Ce rugăciuni să rostesc pentru ajutor la examenul de disertație?

Sarut-mana parinte si Hristos a inviat! Sunt studenta in ultimul an de master si ma pregatesc de sustinerea lucrarii. As vrea, daca se poate, sa-mi recomandati cateva rugaciuni pentru reusita. Spun asta deoarece eu sunt mai emotiva si s-ar putea sa ma pierd in fata comisiei. Va rog frumos, chiar am nevoie de acest ajutor. Ce mi-ati putea recomanda? Cu respect, Ana Maria!

pr Andrei Atudori a răspuns:
17 Mai 2016

Hristos a Înviat! 

Ana Maria, orice rugăciune te pune în legătură cu Dumnezeu și cu sfinții Săi. Așadar nu este nevoie să rostești niște rugăciuni anume. Însă, dacă ar fi totuși să îți recomand ceva atunci te-aș sfătui să te rogi în primul rând Mântuitorului nostru Iisus Hristos și apoi Sfintei Fecioare Maria și Sfintei Ana, care îți ocrotesc viața 

Singura rugăciune pentru ajutor la examen, adresată Maicii Domnului, de care eu am cunoștință și pe care o poți rosti cu nădejde este aceasta:

„Preasfântă Stăpînă Născătoare de Dumnezeu, Casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, Dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele mai presus de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa Adevărului îi ridici!

Primeşte puţina rugăciune a nevrednicului/nevrednicei robului/roabei tău/tale, care cu credinţă şi smerenie mă închin în faţa Preacinstitei Tale icoane şi cu umilinţă te rog: Dăruieşte bună sporire minţii mele, luminează-mă cu lumina cunoştinţelor, întăreşte-mi memoria, dă-mi priceperea cuvenită şi pune în gura mea cuvânt spre răspuns bun, ca înstrăinat fiind de deşertăciunea pământească şi slava deşartă să mă înalţ cu mintea şi cu inima spre cele nepieritoare şi veşnice. Amin.”

Învață temeinic, pregătește-ți lucrarea de disertație cu seriozitate, nu uita de rugăciune, spovedește-te iar dacă părintele îți dă binecuvântare împărătășește-te cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului și vei trece cu bine peste acest examen.

Dumnezeu să te binecuvinteze!

pr. Andrei

Adaugă comentariul tău

De la același autor

Ultimele din categorie

Bloc Social Icons