Până la 20 de ani, Părintele Arsenie îl citise pe Dostoievski cuvânt cu cuvânt. Toate cărţile i le-a sorbit. De ce? Fiindcă acolo se vorbeşte despre Dumnezeu, se vorbeşte despre o desăvârşire. „Căutam desăvârşirea aceasta însetat, foarte însetat. Dumnezeu așa m-a atras: cu iubirea Lui, nimic altceva”, mărturisește sfinția sa. La 20 de ani, Părintele Ioanichie Bălan l-a înveșmântat în haina Botezului și de atunci și până ce a plecat la cele veșnice, l-a purtat sub aripa sa de duhovnic.

Cum vi-l amintiți pe Părintele Ioanichie?

Ca o pară de foc duhovnicească. Mă duceam la spovedit la Părintele şi Sfinţia sa, în acelaşi timp, corecta Vieţile Sfinţilor. Făcea lucrurile acestea concomitent și dacă uitai să-ţi spui un păcat, ţi-l amintea Părintele corectând cărţi. Odată am înnoptat la el şi dimineaţă iarăşi am fost la chilia lui, să iau binecuvântare de plecare. M-a primit. Era vară afară, părinţii adunau fân. Chiar sub geamul lui era un călugăr care grebla şi care a început să cânte Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu. Cea pururea fericită şi prea nevinovată, şi Maica Dumnezeului nostru... şi în clipa aceea au ţâşnit lacrimi din ochii Părintelui Ioanichie. Fără nici un cuvânt, au ţâşnit lacrimile. Iată iubirea Părintelui faţă de Maica Domnului, faţă de Dumnezeu!

(Fragment de interviu cu Ieromonahul Arsenie Dumitrășcuță)