Într-o îmbulzeală, răul cel mai mare se săvârșeș­te din pricina panicii care se iscă. Într-o primejdie, lucrul cel mai important este să nu te pierzi cu firea. Vezi, cloșca se ia la bătaie cu vulturul și se repede la el! Și pisica se ia cu câinele, ca să-și salveze pisoii! Își ridică coada în sus, și-o face precum chiparosul, și în­cepe să facă „chih!...”. Joacă pe o carte, ori câștigă, ori pierde; iar omului să-i fie frică...

Să nu intrați în panică. Mai ales femeile intră ușor în panică. În timpul ocupației germane, îmi aduc aminte, trebuia să mergem într-un loc aflat la două ore depărtare de Konița. Copiii au mers înain­te, au aflat căști și haine militare rămase de la sol­dați greci, le-au îmbrăcat și s-au dus la o bisericuță a Sfântului Constantin. Fusesem și eu acolo să mă în­chin. Pe atunci eram de 17 ani. Mamele lor, de înda­tă ce i-au văzut de departe, au început să strige: „Au venit italienii!” și au luat-o la fugă. Nu au aruncat o privire să vadă ce este. Copiii purtau căști grecești, iar ele credeau că sunt italiene și astfel au fugit înfricoșate de proprii lor copii.

Curajul este mare lucru. Dacă spui unui om sănătos, care este fricos: „Ești cam galben; ce ai?”, el se va duce la doctor, deși se poate să fi fost galben pentru că priveghease sau îl duruse vreun dinte etc.

Un militar fricos, dacă nu știe planul strategic, poate crea o asemenea stare de panică, încât să distrugă o întrea­gă divizie. Frica îi mărește imaginația și poate începe să strige: „Iată, vin! Au ajuns... Ne omoară... Fugiți! O, dar unde mergem, cât de multă armată au dușmanii! O să ne mănânce de vii!” – și astfel va crea mare pagubă, pentru că ușor se influențează și cei­lalți. Dar unul viteaz, dacă va vedea pe dușmani, va spune: „Sunt niște furnici, nu sunt oameni!” – și vor alerga plini de curaj și ceilalți. De aceea, în armată se spu­ne că e mai bine să ai cinci viteji care să înfrunte o situație cu sânge rece, decât douăzeci de fricoși.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, volumul 2, Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 239-240)