Originar din Republica Moldova, crescut într-o familie credincioasă și format la Facultatea de Teologie, părintele Nicolae a ajuns în Anglia încă din anii studenției, lucrând inițial sezonier pentru a se putea întreține. După hirotonia sa ca diacon și apoi ca preot, a slujit în mai multe comunități românești din Marea Britanie și a avut o intensă activitate misionară, inclusiv pe insula Jersey, unde mergea lunar pentru a aduce românilor și moldovenilor de acolo bucuria Sfintei Liturghii și a întâlnirii cu Biserica. Astăzi păstorește o parohie relativ nouă, înființată în 2025 la Corby, unde credincioșii se adună la rugăciune într-un spațiu închiriat, pregătind de fiecare dată locul pentru slujbă și strângând totul la final.

În acest interviu, părintele Nicolae vorbește despre drumul său spre preoție, despre experiențele misionare din diaspora, despre provocările construirii unei parohii de la zero și despre viața unui preot care îmbină munca pe șantier cu slujirea sufletelor. Este, în același timp, și o poveste despre credință, comunitate și despre modul în care românii plecați departe de casă reușesc să transforme orice loc într-un spațiu al întâlnirii cu Hristos.

1. Părinte Nicolae, pentru început, spuneți-ne câteva lucruri despre dumneavoastră. Cum a început drumul spre preoție și cum ați ajuns să slujiți în Marea Britanie?

Doamne ajută! Sunt originar din Republica Moldova, raionul Strășeni, satul Cojușna. Fiu al lui Nicolae și al Nataliei, al 3-lea copil, din 4 băieți. Vin dintr-o familie cât se poate de modestă și credincioasă. Pentru mine, drumul spre preoție a început cu mersul la biserică, de mic copil, deși nu știam eu la acea vreme că o să fiu preot. În Marea Britanie am ajuns pentru prima dată în 2015, aveam 18 ani, eram în primul an la facultate și munceam doar vara, pentru a mă putea întreține pe parcursul anului universitar. În anul 2019 am absolvit Facultatea de Teologie și mi-am dedicat mai mult timp muncii în Anglia. Desigur, în toată această perioadă, oriunde mă aflam, eram de nelipsit duminica de la biserică. În 2021 m-am căsătorit cu Roxana-Elena. Prin grija lui Dumnezeu, în februarie 2022 am fost hirotonit diacon de către Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, iar un an mai târziu tot Preasfinția Sa m-a hirotonit preot.

La început am slujit ca diacon la Parohia Ortodoxă din Luton, apoi ca preot la Parohia „Sfântul Gheorghe”, sub îndrumarea părintelui protopop Constantin Popescu, care se afla la Holborn în centrul Londrei, la acea vreme.

2. Am citit într-un articol pe internet că ați avut și o activitate misionară în diferite comunități, inclusiv pe insula Jersey. Cum a fost această experiență?

Prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, pentru românii de pe insula Jersey, am fost trimis să slujesc pentru credincioșii de pe acea insulă de Învierea Domnului, în primăvara anului 2023. De atunci și până în august 2025, am fost mereu o dată pe lună în mijlocul românilor și moldovenilor de pe insulă, oficiind slujbe, botezuri, cununii și alte slujbe.

Sunt oameni dragi și minunați care mereu erau dornici de a participa la Liturghie, căci li se alina dorul de Hristos, de Împărtășanie, de casă, de cei dragi. De fiecare dată când ajungeam pe insulă sau urma să ajung, oamenii se bucurau și asta mă împlinea și pe mine, că pot aduce pacea și bucuria Domnului credincioșilor de acolo. Spun asta pentru că acolo nu este niciun preot ortodox de niciun neam. Pentru mine a fost o experiență extrem de frumoasă.

Simultan cu slujirea pe Jersey am slujit și în Parohia „Sfântul Nicolae” Guildford în perioada octombrie 2024 - iulie 2025. O comunitate la fel de frumoasă și unită. În parohia respectivă, preotul paroh a plecat la Domnul, iar eu cu alți doi preoți am reușit să continuăm slujbele de duminică. 

3. Știu că în timpul săptămânii lucrați în construcții, pe telehandler și ca mastic man. Ce presupun aceste ocupații?

Da, lucrez în timpul săptămânii, ca fiecare român care a plecat de acasă. Inițial, primii ani de șantier, neștiind meserie, am muncit salahor la cărat plăci de rigips, apoi la fațade ca ajutor de meseriaș. Între timp, am învățat o altă meserie, cea de mastic man sau aplicator de silicon, cel care se pune la geamuri, uși, bucătării, băi sau alte suprafețe. Este o meserie care trebuie să-ți placă, este nevoie sa fii calm, cu răbdare, întrucât e o lucrare de finisare și de cele mai multe ori este în văzul tuturor. Pentru că de cele mai multe ori aveam de muncă pe exterior cu masticul și iernile sunt mai grele de suportat pe șantier, am decis să mă reprofilez din nou, dobândind o calificare de șofer pe telehandler – este un utilaj cu braț telescopic, care încarcă și descarcă mărfurile din camion. Acum, în funcție de sezon și ce găsesc mai rapid de muncă, acolo merg să muncesc.

4. Cum reacționează credincioșii când află că preotul lor muncește cot la cot cu ei în construcții? Îi simțiți mai apropiați de dumneavoastră prin această experiență comună a muncii?

De cele mai multe ori nu le vine să creadă, sunt foarte mirați, crezând că preotul este doar preot și nu face nimic altceva în afară de asta. Dar nu sunt singurul caz. Când sunt pentru prima dată pe un șantier, oamenii nu mă cunosc și eu nu mă dau în vileag, că pot apărea tot felul de ispite la început. Pe parcurs, aflând că sunt preot primesc des întrebarea: „Dacă ești preot, ce cauți pe șantier?”. Să știți că pe șantier întâlnești tot felul de oameni, unii mai puțin sau deloc credincioși, dar și oameni credincioși, postitori, evlavioși, cu frică de Dumnezeu. Unii sunt încântați și spun că nu ai mai întâlnit așa ceva, să lucreze cu preotul pe șantier în aceeași echipă.

5. Care sunt cele mai mari provocări pastorale pe care le-ați întâlnit în comunitățile românești din Marea Britanie?

Lipsa unui spațiu propriu sau închirierea unui spațiu full time. Faptul că nu ai spațiul propriu ori el se mai împarte și cu altcineva, sau ești presat că trebuie să termini totul până într-o anumită oră și să eliberezi biserica. Altă variantă e să slujești de la ora 12.00 Liturghia, adică după ce pleacă ceilalți care au fost înainte, fie gazda care ți-a închiriat locul, fie alt chiriaș care a prins slotul de ore de dimineață. Dar această provocare fiecare parohie în parte și-o asumă și diferă de la o situație la alta.

6. Ați spus că nu sunteți singurul preot din comunitate care lucrează. Cât de răspândită este această realitate în rândul preoților români din Marea Britanie și din diaspora, în general?

Da, nu sunt singurul preot din Arhiepiscopie care muncește dincolo de slujirea de la Altar. Fiecare activează în domenii diferite, pe șantier, șoferi de taxi, șofer de camion, profesori universitari, funcționari publici. Toți cei care am venit în Anglia, fie preoți sau nu, în primul rând am venit să muncim. Muncind și având o stabilitate în a-ți întreține familia și a plăti chiria la casă, puteai să vezi un puțin mai departe, adică spre formarea unei parohii. Dar dacă nu ești bine încadrat în societate și nu ai stabilitate și siguranță, nu prea ai cum să formezi o comunitate, pentru că la început sunt multe cheltuieli și trebuie să o susții și din propriul buzunar. Majoritatea clericilor hirotoniți în Anglia, mai mult ca sigur, înainte de hirotonie munceau undeva și continuă să muncească și după ce au fost hirotoniți, obișnuindu-se, apoi, cu noul mod de viață mai dedicat și mai solicitat.

7. Există momente când, în timp ce lucrați pe utilaj, vă gândiți la predica de duminică? Cum se întrepătrund cele două lumi?

Da, se întâmplă și astfel de momente, dacă anturajul îmi permite. Se întâmplă deseori să ascult predici, pregătindu-mă pentru ziua de duminică. Se împacă bine cele două lumi – cum ați spus dvs. Este exact ca-n mănăstire: munca se împletește de multe ori cu rugăciunea.

8. Parohia Ortodoxă Românească din Corby este relativ nouă. Cum a luat naștere această comunitate și cum evoluează ea astăzi?

Parohia este înregistrată oficial din 1 august 2025, și prima Liturghie a fost în 3 august 2025, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, care a și facut instalarea mea ca preot paroh. Înființarea acestei parohii vine în urma a mai multor solicitări din partea credincioșilor de a avea în mijlocul lor sau în orașul lor un preot, o biserică ortodoxă, cea mai apropiată parohie fiind la aproximativ 50 de minute distanță.

După mai bine de jumătate de an de slujire în această parohie nou-înființată, cu ajutorul lui Dumnezeu și buna credință a oamenilor care s-au mobilizat, lucururile s-au mișcat destul de rapid, dar și constructiv în același timp. Dumnezeu a trimis oameni pentru fiecare ajutor de care am avut nevoie, chiar și un cântăreț. La început nu am avut un cântăreț al parohiei, am făcut broșuri cu răspunsurile Sfintei Liturghii pe care le-am oferit credincioșilor și la slujbă cantam cu toții, împreună. Toată biserica. Dar trebuia să ieșim din această situație, nu puteam lipsi oamenii de Liturghie pentru că nu se găsea cântăreț. Acum, Slavă lui Dumnezeu, lucrurile s-au mai așezat, ne mișcăm într-un tempo moderat și liniștit. 

9. Care este cel mai mare vis pentru parohia din Corby în următorii ani?

În următorii ani? Deși parohia are puțin peste jumătate de an de activitate și încă suntem în proces de formare, nu înseamnă că nu ne putem permite să visăm. Visul nostru, al parohiei, al oamenilor din comunitate, este de a avea propriul loc de rugăciune, propria biserică. Consider că acest vis este, de fapt, al tuturor parohiilor din diaspora, care activează în spații închiriate, unde nu ai siguranța zilei de mâine, că vei putea sluji.

10. Ce mesaj le transmiteți românilor din diaspora care muncesc din greu și încearcă să-și păstreze credința departe de casă?

Să nu-și piardă nădejdea! Chiar dacă fizic ne aflăm departe de casă, suntem aici împreună, sprijinindu-ne unii pe alții. Oriunde ne-am afla, putem face din acel loc o adevărată casă, trăind în comuniune, în mijlocul lui Hristos și împreună cu El. Nu suntem singuri printre străini dacă Îl avem pe Hristos cu noi...