Criterii de căutare și aflare a părintelui duhovnicesc, în învățătura Sfântului Simeon Noul Teolog

Puncte de vedere

Criterii de căutare și aflare a părintelui duhovnicesc, în învățătura Sfântului Simeon Noul Teolog

    • Criterii de căutare și aflare a părintelui duhovnicesc, în învățătura Sfântului Simeon Noul Teolog
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Criteriul adevăratei paternități duhovnicești îl constituie, pentru Sfântul Simeon, nu hirotonia sau hirotesia, pentru că pot fi și între cei hirotoniți și hirotesiți oameni nevrednici, chiar incompatibili cu această slujire culminantă. Criteriul ultim și deplin îl constituie, pentru Sfântul Părinte, botezul Duhului Sfânt.

Pocăința este considerată de către Sfântul Simeon Noul Teolog „arta păstoririi frumoase a sufletului”[1], de care depinde mântuirea sufletului. La fel, un duhovnic iscusit, un părinte spiritual care să poată conduce cu iscusință și să păstorească frumos sufletul nostru, îndreptându-l către zările senine ale veșniciei fericite, este un lucru rar și doar de puțini dobândit. Aflarea lui, rod al virtuții și rugăciunii, este considerată de Sfântul Părinte o adevărată harismă, un dar și o binecuvântare. Cel care ni-l descoperă este Însuși Duhul Sfânt, ca urmare a căutării lui, prin rugăciune stăruitoare și prin viață fără de prihană, iar primirea cuvintelor lui echivalează cu primirea lui Hristos și acceptarea lucrării Duhului Sfânt în viața personală.

Criterii de căutare și aflare a Părintelui duhovnicesc

Criteriul adevăratei paternități duhovnicești îl constituie, deci, pentru Sfântul Simeon, nu hirotonia sau hirotesia, pentru că pot fi și între cei hirotoniți și hirotesiți oameni nevrednici, chiar incompatibili cu această slujire culminantă. Criteriul ultim și deplin îl constituie, pentru Sfântul Părinte, botezul Duhului Sfânt.

Căile de căutare a acestuia, Sfântul Simeon arată că principalul mijloc îl contituie rugăciunea stăruitoare către Milostivul Dumnezeu, de a ne dărui un astfel de povățuitor. „Să căutăm, deci, spun eel, mai bine cu osteneală astfel de bărbați, care sunt ucenici ai lui Hristos, și cu chinul inimii și lacrimi multe să-L rugăm zile întregi ca să dea jos vălul de pe ochii inimilor noastre ca să-l recunoască, în cazul în care se va găsi unul ca acesta în această generație rea și vicleană, pentru ca, găsindu-l, să primim prin el iertarea păcatelor noastre, supunându-ne poruncilor și rânduielilor lui din tot sufletul, așa cum și acela ascultând cuvintele lui Hristos, s-a făcut părtaș al harului și darurilor Lui și a primit de la El puterea (autoritatea) de a dezlega și lega păcatele aprins fiind de Duhul Sfânt…”[2].

Stăruința în rugăciune și încrederea în ajutorul dumnezeiesc sunt absolut necesare în căutarea noastră: „Frate, cheamă cu stăruință pe Dumnezeu, ca să-ți arate un om care să te poată păstori în chip frumos, pe care trebuie să-l asculți ca pe Însuși Dumnezeu, și să săvârșești fără șovăială cele spuse ție de către el, chiar dacă cele făptuite ți se par a fi potrivnice și vătămătoare. Și dacă inima ta e încredințată de har și ai o încredere prisositoare în cel pe care-l ai părinte duhovnicesc, fă ceea ce-ți spune și te vei mântui; căci e mai bine să te numești ucenic al unui ucenic și să nu viețuiești de sine, strângându-ți roadele nefolositoare ale voii proprii. Iar dacă Duhul Sfânt te va trimite la un altul, să nu șovăi nicidecum…”[3].

În căutarea noastră, trebuie să avem drept modele, exemplele oferite de Sfânta Scriptură și viețile Sfinților Părinți și, cu acestea în fața sufletului nostru, să ne rugăm cu lacrimi să avem parte în viața noastră duhovnicească de o astfel de prezență harismatică: „Roagă pe Dumnezeu cu rugăciuni și lacrimi să-ți trimită o călăuză nepătimașă și sfântă; cercetează însă și tu însuți dumnezeieștile Scripturi, mai ales scrierile practice ale Sfinților Părinți, ca să compari cu acestea cele învățate de învățătorul și întâi-stătătorul tău, ca să le poți vedea și învăța ca într-o oglindă, iar pe cele ce conglăsuiesc cu dumnezeieștile scripturi să le îmbrățișezi și ții în gândirea ta, dar pe cele false și străine să le deosebești și respingi, ca să nu rătăcești; căci află că mulți înșelători și învățători mincinoși s-au făcut în zilele noastre”[4].

Împreuna-gândire și multa sfătuire – căi spre mântuire

Pentru a-și putea găsi un astfel de duhovnic, creștinul trebuie să cultive în viața sa aceleași virtuți pe care le caută la părintele său. Compatibilitatea de viață duhovnicească este, astfel, un criteriu esențial al „artei mântuirii sufletelor”. „Dacă vrei și tu să primești pe adevăratul, credinciosul și alesul ucenic al lui Hristos, îndeamnă Sfântul Simeon Noul Teolog, du și tu o asemenea viață, fă și tu fapte asemănătoare, cazi și cheamă și tu la fel pe Dumnezeu prin milostenie, post și rugăciune și vei deschide ochii sufletului tău să vezi un asemenea om și tu, așa cum l-a văzut Corneliu pe înger. Imită-l pe el, cel credincios, și tu cel ce spui că ești credincios; pe el, păgânul și neînvățatul și tu cel ce te numești creștin din pruncie, cel ce spui că ai fost hrănit cu învățăturile Apostolilor și te înalți cu cugetul ascultând flecărelile celor mai neînvățați”[5].

O altă condiție fundamentală pentru aflarea unui bun duhovnic este pocăința sinceră și smerenia adevărată. Smerenia este soc…otită de Sfântul Simeon o adevărată „călăuză”: „Ea ne învață să nu umblăm pe calea pe care n-o cunoaștem fără călăuză; ea ne poruncește ca atunci când vrem să ne pocăim, să ne apropiem de Dumnezeu fără un mijlocitor și călăuzitor”[6].

Omul nu ar avea puterea să-și afle un astfel de părinte duhovnicesc - socotește Sfântul Simeon - dacă nu l-ar călăuzi Dumnezeu. Dumnezeu este, astfel, Împreună-lucrător și ajutor al omului: „dacă vrei să-ți agonisești un bărbat duhovnicesc și sfânt și un învățător adevărat, nu socoti că ai puterea să-l recunoști tu însuți după știința ta, fiindcă acest lucru e cu neputință, dacă nu te lupți înainte de toate celelalte, precum spuneam, cu fapte bune, cu milostenie, cu post, cu rugăciune și cu cerere necontenită, ca Dumnezeu să-ți fie Împreună-lucrător și Ajutor spre aceasta. Și dacă te-ai învrednicit să-l găsești cu ajutorul și harul lui Dumnezeu, atunci arată-i cea mai mare purtare de grijă și râvnă, multă smerenie, multă evlavie, cinste covârșitoare, credință curată și neșovăielnică”[7].

Odată aflat, prin asceză și smerenie, prin lectură duhovnicească și pocăință, prin rugăciune și lacrimi, un astfel de om al Duhului și dar al lui Dumnezeu pentru noi, suntem datori să trăim în ascultare deplină față de el, să primit fiecare cuvânt al său ca pe cuvântul mântuitor al Duhului Sfânt și să împlinim îndemnurile sale spre virtute, ca pe niște porunci de la Însuși Hristos Domnul, Care dorește ca pe toți să ne mântuiască și către Împărăția Iubirii Sale infinite și a Luminii Sale necreate și neînserate să ne îndrepte.

[1] Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 20 - Spre Hristos pe urmele părintelui duhovnicesc, în volumul Cateheze. Scrieri II, studiu introductiv și traducere: diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999, pp. 226-227.

[2] Sfântul Simeon Noul Teolog, Epistola 1. Cuvânt scris către cineva care era un fiu duhovnicesc, în volumul Imne, Epistole și Capitole. Scrieri III, introducere și traducere: diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 317. 

[3] Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 20, în vol.cit., pp. 226-227.

[4] Sfântul Simeon Noul Teolog, 100 de capitole practice și teologice, în volumul Imne, Epistole și Capitole…, p. 376.

[5] Sfântul Simeon Noul Teolog, Epistola 1, în vol. cit., p. 329.

[6] Sfântul Simeon Noul Teolog, Epistola 1, în vol. cit., p. 337.

[7] Sfântul Simeon Noul Teolog, Epistola 1, în vol. cit., p. 331.