Cum să mă rog pentru a-mi găsi jumătatea?

Întreabă preotul

Cum să mă rog pentru a-mi găsi jumătatea?

    • Cum să mă rog pentru a-mi găsi jumătatea?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Alexandra
întreabă:

Sărut dreapta, părinte! Sunt o tânără în vârsta de 22 de ani și îmi doresc foarte mult să găsesc un băiat serios, cu care să îmi întemeiez o familie. Ce rugăciuni ar trebui să fac pentru ca Dumnezeu să îmi scoată în drum sortitul?

16 Decembrie 2016

Soră Alexandra, orice rugăciune este binefăcătoare. În genere, în astfel de cazuri, tinerii citesc acatistul sfintei familii – Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana, sau acatistul Sfântului Nicolae, ori al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Mai poți adăuga, bunăoară, acatistul Sfinților Adrian și Natalia care, fiind căsătoriți, au dobândit împreună mântuirea.

Dar nu uita că alegerea o faci tu! Dacă trăiești viața cu și în Hristos, alegerea ta va fi binecuvântată. Ca să-ți fie lesnicioasă alegerea, caută un soț care să nu trăiască în bejenie față de valorile Sfintei noastre Ortodoxii. Un bun creștin va ști să iubească, să dăruiască, să prețuiască instituția familiei, să ierte, să fie chibzuitor, darnic, altruist.

Cu bune doriri,

pr. Mihail

pr. Mihai a răspuns:
6 Ianuarie 2017

Ptr a-ti gasi jumatatea nu trebuie rugaciuni speciale. Insa este necesar sa ai o viata de infranare, spovedanie si impartasanie si Dumnezeu iti raspunde curand la cele mai scurte rugaciuni. Doamne ajuta!

Dan M. a răspuns:
17 Decembrie 2016

De multe ori băieţii serioşi sunt şi din cale-afară de timizi. Şi din păcate se întâmplă ca doi tineri să se placă reciproc fără ca să-şi dea seama de asta şi nici unul să nu îndrăznească să facă primul pas. Aşa că nu e un lucru rău ca în momentul în care îţi place de un băiat să faci tu primul pas. Nu forţat, ci discret, natural. E de ajuns un zâmbet, un salut, orice formă de a-i da de înţeles că prezenţa lui nu-ţi este indiferentă.
Eu când am întâlnit-o pe soţia mea, nu am îndrăznit să o invit la o plimbare până când nu a venit ea pe neaşteptate la mine şi m-a servit cu prăjiturele.

Să ai grijă totuşi pe cine alegi! Pentru că toţi băieţii la început se vor purta frumos cu tine, însă nu toţi sunt sinceri, şi atunci te vor face să suferi mai târziu. Ca să-ţi faci o idee despre cum este un băiat cu adevărat, încearcă să-l observi cu discreţie în anturajele sale de băieţi. Cum se poartă acolo, aşa se va purta şi cu tine mai târziu.

Bucurie şi nădejde!
Dan M.

Adrian13 a răspuns:
19 Decembrie 2016

Sarut dreapta parinte si Dumnezeu sa te ajute draga Alexandra.
Nu dispera. Raspunsul va sosi.
Si eu ma aflu in situatia asta insa imi pun nadejdea in Dumnezeu si Sfintii Lui. Eu spre exemplu il am drept ocrotitor pe Sf. Efrem cel Nou, el ma ajuta mult. Fiind absolvent de liceu teologic am anumite "idei" -asa cum sunt ele numite de multe fete- care nu ma lasa sa fiu asa cum vor ele. Ortodoxia e o valoare perena ce merita mentinuta si pastrata cu orice pret fiindca o relatie trece, se duce, te desparti poate, dar Judecata si Viata vesnica e o certitudine care se apropie cu fiecare zi. Nu te lasa induplecata de duhul lumii si nu renunta la ce e cu adevarat nemuritor pentru ideea unei relatii -care daca e in afara lui Hristos e mai mult daunatoare decat benefica-. Nu te necaji. Eu am 21 de ani deci nu esti singura in situatia asta si la varsta asta. Dumnezeu sa iti dea gand bun si bucurie in suflet.

Sarbatori pline de duhul lui Dumnezeu!

manolebo a răspuns:
21 Decembrie 2016

Nu este important sa te rogi in gasirea baiatului "serios" ci trebuie mai intai sa studiezi din puncte de vedere duhovnicesc ce inseamna Taina Sfintei Cununii si viata de familie. Daca intelegi cu adevarat ca intalnirea dintre soti se face doar in vederea aparitiei pruncilor, iar in afara de acest aspect este tot pacat si ca viata de familie presupune sacrificiu si de fapt bucuria consta in implinirea sarcinilor ce iti revin (care te conduc catre mantuire), atunci ai sa ai alta perspectiva a lucrurilor care trebuie gasite la viitorul "sot". Iti doresc mult spor duhovnicesc in toate, dar mai inainte invata ce inseamna sa fii crestin cu adevarat (duhovnic, spovedit, impartasit) si care este rostul vietii (mantuirea).
Doamne ajuta

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: