Ne aflăm cu mic, cu mare, în urcușul spre Înviere, spre Învierea lui Hristos, dar mai cu seamă spre învierea noastră. Sunt pași mărunți și poate șovăielnici, pe care ne străduim să-i facem în aceste zile de post. Sunt dureri, păcate și nedumeriri ce așteaptă a fi spuse. Avem nevoie de ajutor. Iar duhovnicul ne așteaptă. Cine este acest om și ce poate face el pentru noi?

„Duhovnicul este cel care îți rupe dintr-odată viața în două și înțelegi că până atunci n-ai înțeles nimic și nici n-ai trăit nimic, decât numai înfrângeri și întuneric. Până ce-l întâlnești, roagă-te, spovedește-te oricui, fără alegere, spovedește-te Domnului. Nu căuta om. Și așa, Dumnezeu ți-l va da pe cel de care ai nevoie”, îndemna Părintele Savatie Baștovoi pe cineva.

Datoria duhovnicului e să fie „om pentru alții”

o   Duhovnicul este darul lui Dumnezeu făcut nouă, Mâna Sa mângâietoare întinsă spre noi. Datoria vieții lui e să fie „om pentru alții”.

o   Duhovnicul este cel care ne pune în relație vie cu Dumnezeu, ca astfel să ne găsim echilibrul și plinătatea.

o   Duhovnicul ne ajută să înțelegem cât de iubiți suntem de Dumnezeu, oricare ar fi fost trecutul nostru și oricare ar fi situația în care ne aflăm acum.

o   Duhovnicul este cel care inspiră încrederea de care au nevoie oamenii care și-au pierdut-o.

o   Duhovnicii autentici nu sunt doar „oficii de ascultare și dezlegare”, ci și modele și, fiind sinceri, putem spune uneori: „De ajuns îmi este să te văd, Părinte”.

o   Duhovnicul e un om de o mare și autentică modestie. Pentru că el știe că e doar un administrator: tot ce dă, din ale lui Dumnezeu dă. Dumnezeu e Cel ce iartă și inspiră soluțiile.

„Duhovnicul te ajută să fii împreună cu Dumnezeu și se bucură de bucuria voastră”

Părintele Hrisostom Ciuciu de la Mănăstirea Putna spunea tinerilor că, în Sfânta Taină a Spovedaniei, duhovnicul este prietenul Mirelui, al lui Dumnezeu, și nu un simplu martor. „Duhovnicul are, de multe ori, și această sarcină: de a peți pentru celălalt. Aleargă de la unul la altul și spune: Măi, vezi că de fapt acela n-a fost bădăran când ți-a făcut treaba asta; de fapt, a vrut să-ți spună că te iubește. Și, după aceea, se duce repede la celălalt și-i zice: Măi, să știi că ea a înțeles bine ce-ai vrut tu să faci și te iubește ‒ știu eu, că mi-a zis mie. Și face de la unul la altul acest drum, face tot ce poate, săracul, pentru ca cei doi să se poată întâlni, să vină singuri unul către celălalt, să aibă curaj să facă asta.

Nici Hristos n-are curaj să intre in inima ta. Stă la ușă și bate. Nu dă buzna, nici nu năvălește, ci cântă. Dacă auzi cântecul și-ți place, Îi deschizi. Duhovnicul face medierea aceasta, te ajută să fii împreună cu El, se bucură de bucuria voastră. Așa trebuie să-ți alegi un duhovnic: acela care crezi că poate să-ți reprezinte interesele cel mai bine în fața Persoanei iubite”, afirma Părintele Hrisostom.

La Spovedanie mergem pentru a ne împăca cu Cel care ne iubește cel mai mult

Să ne imaginăm că sufletul nostru este aidoma unei camere la ale cărei ferestre sunt trase niște obloane pe exterior, care nu permit intrarea luminii soarelui nici măcar în timpul amiezii. Noi înșine nu ni le putem ridica singuri, iar dacă-i vom ruga pe ceilalți, s-ar putea să ne spună că „e firesc să fie așa, întuneric, că așa-i și la noi și ne simțim bine”. Duhovnicul este cel care ne aduce Lumina în interior, cu discernământ, iubire și îndelungă răbdare, dar nu poate face acest lucru fără învoirea noastră și cu un mic efort din partea noastră.

La duhovnic nu mergi ca la psiholog, cu toate detaliile primei tale iubiri eșuate și alte amintiri din copilărie. Și nici cu învinuiri externe și îndreptățiri de sine. Sau cu o listă searbădă de greșeli mărunte, pe care să o citești repede, „ca să scapi”.

La duhovnic se merge cu inima plină de rugăciune și de dragoste. Pentru că mergem acolo să ne împăcăm cu Dumnezeu, cu Cel care ne iubește atât de mult, încât S-ar răstigni încă o dată doar pentru mine, pentru tine, pentru fiecare om în parte.

Cum să pricepem noi nemărginirea acestei iubiri? Punând la temelia gândurilor noastre toată recunoștința de care suntem capabili. Tot ceea ce face Dumnezeu nu face pentru alt motiv decât ca să ne determine pe noi să-L iubim, așa scria Sfântul Ioan Gură de Aur.

„Nu înțeleg nimic din ce-mi ceri! Dar am încredere în Tine!”

Să încercăm să reducem problemele noastre la una singura, cea mai gravă, cea cu adevărat gravă, și cu aceea să mergem la duhovnic. Dar nu înainte de a ne pleca genunchiul și de a-L ruga pe Domnul să pună cuvânt în gura duhovnicului și răspuns la nedumerirea și durerea noastră.

Când omul dorește să-L întâlnească pe Dumnezeu, se pregătește cu multă rugăciune pentru fiecare Spovedanie și întâlnire cu părintele său duhovnicesc. Doar atunci se va preda pe sine, în toată libertatea, acțiunii Duhului Sfânt. Să-I facem lui Dumnezeu loc în viețile noastre. Și, bineînțeles, avem dreptul să-I spunem, atunci când simțim asta: „Nu înțeleg nimic din ce-mi ceri! Dar am încredere în Tine!”. Așa, ușor-ușor, vom dobândi adevărata atitudine a fiului duhovnicesc, a celui care-L dorește aproape pe Dumnezeu, dar fără să-I pună condiții.

„Părintele duhovnicesc nu trebuie urcat pe un piedestal”

Să aducem în atenție o extremă care se naște din slava deșartă și din lipsa unei discreții: ne lăudăm în fața altora (în cercurile de oameni duhovnicești, bineînțeles!) cu duhovnicul nostru, căruia poate Dumnezeu i-a încredințat pe lângă duhovnicie și o înaltă responsabilitate ierarhică, sau e suficient doar să gândim că prin el suntem privilegiați, și deci mântuiți, doar grație rugăciunilor și sfințeniei lui, iar noi putem sta liniștiți. Ba mai suntem și nemulțumiți de lipsa sa de timp...  

„Părintele duhovnicesc are, fără îndoială, o mare responsabilitate, dar nu trebuie urcat pe un piedestal, cu atât mai puțin să facem din el un idol. Căci nu el, ci Duhul Sfânt acționează! El rămâne o persoană în fața lui Dumnezeu, cu propria sa căutare duhovnicească, cu propriile sale suferințe, cu propriile sale păcate”, afirma Arhimandritul Syméon, egumenul Mănăstirii „Sfântul Siluan” din Franța și ucenic al Părintelui Sofronie Saharov.

Sfinția sa adaugă: „Mi s-a întâmplat să întâlnesc persoane care citează numele părintelui lor duhovnicesc așa cum citează marca ultimei mașini de lux pe care și-au cumpărat-o. Un astfel de comportament duce la fuga Duhului Sfânt și, dacă obișnuim să facem așa, nu vom avea decât eșec în viața duhovnicească pe care am început-o. Se impune, deci, o smerită discreție”.

Duhul Sfânt lucrează cu precădere acolo unde găsește smerenie. Și dacă smerenia duhovnicului o întâlnește și pe cea a ucenicului, mari vor fi roadele Lui!

Părintele Rafail Noica spunea că „nu avem duhovnici buni, pentru că nu avem ucenici buni”. Sunt duhovnici care pot deveni buni prin ucenicii lor. Mulți dintre duhovnicii tineri, ba și unii mai în vârstă, „lâncezesc” în lucrarea lor, pentru că nu sunt solicitați cât ar trebui.

„Legiuni de draci aşteaptă o breşă la un duhovnic”

Părintele duhovnicesc devine o icoană a compasiunii dumnezeiești, fiindcă își poartă în inimă pe fiul duhovnicesc până la capăt, chiar și în păcatul său. Capacitatea sa de intervenție pe lângă Dumnezeu, de rugăciune și de milă pentru celălalt, puterea ce i s-a dat de a lua asupră-și greșelile și suferințele celuilalt în fața lui Dumnezeu, toate acestea alcătuiesc crucea sa, „paharul” pe care trebuie să-l bea până la capăt și care s-ar putea să fie foarte amar.

Cu câțiva ani în urmă, Protosinghelul Iustin Miron, starețul Mănăstirii Oașa, mărturisea într-un interviu: „M‑am cutremurat când am ajuns la subteranele oamenilor, ca duhovnic. Te îngrozeşti dacă intri în labirintul minţii umane. Când am început eu să mărturisesc, au venit peste mine nişte patimi, dar nu aşa… ci cu putere mare! Şi erau patimi despre care eu nici măcar nu auzisem vreodată! Nu ştie nimeni cu câtă furie e atacat un duhovnic! Când mi‑am dat seama cu cine am de‑a face şi cât de mare e lupta mi‑am zis: şi dacă am să văd cu ochii mei un preot duhovnic sau chiar un ierarh păcătuind, nu o dată, ci chiar în repetate rânduri, nu‑l voi judeca vreodată, când ştiu câte pătimeşte de la diavolul un duhovnic! O singură dată în viaţă şi într‑un singur punct să fie slab un duhovnic şi să vezi cu ce forţă va fi atacat prin acea slăbiciune a lui. Legiuni de draci aşteaptă o breşă la un duhovnic!”.

Această mărturisire ne responsabilizează foarte mult pe noi, cei ce suntem ucenici. Iată cât de aprigă e lupta care se dă pentru fiecare suflet, care e mai de preț decât lumea întreagă, și iată efortul titanic și tăcut al adevăraților duhovnici. Sărut mâna, Părinte!

„Du-te cu încredere la părintele tău duhovnicesc și vei primi în dar Raiul”

Să reținem că părintele duhovnicesc nu este un făcător de minuni și nici un distribuitor de binecuvântări. O relație dreaptă cu acesta poate însemna ca uneori să ne interzică proiectele și să ne nege dorințele.

Să nu căutăm cu dinadinsul ca el să ne confirme planurile pe care noi le-am hotărât deja (de genul: „Îmi dați binecuvântare pentru una, pentru alta...?”). Nu, fiindcă vom avea mai mult de pierdut. Să mizăm pe ascultare, pentru că însuși Sfântul Siluan Athonitul iubea această cale, care consta în a cere sfat de la părintele duhovnicesc și în a-l asculta. De ce?

Smerita cale a ascultării este cea mai sigură dintre toate. Sfântul era ferm convins că, datorită credinței celui care cere sfat duhovnicesc, răspunsul părintelui va fi întotdeauna bun și plăcut lui Dumnezeu.

„Du-te cu încredere la părintele tău duhovnicesc și vei primi în dar Raiul”, îndemna Sfântul Siluan.  

Există o rugăminte pe care ucenicul i-o adresează lui Dumnezeu, din dragoste pentru părintele său duhovnicesc:  

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Care pe desfrânata și pe tâlharul i-ai primit, primește și rugăciunea mea pentru părintele meu duhovnic, ales de Tine să poarte povara păcatelor mele în fața Ta, așa cum Tu porți povara lumii întregi în fața Tatălui Ceresc.

Iartă-i toate greșelile lui pentru dragostea și jertfa stăruitoare, ca să pun început bun de pocăință, eu, oaia rătăcită. Cercetează-l degrabă și vezi nevoile lui. Vindecă-l de toată boala și întinăciunea trupească și sufletească și de slăbiciunea firii celei căzute.

Izbăvește-l de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți, de tot răul și ispitele ce i-au venit pentru păcatele mele. Sporește-i înțelepciunea, îndelunga-răbdare, liniștea, pacea și mulțumirea sufletească. Înmulțește-i puterea, sporește-i blândețea și purtarea de grijă și împlinește toate cele de folos lui.

Dă-i minte luminată și pricepere sfântă, care se pogoară de la Tine, Împăratul Luminii. Bine sporește în el, Doamne, și dăruiește-l sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul Adevărului Tău.

Împărate Ceresc, Mângâietorule, deschide stavilele cerului și plouă peste părintele meu duhovnic belșug de har și bogată milă. Pogoară-Te asupra lui, odihnește în el pururea și revarsă peste el mulțimea îndurărilor Tale.

Maica Domnului, acoperă cu atotputernicul Tău Acoperământ pe robul Tău și părintele meu duhovnic și roagă-te Bunului Dumnezeu să-l miluiască pentru rugăciunile tale. Izbăvește-l de toată ispita sufletească și trupească, curăță-l, tămăduiește-l, întărește-l și sănătate deplină dăruiește-i.

Cuvioase Părinte Arsenie cel Mare, roagă-te Bunului Dumnezeu să-l miluiască și să-l mântuiască pe părintele meu duhovnic, pentru rugăciunile tale.

Cele nouă Puteri Cerești, Sfinților Români mucenici și mucenice, cuvioși și cuvioase, Preacuvioșilor Părinți și sfinții a căror pomenire se face astăzi, împreună cu toți sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu să miluiască și să mântuiască pe părintele meu duhovnic, pentru rugăciunile voastre. Amin.