1. Când și cum ați descoperit pasiunea pentru pictura bisericească?

Din copilărie, ca o șoaptă a lui Dumnezeu în inima mea. Desenez de când mă știu, parcă această înclinație a fost sădită în sufletul meu de Dumnezeu încă înainte de primele amintiri conștiente. Am simțit mereu că prin linii și culori pot exprima ceea ce cuvintele nu reușesc să cuprindă.

Calea mi s-a luminat treptat prin studiile la secția de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea din București, continuate apoi cu masteratul la aceeași specializare. Acolo am descoperit nu doar tehnica, ci și adâncimea teologică din spatele fiecărei icoane, învățând că pictura bisericească este o formă de mărturisire, dar mai ales de rugăciune. Fiecare lucrare este o rugăciune tăcută și o mărturisire a credinței fără cuvinte, dar în culori vii.

Această cale mă îmbogățește duhovnicește zi de zi, oferindu-mi binecuvântarea de a mă apropia, prin artă, de tainele frumuseții nezidite. În pictura bisericească am găsit nu doar o vocație artistică, ci și un drum al curățirii inimii și al apropierii de Dumnezeu.

2. Cum ați ajuns să vă ocupați de proiectul grafic pentru raclele Sfântului Paisie și Sfântului Cleopa?

Pronia lui Dumnezeu lucrează în moduri tainice și pline de sens. De peste un deceniu, Dumnezeu mi-a îngăduit să lucrez la proiecte de raclă, împletind pictura icoanelor cu desenele pentru scenele ce vor fi transpuse în cizelură pe racle și cu grafica de carte religioasă.

Unul dintre primele proiecte de acest fel a fost tot pentru un sfânt nemțean, Sfântul Paisie de la Neamț, pentru biserica Șerban Vodă din București – acum înțeleg că aceasta a fost o pregătire duhovnicească pentru lucrarea care mi-a fost încredințată recent.

Am fost chemată apoi să creez pentru sfinți cu moaște în diferite alte părți ale țării: Sfântul Nicodim de la Tismana, Sfântul Ioanichie de la Muscel, Sfântul Pantelimon și mulți alții. Iar ca să închei tot cu un sfânt din Moldova, nu pot să nu amintesc de o raclă de dimensiuni mai mici, o raclă de procesiune, pentru Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, finalizată în anul 2022. Pe lângă acestea, am avut bucuria de a ilustra grafic diferite cărți, dintre care amintesc doar trei titluri: cele două volume din Proloagele. În fiecare zi împreună cu sfinții, tipărite în anul 2013 de Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei, Slujba Logodnei și Cununiei, tipărită la aceeași editură și Matericul mănăstirilor vâlcene, publicat la Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului.

Pentru raclele Cuvioșilor Paisie și Cleopa de la Sihăstria, chemarea a venit, ca la toate celelalte racle, prin Părintele Arhimandrit Dionisie Constantin, Consilier patriarhal, coordonatorul Atelierelor Patriarhiei Române, căruia țin să îi mulțumesc în mod deosebit.

Am primit această însărcinare cu profundă emoție și recunoștință, conștientă fiind de complexitatea acestor proiecte. Recent am avut privilegiul de a lucra și pentru racla Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, marele teolog al Bisericii noastre. Toate aceste proiecte au fost realizate cu binecuvântarea și cu atenta supraveghere a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care nu de puține ori ne-a sugerat soluții optime sau a făcut anumite corecturi în realizarea compozițiilor.

3. Ce a însemnat pentru dumneavoastră oportunitatea de a lucra la aceste schițe?

A fost o binecuvântare nemeritată și o împărtășire din harul acestor mari sfinți. Când privesc înapoi la momentul în care mi s-a încredințat această lucrare, văd în ea nu un simplu proiect artistic, ci o chemare duhovnicească.

Fiecare linie trasată a fost o rugăciune tăcută, un dialog fără cuvinte cu cei pe care îi cinsteam prin artă, o mărturisire a recunoștinței pentru lumina pe care acești sfinți au revărsat-o în sufletele atâtor generații de credincioși. Când linia ezita, mă opream și ceream ajutor de Sus; când curba se închidea armonios, mulțumeam cu bucurie. Am trăit această lucrare cu frică de Dumnezeu și cu conștiința că sunt doar un vas de lut depășit cu mult pentru realizarea acestui proiect. În momentele de oboseală sau de îndoială, îmi aminteam cuvintele Sfântului Cuvios Cleopa despre răbdare și găseam puterea de a continua. 

4. Ce v-a inspirat în conceperea designului grafic pentru raclele Sfinților Paisie și Cleopa? Aveți o legătură personală sau o amintire specială legată de cei doi sfinți?

M-am așezat cu rugăciune înaintea fiecărui desen, cu inima deschisă precum un vas gol ce așteaptă să fie umplut. În liniștea acestei așteptări, am cerut luminare de sus și mijlocirea sfinților înșiși, conștientă că fără această asistență nevăzută, mâna mea ar rămâne neputincioasă în fața unei asemenea lucrări.

Pentru Sfântul Cleopa, am căutat să surprind acea îmbinare unică între blândețea duhovnicului care-și poartă mereu ucenicii pe umeri și tăria neclintită a mărturisitorului care a stat drept în fața ideologiilor potrivnice. Chipul său are ceva din asprimea stâncilor munților moldavi, dar și din căldura și bunătatea pâinii proaspăt coapte – am încercat să redau această dualitate prin contrastul dintre fermitatea scenelor și finețea curgerilor interioare a liniilor.

Pentru Sfântul Paisie, mai retras și mai ascetic, am simțit că trebuie să las liniștea să vorbească prin desen. Tăcerea lui înțeleaptă și adâncimea contemplativă cereau o abordare care să sugereze acea detașare luminoasă pe care o au cei ce au pătruns tainele isihiei.

Am simțit că este necesar să mă apropii de ei nu doar prin studiul formal, ci prin inima care ascultă: am citit și recitit cuvintele lor de învățătură, găsind în ele acel fir de aur care leagă cerul de pământ. Am ascultat înregistrări cu mărturiile ucenicilor care i-au cunoscut, nu doar în aparența exterioară, ci în taina filiației duhovnicești. Am privit îndelung fotografiile care le-au surprins chipurile purtătoare de har, căutând să pătrund dincolo de trăsăturile fizice, în acea zonă unde lumina lăuntrică modelează fața omului.

Fiecare element decorativ ales a izvorât din această comuniune tainică și din dorința de a face vizibilă virtutea lor nevăzută. Nu am dorit să creez doar desene frumoase, ci compoziții în care să se poată odihni ochiul rugător. Am dorit ca lucrările să devină ferestre spre lumea duhovnicească a sfinților, păstrând totodată fidelitatea față de cadrul lor pământesc. Fiecare element al ambientului – arhitectura lăcașurilor de cult, simplitatea chiliilor etc. – toate acestea sunt redate cu atenție pentru ca cei care i-au cunoscut să recunoască spațiile în care au viețuit. Am căutat să transpun nu doar imaginea, ci și atmosfera locurilor, astfel încât privitorul să poată experimenta acea familiaritate și căldură pe care o simte cel care a pășit unde aceștia s-au nevoit.

Eu nu i-am cunoscut personal, ci doar din cărți și înregistrările video și audio. Cu cărțile Cuviosului Cleopa pot spune că am crescut, citind din volumele Ne vorbește părintele Cleopa încă din copilăria mea.

5. Care au fost cele mai mari bucurii dar și cel mai dificil aspect al acestui proiect, având în vedere complexitatea sa duhovnicească și artistică? 

Mă simțeam adesea asemenea unui copil încercând să descrie oceanul – cum să cuprind în linii și forme acea bogăție duhovnicească inefabilă? În clipele de descurajare, îmi plecam fruntea și șopteam rugăciuni simple, cerând ajutor de la Dumnezeu. M-am rugat să nu las orgoliul artistic să umbrească scopul sfânt al lucrării – acela de a sluji comuniunii tainice cu acești sfinți români. Mi-am amintit mereu cuvintele Sfântului Cleopa despre simplitate și cuvintele Sfântului Paisie despre curăția inimii – acestea au devenit busola mea artistică.

Au fost zile și nopți de luptă și încordare lăuntrică, când ezitam între mai multe variante, neștiind care ar fi cea mai potrivită. Atunci mă opream din lucru și, în liniștea rugăciunii, așteptam răspunsul ce venea uneori în chip neașteptat – printr-un gând luminos, printr-o amintire reînviată, prin chiar somnul odihnitor care-mi reîmprospăta privirea a doua zi.

Bucuriile au venit ca niște mici luminări în suflet, ca niște picături de rouă cerească în momentele când simțeam că duhul lucrării se întâlnește cu duhul sfinților. 

Apoi, bucuria câtorva persoane care i-au cunoscut personal pe acești sfinți, când au văzut desenele, a fost pentru mine confirmarea cea mai prețioasă că harul a lucrat dincolo de neputințele și limitările mele. Telefonul primit de la domnul Dumitru Horia Ionescu, nepotul Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, care mi-a mărturisit că l-a recunoscut ca viu pe bunicul domniei sale în compozițiile mele a fost deopotrivă o încurajare și un răspuns.

6. Cum decurge colaborarea cu echipele care vor transpune desenul în cizelură manuală?

Este o lucrare în comuniune, asemenea celei din Biserică, unde fiecare mădular slujește întregului. Colaborarea cu maicile de la Mănăstirea Pasărea, care se nevoiesc la secția de cizelură a Atelierelor Patriarhiei, este prilej de bucurie duhovnicească, în care avem conștiința că slujim împreună unei lucrări ce ne depășește pe fiecare. Mă minunez adesea de răbdarea și măiestria acestor ostenitoare care, prin dăruirea lor, transformă metalul în veșmânt pentru sfințenie, cum, în linii de argint cu lumini curate de aur, încrustează amintirile pașilor duhovnicești ai acestor sfinți prin spiritualitatea monahală românească. Mai ales maica Fanuria mi-a fost de mare ajutor, dându-mi mereu sfaturi și sugestii pentru reușita acestor compoziții. De fapt, acum mai bine de 10 ani, când am făcut compozițiile pentru prima raclă, cuvioșia sa, cu multă răbdare, m-a învățat ce presupune un proiect de raclă, ghidându-mă milimetric spre reușita acestuia.

7. Cum v-a influențat acest proiect, atât pe plan personal, cât și profesional?

Profesional, m-a ajutat să înțeleg mai profund că arta bisericească nu este despre exprimarea de sine, ci despre slujirea Adevărului. Personal, m-a făcut să conștientizez că orice lucrare pentru sfinți este, în esență, o lucrare a propriei șlefuiri. Desenând pentru acești mari Părinți duhovnicești, am simțit cum cuvintele și viețile lor mă modelează lăuntric. M-am rugat să pot primi măcar o fărâmă din virtutea lor, din răbdarea, blândețea și înțelepciunea lor. Am înțeles mai profund, lucrând la aceste proiecte, că artistul bisericesc trebuie să fie în primul rând un rugător, căci numai din rugăciune poate izvorî frumusețea care să hrănească sufletele.

8. Care sunt proiectele dumneavoastră viitoare în domeniul picturii bisericești?

Fiecare proiect îl primesc ca pe un dar și ca pe o responsabilitate sfântă, încercând să las deoparte planurile personale și să răspund chemărilor pe care Domnul mi le trimite. Voi continua această serie de lucrări, dar, în același timp, nu voi lăsa deoparte pictura de icoane și grafica de carte. Rugăciunea mea zilnică este ca mâinile mele să rămână docile în mâinile Bunului Dumnezeu, iar ochii mei să vadă dincolo de formele trecătoare, spre Frumusețea cea veșnică.

9. Ce sfat le-ați da tinerilor artiști care își doresc să urmeze această cale?

Nu sunt în măsură să dau sfaturi, însă esențialul rămâne să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, iar celelalte – inclusiv reușita artistică – ni se vor adăuga. Să începem prin a fi buni creștini și abia apoi buni artiști.

Le-aș spune, lucru pe care mie însămi mi-l repet, să stea aproape de Liturghie și de rugăciune, căci de acolo izvorăște inspirația autentică. Să învețe din tradiție nu doar tehnici, ci și duhul care le-a născut. Să aibă permanent conștiința că sunt doar unelte în mâinile lui Dumnezeu și că frumusețea pe care o creează nu le aparține.

Și nu în ultimul rând, să lucreze cu răbdare și perseverență, amintindu-și că arta bisericească este o asceză, o nevoință prin care artistul însuși se curățește odată cu icoanele pe care le pictează. În toate să urmeze îndemnul Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria: „Răbdare, răbdare, răbdare ... dar până la sfârşit, nu până la prăşit”!