basilica.ro: Cum au fost primii pași în muzica psaltică? Aţi fost autodidacţi? Am înţeles că aţi învăţat împreună folosind Gramatica Muzicii Psaltice de N. Lungu.

Ionuț: Nu este deloc o exagerare că, în unele cazuri, o carte poate schimba parcursul unui om în viață. Primul nostru contact cu semiografia și muzica psaltică s-a produs când o rudă ne-a oferit Gramatica Muzicii Psaltice de N. Lungu. Pe cât de neobișnuite ni s-au părut semnele (neumele) de de-asupra portativului, pe atât de frumoasă și de incitantă cunoașterea lor.

Primii pași au fost destul de anevoioși dat fiind că în vremea aceea nu se găseau multe materiale didactice și partituri. Faptul că am fost nevoiți să transcriem după auz cântările, de pe casete audio, ne-a ajutat să ne șlefuim auzul muzical și să ne însușim notația neumatică.

Liviu: Parcursul meu de până acum ca psalt se datorează, în primul rând, purtării de grijă a lui Dumnezeu. Am conștiința faptului că vocația nu poate fi înțeleasă deplin decât prin prisma relației dintre „chemare” și „răspuns”. „Talanții” primiți de la El, nu au putut fi înmulțiți decât tot în contextul  unor întâlniri „providențiale”, cunoscând oameni ce au contribuit (și contribuie) în mod fundamental la formarea mea.

Primul contact cu muzica bisericească l-am avut începând cu vârsta de 11 ani și se datorează profesorului de religie din gimnaziu, George Cocoșilă. Dirijor al corului Bisericii Mănăstirea din Vălenii de Munte (în prezent preot paroh al bisericii), acesta a insuflat dragostea pentru ora de religie și pentru cântarea bisericească unor generații întregi de elevi.

Pe parcursul gimnaziului și al liceului (profilul matematică-informatică), atât eu, cât și fratele meu, ne-am însușit bazele teoretice și practice ale muzicii bisericești participând la viața liturgică a parohiei (Slujbele Vecerniei, Utreniei, Dumnezeiasca Liturghie), cântând în cadrul grupului format în mare parte din studenți teologi. Un rol important în formarea noastră ca psalți l-au avut și părinții de la Mănăstirea Crasna, situată în apropierea orașului natal, alături de care am cântat la numeroase slujbe.

Pot spune că într-o anumită măsură am fost și autodidacți. Tot în acea perioadă efectuam în mod metodic audiții ale casetelor/ CD-urilor  cu muzica psaltică (de care dispuneam la acel moment – Corul Mănastirii Putna, Corul Stavropoleos, Corul Mănăstirii Simonopetra, Theodoros Vasilikos, Corul Bizantin Grec).

Audițiile erau de multe ori însoțite de paralaghie (intonarea pe note a partiturii) sau de exerciții de scriere a partiturii, a semnelor muzicale, după respectiva înregistrare. Ne-a ajutat foarte mult faptul de a învăța împreună, fiecare dispunând cumva de „patru urechi” și „patru ochi”…

Într-adevăr, prima Gramatică a muzicii psaltice am primit-o de la o rudă, absolventă a Facultății de Teologie din București. La momentul respectiv ne-a fost de un real folos pentru învățarea semnelor și a unor noțiuni de bază. Ulterior,  am avut acces și la alte lucrări, teoreticoane, care tratează mai în profunzime aspectele „tehnice” ale muzicii psaltice.

Basilica.ro: Cum ar fi Biserica fără muzica psaltică? 

Ionuț: Fără îndoială, Biserica ar fi mult mai săracă în lipsa muzicii psaltice. Și totuși, în realitate am fost la un pas de a o pierde. Știm din istorie că au existat destule voci care au cerut îndepărtarea acesteia și introducerea muzicii occidentale, încă din secolul al XIX-lea. Din fericire, intervențiile unor personalități marcante, precum Sf. Iosif Naniescu și Ștefanache Popescu, au înclinat balanța în favoarea psaltichiei. O altă perioadă în care muzica psaltică a avut de suferit a fost epoca regimului comunist. Dumnezeu însă, nu ne-a încercat mai mult decât am putut duce.

Liviu: Cred că un prim răspuns ar putea fi aflat  dacă ne raportăm la experiența liturgică a celorlalte confesiuni creștine, care au adoptat alte tradiții muzicale. Spre exemplu, creștinismul apusean permite folosirea instrumentelor muzicale în cultul divin. Cum se raportează un creștin ortodox la aceasta? Fiecare dintre noi trebuie să răspundă pentru sine, dar nu într-un mod pur senzorial, sentimental, „îmi place” – „nu îmi place” (de altfel marii compozitori apuseni au creat adevărate capodopere sub aspect artistic), ci cu un anumit discernământ duhovnicesc, cu o anumită așezare lăuntrică, „mă zidește – nu mă zidește” și, desigur, prin raportarea la Tradiția bisericească.

De altfel, Părinții Bisericii subliniază lucrarea muzicii bisericești în dobândirea stării de pocăință prin „darul lacrimilor” sau „întristarea cea după Dumnezeu” (penthos) și „străpungerea inimii” (katanixsis). Muzica psaltică este „croită” pe profunzimile teologiei și spiritualității ortodoxe și constituie expresia muzicală pe care Părinții au considerat-o cea mai în măsură să le exprime.

Basilica.ro: Cum ar fi fraţii Cruceru fără muzică psaltică?

Ionuț: Este dificil de spus. Având în vedere pasiunea noastră pentru instrumente tradiționale, probabil, ne-am dezvolta în această direcție. Ceea ce apreciez la unele popoare orientale este că pun muzica tradițională la loc de cinste. Nu doar profesioniștii știu să cânte la un instrument muzical sau două, ci și foarte mulți amatori.

Liviu: Ne-am afla probabil tot într-un „univers” muzical, cel al muzicii tradiționale, al instrumentelor etnice din spațiul românesc, balcanic și oriental.  Aceasta este, de altfel, o altă preocupare comună.

Basilica.ro: Care este intervalul sau armonia pe care o considerați perfectă în muzica psaltică. De ce?

Ionuț: Fiind o muzică de factură melodică, cu o dezvoltare mai bogată în plan orizontal decât pe verticală, muzica psaltică pune mai mult preț pe relația care se stabilește între sunetele emise consecutiv decât pe relația dintre sunetele emise concomitent, de către cântăreț și isonar. Observăm, bunăoară, în unele situații, că isonul poate chiar să lipsească, fără ca acest lucru să denatureze sau să strice frumusețea cântării.

În schimb, vom auzi frecvent psalții dând glas formulelor mnemotehnice (ananes, neanes etc), al căror rol este de a stabili atmosfera modală a cântărilor importante. Așadar, revenind la întrebarea dumneavoastră, unul dintre intervalele cu cel mai puternic impact este Ni-Pa, deoarece concentrează și insuflă bucuria proprie ehului I.

Liviu: Nu pot spune că există un interval sau o armonie perfecte în muzica psaltică. Desigur, există intervale muzicale și o formă rudimentară de armonie (luând în calcul și sunetul pe care se ține isonul) . Însă, spre deosebire de cântarea corală de factură occidentală, muzica psaltică nu se ghidează după principiile armoniei și acordurilor. Monodia bizantină, cum mai este numită, presupune execuția uneii linii melodice trasate de neume (semnele muzicale), melodie ce este adesea susținută de ison (sunetul fundamental).

În general, trebuie perceput ethosul cântării ca întreg, dat  de textul liturgic și melos. După cum nu putem fragmenta textul liturgic spunând că avem o silabă preferată (perfectă), tot așa nu putem fragmenta melosul, alegând un interval preferat (perfect). Ne interesează „întregul”.

Basilica.ro: Care este cea mai frumoasă amintire pe care o aveți legată de muzica psaltică?

Ionuț: Cea mai de preț amintire pe care o păstrez în legătură cu muzica psaltică datează din vara anului 2006, când am luat parte, alături de grupul Nectarie Protopsaltul (condus pe atunci de Valentin Gheorghe), la privegherea praznicului Adormirii Maicii Domnului, ce s-a ținut la mănăstirea Vatoped.

A fost un eveniment cu adevărat memorabil, dat fiind că grupul nostru fusese invitat special de părintele stareț Efrem să dea răspunsurile din strana dreaptă. Cântarea antifonică în românește și grecește, din acea noapte, m-a trimis cu gândul la starea existentă veacurile trecute pe teritoriul țării noastre.

Liviu: Am foarte multe amintiri frumoase legate de activitatea de psalt, începând cu repetițiile cu Grupul Nectarie Protopsaltul, slujbele de priveghere de la mănăstiri din țară, de la Muntele Athos sau de la diferite concerte susținute cu ocazia mai multor evenimente, precum Festivalul de Muzică Bizantină Iaşi, Festivalul de Muzică Veche Bucureşti, Festivalul „Archaeus”, Târgul Meşterilor Cruceri.

Însă, o amintire foarte dragă se leagă de participarea la Slujba de Priveghere, pentru Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. Grupul Nectarie Protopsaltul a fost invitat în anul 2006 să cânte alături de părinții din mănastire.

A fost pentru prima dată când, împreună cu fratele meu (pe atunci încă elev de liceu), am vizitat Sfântul Munte și am luat contact cu tradiția psaltică aghiorită. Rânduiala liturgică desăvărșită, cântarea maiestuoasă și totodată smerită a părinților atoniți, ne-au rămas adânc întipărite în suflet. Cu siguranță și muzica bizantină își aduce contribuția sa pentru ca Sfântul Munte să fie perceput de către pelerini ca loc al bucuriei și al desfătării duhovnicești.

Sursa: basilica.ro