Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului anticipă hramul închinat Naștereii Domnului și amintește de momentul intrării Maicii Domnului în Templul din Ierusalim.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este o sărbătoare care, asemenea celorlate sărbători dedicate Maicii Domnului, cu excepția Bunei Vestiri, nu are temei scripturistic, ci doar patristic. Însă sunt destule informații legate de aceste sărbători închinate Maicii Domnului, atât la Sfinții Grigorie al Neocezareii, Atanasie al Alexandriei, Grigorie al Nyssei, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Simeon Metafrastul ș.a., cât și în scrierile apocrife, cum ar fi Evanghelia lui Toma sau Protoevanghelia lui Iacov, cărora trebuie să le acordăm atenția cuvenită.

Sărbătoarea exista înainte de sec. al IV-lea

Sf. Maxim Mărturisitorul consideră versetul 11: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta“, cât și versetul 16: „Aduce-se-vor Împăratului fecioare, în urma ei, prietenele ei se vor aduce ție“ ale Psalmului 44 ca fiind temeiul scripturistic al acestei sărbători. Versetul 11 - spune Sf. Maxim Mărturisitorul - învață despre așezarea Maicii Domnului la dreapta altarului, la dreapta lui Dumnezeu, în Sfânta Sfintelor, iar versetul 16 anticipează atât momentul intrării, cât și fastul și bucuria primirii Maicii Domnului la Templul din Ierusalim. De altfel, mutarea Sicriului Legii din Sion în Ierusalim anticipa această sărbătoare, în viziunea Părinților Bisericii.
Sf. Grigorie de Nyssa, fratele Sf. Vasile cel Mare, spune că Intrarea Maicii Domnului în Biserică se sărbătoarea chiar înainte de sec. al IV-lea; Sf. Andrei Criteanul (sec. al VII-lea) vorbește despre felul în care se ținea sărbătoarea la Ierusalim, iar Sfinții Gherman și Tarasie (sec al VIII-lea) au rostit cuvântări cu prilejul acestei sărbători.
Cât privește ziua de 21 noiembrie, ea reprezintă data sfințirii bisericii cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică, construită nu departe de ruinele Templului de către împăratul bizantin Justinian cel Mare.
În Apus acest praznic închinat Maicii Domnului s-a serbat pentru prima dată la Avignon, în 1374, în timpul Papei Grigorie al XI-lea, răspândindu-se în timpul papilor Sixt al IV-lea și Sixt al V-lea (sec. XV-XVI).

Maica Domnului a intrat în Templul lui Zorobabel

Așadar, împlinindu-se trei ani de la nașterea Mariei, Sfinții Ioachim și Ana, voind a împlini cu fapta ceea ce au făgăduit cu cuvântul, au plecat spre Ierusalim ducându-o pe Sfânta Fecioară, cale de trei zile, din Nazaretul Galileii la Templul din Ierusalim.
Sigur, nu este vorba de Templul lui Solomon, care a fost distrus de Nabucodonosor pe la 587 î.d.Hr., ci de Templul lui Zorobabel, construit abia după 70 de ani de la distrugerea primului, în 517 î.d.Hr.
Răsfoind paginile Arheologiei biblice, aflăm că până la construirea Templului din Ierusalim, oamenii L-au adorat pe Dumnezeu numai în locurile în care Dumnezeu li S-a revelat. Așa au fost ridicate jertfelnice de către Cain și Abel, de către Noe și de către patriarhi, fie la Sichem, fie la Betel, Mamvri, Beer-Șeba, Ghilgal, Șilo, Mițpa, Ofra, Dan, Ierusalim. Așa a fost cortul mărturiei, construit după planul lui Dumnezeu de către Bețaleel și Oholiab, care a însoțit poporul ales până la intrarea acestuia în Canaanul făgăduinței; așa au fost ridicate apoi sinagogile, temple în miniatură, născute în jurul profeților, în timpul exilului, dar și după întoarcerea din exil.
Templul a fost construit de Solomon, la recomandarea profetului Natan, după un plan a lui Dumnezeu, în decurs de șapte ani; avea 11 m lungime, 16 m lățime și 33 m înălțime, la care se adăugau anexele din curtea exterioară. El cuprindea un vestibul, aula, Sfânta și Sfânta Sfintelor, separate de doi pereți din lemn de cedru primit de la Hiram, regele Feniciei, încrustați cu heruvimi și motive florale, placate cu aur.
Pentru a intra în Templul din Ierusalim trebuiau urcate 15 trepte. Ritualul cerea ca iudeii să se oprească pe fiecare treaptă, pentru a rosti câte un psalm din „Psalmii treptelor (119-133)“. În curtea interioară a Tempului, care se mai numea și curtea preoților, se afla altarul arderii de tot, un vas destul de mare cu apă pentru spălările rituale – numit Marea de aramă – și alte zece vase mai mici, care serveau la spălarea animalelor pentru jertfă, iar în fața Templului se aflau două coloane cu capiteluri florale din lotus sculptat.
În Sfânta se afla altarul tămâierii, o masă din cedru, placată cu aur, pe care se aflau pâinile punerii înainte și zece candelabre din aur. Iar în Sfânta Sfintelor se afla Chivotul Legii, un chivot în care se păstrau Tablele Legii, mărturie despre revelația lui Dumnezeu și a voii Lui pe Muntele Sinai. El era considerat tronul lui Dumnezeu, fiind o dovadă a propriei Sale prezențe, revelații și existențe. Însă, Templul lui Solomon a fost de nenumărate ori profanat și jefuit, până când Nabucodonosor l-a dărâmat până-n temelii (587 î.d.Hr.).
Abia după șaptezeci ani (516 î.d.Hr), Zorobabel, la îndemnul profeților Agheu și Zaharia, a refăcut atât Templul, cât și anexele, arhiereu fiind Iosua. De fapt, acesta este Templul în care a intrat Maica Domnului. Templul avea nouăzeci de camere, dispuse pe trei paliere, spune istoricul Iosif Flaviu, încăperi în care, într-o parte locuiau fecioarele, care erau date spre slujba lui Dumnezeu, până la o vreme; în cealaltă parte locuiau văduvele, cele care se făgăduiau să-și păzească curățenia până la sfîrșitul vieții, precum proorocița Ana, fiica lui Fanuil. Într-o altă parte petreceau bărbații și, în sfârșit, într-o latură diferită locuiau săracii pelerini, care veneau de departe pentru închinare.
În locașul fecioarelor a fost rânduită și micuța Maria; aceste fecioare care au fost rânduite pe lîngă dânsa erau fecioare iscusite în ale Scripturii și în lucrul mâinilor, pentru ca – după obiceiul evreilor – încă din copilărie să se deprindă atât cu învățăturile sfinte, cât și cu lucrul mâinilor (rucodelii).

De mică Domnul a arătat într-însa puterea Sa

Aici, în Sfânta Sfintelor, s-a pregătit Maria, prin lucrarea și adumbrirea Duhului Sfânt, pentru a deveni Templul lui Dumnezeu. Aici i-a dat Zaharia loc de rugăciune, spre deosebire de celelalte fecioare. Nu era cu putință vreuneia dintre ele să se apropie de Sfânta Sfintelor, pentru că nu aveau binecuvântarea arhiereului. Pe când Maica Domnului, deși era mică în ce privește vârsta, fiind numai de trei ani, era desăvârșită în ceea ce privește darul lui Dumnezeu.
Ajunsă la Templu – spune Fericitul Ieronim – Sfânta Fecioară Maria singură, fără oprire, a urcat cele 15 trepte, care duceau spre ușa de intrare; neajutându-o nimeni și nici sprijinindu-o, ea a urcat cu însuflețire aceste trepte. De altfel, prin această urcare – spun Sfinții Părinți – ea a pacurs cele trei etape necesare: curățirea, iluminarea și unirea cu Dumnezeu, corespunzătoare celor trei încăperi ale templului: vestibulul, Sfânta și Sfânta Sfintelor. Și ajungând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu, căci încă mică fiind a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa, ca astfel să înțeleagă cei din jurul ei cât de mare va fi și plină de dar, când va ajunge la vârsta cea desăvârșită.
Astfel a fost dusă la Templul Domnului Fecioara Maria, unde a rămas până la vârsta de cinsprezece ani în anturajul Arhanghelului Gavriil, care o hrănea și îi descifra tainele Scripturilor, pregătindu-o pentru înalta chemare rânduită de Dumnezeu.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică anticipează intrarea noastră în Biserică prin Sfintele Taine; și, de ce nu, definirea noastră ca persoane, chemate să fim în permanentă comuniune cu Dumnezeu. (*Titlul și intertitlurile aparțin redacției)