Mulți teologi români asociază numele teologului luteran Jürgen Henkel din Selb cu cel al părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993). Teza sa de doctorat „Îndumnezeire și etică a iubirii în opera părintelui Dumitru Stăniloae” (Deisis, Sibiu 2003, în original: „Eros und Ethos – Mensch, gottesdienstliche Gemeinschaft und Nation als Adressaten theologischer Ethik bei Dumitru Stăniloae“, LIT-Verlag, Münster 2003) a fost considerată, încă de la publicarea sa, una dintre lucrările de referință la nivel internațional dedicate celui mai mare teolog și dogmatist român.

De la susținerea tezei sale de doctorat, prolificul teolog a publicat, ca autor sau coordonator, un număr impresionant de lucrări științifice, studii și reportaje, aducând o contribuție semnificativă la popularizarea teologiei românești în spațiul de limbă germană. Pentru aceasta, în 2017 Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj i-a conferit titlul de „Profesor Honoris Causa” . Tot în 2017 teologul bavarez a publicat o altă lucrare despre marele dogmatist român, la renumita editură „Herder” din orașul universitar Freiburg („Dumitru Stăniloae. Leben – Werk – Theologie“ / „Dumitru Stăniloae. Viața – Opera –Teologia”, 560 pagini), care a avut un ecou deosebit în cercurile de specialitate, fiind cea mai cuprinzătoare introducere în teologia părintelui Staniloae, accesibilă cititorilor în limba germană.

Părintele Jürgen Henkel este căsătorit cu o româncă și are doi fii botezați ortodox. Actualmente slujește ca pastor în parohia evanghelică luterană din Selb-Erkersreuth (Franconia superioară). Însă potrivit propriei declarații, se simte mai acasă în România. Pentru seria de volume „Biblioteca Teologică Germano-Română / BTRG” („Deutsch-Rumänische Theologische Bibliothek/DRThB”), inițiată și coordonată tot de el, a tradus de curând volumul „Spovedanie și comuniune” al Mitropolitului Andrei al Clujului. Această lucrare, publicată inițial în 1998, este una dintre cele mai importante opere de spiritualitate ortodoxă din ultimii ani. Pentru a afla mai multe despre această traducere, Dr. Jürgen Henkel a avut amabilitatea de a ne răspunde, în cadrul unui interviu, la mai multe întrebări.

P. Ioan Popoiu: Știm că aveți contacte strânse cu mulți dintre ierarhii și teologii de seamă ai Bisericii Ortodoxe Române. Traducerea volumului „Spovedanie și Comuniune”al Mitropolitului Andrei este rodul dorinței proprii de a-l face cunoscut spațiului german? Ce anume v-a determinat să alegeți tocmai această carte pentru a o traduce în germană?

Dr. Jürgen Henkel: De fapt este vorba despre o opțiune personală, făcută cu bună știință. L-am cunoscut pe Mitropolitul Andrei pe când era încă arhiepiscop la Alba Iulia. Mi-a oferit această carte în 1998, când ne-am întâlnit în Palatul Arhiepiscopiei. Am citit-o și m-a fascinat. Într-o perioadă de dezorientare spirituală și duhovnicească a omului modern și secular, avem de a face aici cu un model deosebit de consistent pentru noi, care combină îngrijirea duhovnicească, sfaturile concrete pentru viață și accentul pus pe viața duhovnicească cu activitatea sacerdotală a preotului-duhovnic. Este o alternativă creștin-ortodoxă la individualismul și autonomia omului, care este înțeleasă greșit ca emancipare față de Dumnezeu. Ambele concepte influențează, de zeci de ani, foarte multe curente filosofice și intelectuale din Occident.

Această lucrare mi-a fost de folos și în teza de doctorat despre părintele Dumitru Stăniloae. Încă de când am citit-o, în 1998, mi-am propus să o public în limba germană. Am început traducerea în 2007, însă tot mereu apăreau altele și altele de făcut. Acum, slavă Domnului, am reușit.

P. I.: Unul dintre capitolele lucrării Mitropolitului Andrei tratează Taina Spovedaniei atât din punct de teologic cât și din perspectiva unei terapeutici. Știm că în Biserica Evanghelică nu se mai practică spovedania individuală ca Sacrament (Taină), dar îngrijirea duhovnicească ca „grija pentru suflete” rămâne una dintre principalele activități ale unui pastor în parohia sa. Credeți că există o asemănare sau o complementaritate între cele două forme de relaționare cu credincioșii?

J.H.: Din păcate, teologia protestantă recunoaște spovedania doar ca „jumătate” de taină. Unii teologi din timpul Reformei au vrut să păstreze spovedania ca Taină, alții nu. Independent de aceasta, spovedania s-a perpetuat până azi în evlavia evanghelică. Teologia iluminismului (Aufklärung) și raționalismului precum și protestantismul cultural (Kulturprotestantismus), ca principale curente teologice, nu au apreciat mărturisirea individuală. Cu toate acestea, teologi precum Wilhelm Löhe de la Neuendettelsau au prețuit foarte mult spovedania. Multă vreme au existat confesionarii (cabine de spovedanie) și în bisericile protestante. Până azi există în continuare posibilitatea mărturisirii personale.

Și „îngrijirea duhovnicească” evanghelică (Seelsorge) este înțeleasă ca sprijin pentru viață. Oricum, avem de a face cu concepte și modele foarte diferite, adesea secularizate. Dar persistă senzația de insuficiență, că oamenii sunt doar întăriți și confirmați  în viața lor cotidiană, că se practică doar „masajul sufletului”. Dar acest lucru s-ar putea realiza, de bună seamă, și de către psihoterapeuți, psihiatri și consilieri de dezvoltare personală laici. În schimb, în îngrijirea duhovnicească este întotdeauna important să căutăm la mântuirea sufletului, la răscumpărarea omului pentru veșnicie. Îngrijirea duhovnicească nu trebuie să se limiteze niciodată la promovarea grijii pentru o viață de succes în această lume. Creștinul care își ia credința în serios și o trăiește astfel, este deja cu un picior în Împărăția cerurilor. Teologia și îngrijirea duhovnicească protestantă pot învăța din Ortodoxie să pună un asemenea accent în pastorație. Invers, îngrijirea duhovnicească ortodoxă poate învăța din pastorația occidentală să răspundă ceva mai intens la situațiile de viață complexe ale oamenilor de azi. Astfel, nu este suficient doar să recităm apodictic poruncile lui Dumnezeu din Biblie sau să preluăm citate de la Sfinții Părinți, ci e nevoie să le facem pe toate acestea inteligibile, aplicabile pentru viața concretă a oamenilor.

În cartea sa, Mitropolitul Andrei propune atât o acrivie și o precizie teologică ortodoxă, cât și o interpretare foarte apropiată de oameni și realistă, fără să arate cu degetul. Nu rămâne la o morală superficială, civilă sau lumească. Îndeosebi ideea terapeutică despre păcat, care nu e văzut cazuistic ca o încălcare a unui punct dintr-o listă de porunci, ci ca o boală sufletească, este în întregime în duhul lui Iisus, Care Se numește pe Sine „doctor” (cf. Matei 9,12). Păcatul este înțeles ca o atitudine de înstrăinare și îndepărtare a omului de Dumnezeu. Niciodată nu este vorba în carte despre condamnarea păcătosului, ci despre faptul că duhovnicul, ca părinte spiritual, își ajută credincioșii să se întoarcă la Dumnezeu, să se pocăiască și să rămână cu Dumnezeu. Asta înseamnă să trăiești în Hristos, așa cum scria Nicolae Cabasila în minunata sa carte „Despre Viața în Hristos”.

P. I.: Din experiența proprie, ne puteți împărtăși în ce măsură sunt aplicabile, în îngrijirea duhovnicească, sfaturile duhovnicești din vechile cărți de spiritualitate (Filocalia, operele ascetice) pentru credincioșii din parohie?

J. H.: Acest lucru este foarte dificil într-o vreme și într-o societate precum cea occidentală, care a trăit în ultimii 50 de ani o ruptură religioasă totală față de tradiție. Cele patru săptămâni ale Adventului (luna dinaintea sărbătorii Nașterii Domnului) au ajuns astăzi o perioadă a târgurilor de Crăciun, a petrecerilor cu vin fiert, prăjituri și turtă dulce. Nimeni nu mai postește în Occident. Astăzi ne bucurăm dacă, de pildă, creștinii protestanți și catolici nu consumă carne sau cârnați în Vinerea Mare. Un program duhovnicesc și ascetic atât de cuprinzător și consecvent ca acela al Ortodoxiei, cu cel puțin 16 săptămâni de post pe an, este foarte greu de transmis creștinilor occidentali. Materialismul și consumismul îi marchează foarte mult pe oameni. Cu atât mai importantă este viața duhovnicească trăită cu consecvență de mulți creștini ortodocși din Occident, dând astfel exemplu altor creștini. Totodată este extrem de important ca ortodocșii și comunitățile lor bisericești să-și trăiască într-un mod pozitiv și primitor credința, nu în izolare. În opinia mea, creștinii ortodocși aflați azi în Occident, în țările neortodoxe, chiar au de îndeplinit o misiune. Ei pot arăta că, și astăzi, creștinismul se poate practica și trăi cu consecvență.

P. I.: Care capitol din cartea Înaltpreasfințitului Andrei v-a impresionat în mod deosebit?

J. H.: Consider că punctele-cheie ale acestei lucrări sunt capitolele despre înțelegerea păcatului, despre spovedanie și despre persoana părintelui duhovnicesc. Este important ca și preoților să le fie impuse cerințe înalte, nu numai credincioșilor. Această temelie sacerdotală și sacramentală a lucrării duhovnicești a preotului se opune cu totul unei înțelegeri pur funcționale. Acest lucru este deosebit de important, fiindcă slujirea preoțească nu este doar o profesie, ci o vocație, o chemare.

P. I.: Aș dori să ne întoarcem la începuturile relației pe care o aveți cu teologia răsăriteană și în special cu cea românească. Cum ați ajuns în contact cu teologia părintelui Stăniloae? Și încă ceva: cum anume v-a influențat teologia sa?

J. H.: Am studiat teologia și Istoria Răsăritului Creștin la Erlangen, cu Karl Christian Felmy. Primele mele contacte cu Biserica Ortodoxă și teologia ei au fost vizitele la mănăstirile ortodoxe și participarea, împreună cu grupele de la seminariile profesorului Felmy, la slujbe ortodoxe în Germania, care m-au impresionat profund atât din punct de vedere liturgic, cât și în ceea ce privește solemnitatea lor.

M-am hotărât apoi, foarte conștient, să studiez patru semestre la Institutul Teologic Protestant din Sibiu, din 1993 până în 1995, tocmai pentru a trăi Ortodoxia în România cât mai autentic și mai aproape. Aici preda Istoria Bisericii profesorul Hermann Pitters, cel care a tradus Dogmatica părintelui Stăniloae în germană. El m-a adus pe urmele părintelui Stăniloae. Am fost fascinate de mănăstirile românești, de minunatele slujbe solemne, de frumoasa iconografie, de deosebita teologie a comuniunii și totodată de accentul pe care părintele Stăniloae și teologia ortodoxă îl pun pe Sfânta Treime.

M-a impresionat și totodată m-a modelat strictețea în argumentare susținută de teologia ortodoxă. În Occident sunt deseori importante criteriile filozofice, semantice, sociologice, empirice și psihologice, în timp ce în Ortodoxie perspectiva asupra lumii, a oamenilor și a vieții este mereu una teologică, ajungându-se până la o interpretare  spirituală a națiunii și a poporului. Aceasta este o viziune absolut integratoare.

P. I.: În seria „Biblioteca Teologică Germano-Română” ați publicat printre altele un curs practic de etica îngrijirii, traducerea în germană a Statutului Bisericii Ortodoxe Române, volume colective în domenii precum pnevmatologie, ascetică și spiritualitate, antropologie, cinstirea sfinților, atitudinea în fața morții, chiar și o carte dedicată minorității musulmane din Dobrogea. Numai simpla enumerare a titlurilor e impresionantă, fiindcă amintirea temelor tratate e imposibil de reprodus într-un singur interviu. Cum reușiți, pe lângă activitatea parohială, să fiți atât de productiv teologic? Lucrați la mai multe proiecte în același timp? Dedicați câteva ore pe zi studiului? Care este ritmul Dv. de lucru și ce anume vă motivează?

J. H.: Ei bine, aceasta este o întrebare bună. În serviciul parohial nu sunt stăpânul absolut al propriului program. Administrez două grădinițe și am în subordine 25 de persoane, în principal personal implicat în educație. La acestea se adaugă permanent lucrări de construcție, de pildă renovarea bisericii. Mai avem propriul cimitir cu tot ceea ce reprezintă acesta, de la administrație la întreținerea gardurilor vii și a spațiilor verzi. Parohul este cel care coordonează toate acestea. În plus, mai sunt îndatoririle clasice, precum slujbele bisericești, vizitele la domiciliu efectuate la zile de naștere, cursurile de cateheză pentru tinerii din parohie și evenimentele comunității.

Lucrarea cărturărească este pentru mine aproape o relaxare. Citesc și scriu în fiecare minut rămas liber, chiar și în concediu. Îmi place să mă ocup cu teologia, fiindcă tocmai de aceea am ales să studiez teologia. Nicăieri nu se apropie omul atât de mult de Dumnezeu ca în rugăciunea sufletului şi a inimii și în preocuparea minții cu teologia. Lucrez mult seara și scriu deseori până târziu în noapte. Când muncesc la traduceri, fac adesea „tura de dimineață” între orele cinci și șapte. Desigur, este important ca volumele din seria noastră să provină și de la alți autori, nu doar de la mine. Lucrez întotdeauna la mai multe proiecte în paralel, pentru că nu există altă cale. Și sunt fericit atunci când cărțile din seria noastră îi apropie pe creștinii din Răsărit și Apus. Acest lucru mă motivează.

P. I.: Ce proiecte de carte aveți pentru viitorul apropiat?

J. H.: Principala noastră problemă este întotdeauna finanțarea. Dacă am avea mai mulți sponsori, am putea publica și mai multe cărți din seria noastră.

Mai exact, în prezent planific împreună cu părintele profesor Dr. Daniel Buda, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, un manual extensiv despre Biserica Ortodoxă Română cuprinzând aproximativ 100 de articole care vor fi scrise de mai bine de 80 de teologi. Renumiții autori români și internaționali provin din România, Germania, Austria, Elveția și Anglia. Acesta va fi un volum de 1200-1500 de pagini, care se adresează în special spațiului germanofon, fiind în întregime scris în limba germană. Cartea urmează să apară în 2022. Toate aspectele istoriei Bisericii și a teologiei, ale spiritualității, monahismului, culturii religioase, ale dreptului canonic, relația dintre Stat și Biserică, precum și activitățile sociale, jurnalistice, catehetice ale Bisericii Ortodoxe Române sunt prezentate aici.

În plan particular, în curând voi publica un ghid de artă și turistic dedicat Sighișoarei, după ce anul trecut am publicat unul despre Sibiu. Se mai află în plan, de asemenea, o carte despre creștinismul multivalent și peisajul creștin-bisericesc din Banat.

*** Interviu realizat de ierom. Ioan Dumitru Popoiu / Sursa: mitropolia-ro.de