„Anul vechi” și „Anul nou” sunt expresii des întâlnite în limba și cultura românească, dar și la multe alte popoare, mai ales în preajma sfintelor sărbători de iarnă: Nașterea Domnului, Anul Nou și Boboteaza. Anii nu simbolizează doar trecerea timpului, așa cum suntem obișnuiți să spunem, ci trecerea noastră prin timpul lui Dumnezeu, adică despărțirea vremelnică de ceea ce a fost și începutul unui nou capitol în viața fiecăruia dintre noi.

De ce spunem „despărțire vremelnică de ce a fost”? Pentru că, la momentul hotărât de Dumnezeu, fiecare ne vom reîntâlni cu trecutul, cu faptele care vor sta ca o oglindă în fața noastră și vor vorbi despre noi.

Curgerea anului, corelată în limbajul popular cu trecerea timpului, ne amintește că nimic nu rămâne la fel, dar și că fiecare clipă din viața noastră este importantă. De aceea, este bine să folosim timpul cu înțelepciune, făcând fapte bune, plăcute lui Dumnezeu, păstrând astfel amintiri care să ne bucure sufletul; fiindcă timpul pierdut nu mai poate fi niciodată recuperat.

Trecerea dintre Anul vechi și Anul nou ne amintește că fiecare început poate fi o șansă, o schimbare pe măsură ce înaintăm în vârstă, când ne considerăm a fi mai înțelepți, cu gânduri bune și cu încredere în ajutorul lui Dumnezeu și în forțețe noastre proprii. Astfel, vom păși în noul an, cu speranța că va fi mai bun și mai frumos, mai luminos, ferit de dureri, încercări, suferințe, primejdii și necazuri.

Anul „vechi”, pe care îl lăsăm în urmă, dar care nu poate fi dat uitării își adună pașii obosiți și pleacă în tăcere, lăsând în urmă amintiri bune și mai puțin bune. Anul „nou” sosește cu binecuvântarea lui Dumnezeu, poate cu emoție, dar cu mai multă nădejde, asemenea unei cărți cu pagini albe ce așteaptă să fie scrise. Între ele, la miezul nopții, atunci când clopotele bisericilor vor bate, va sta promisiunea unui nou început pentru fiecare dintre noi! 

La mulți ani și un Nou An fericit!