Părinții nu-l acceptă pe bărbatul ce e dispus să treacă la Ortodoxie pentru a-mi deveni soț. Ce pot face?

Întreabă preotul

Părinții nu-l acceptă pe bărbatul ce e dispus să treacă la Ortodoxie pentru a-mi deveni soț. Ce pot face?

    • Părinții nu-l acceptă pe bărbatul ce e dispus să treacă la Ortodoxie pentru a-mi deveni soț. Ce pot face?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Anonim
întreabă:

Sunt într-o relație cu un băiat de altă religie și de altă origine (asiatică). Ne iubim foarte mult și el este dispus să treacă la Ortodoxie pentru a ne putea căsători. Ba mai mult, ar putea chiar să se stabilească în România. Părinții mei nu îl plac (au văzut doar o poză cu el) și refuză să îl cunoască, excluzând totodată posibilitatea unei căsătorii. Însă părintele duhovnic nu e de aceeași părere. El dorește să îl cunoască mai întâi, iar apoi să dea un „verdict”. În momentul de față, părinții nu vor să îmi mai vorbească – și acest lucru mă întristează foarte mult. Mă aflu într-o situație foarte dificilă și chiar nu știu cum să procedez. Dați-mi, vă rog, un sfat. Mulțumesc!

18 Mai 2017

Ar trebui să te pui în acord cu părinții tăi în această privință. O căsnicie începută fără binecuvântarea părinților poate avea de suferit pe parcursul ei. De aceea, cred că rugăciunea stăruitoare te va ajuta să-i convingi. În același timp, trebuie să te gândești că părinții, în chip firesc, îți doresc binele. Așa se explică reticența lor în ceea ce privește relația ta cu un băiat de altă confesiune. Chiar dacă el este dispus să treacă la Ortodoxie (uneori, aceste disponibilități  se arată doar până la căsătorie, iar după aceea mulți manifestă înverșunare și repulsie față de acest subiect), totuși, nu putem uita că, fiind crescut într-o altă credință, el poate rămâne tributar unor obiceiuri sau practici străine de duhul Ortodoxiei.

Ca să ai garanția că el va respecta întru totul și va trăi în duhul credinței ortodoxe, trebuie să te încredințezi că o acceptă nu doar pentru a se căsători cu tine, ci din adâncă convingere și trăire. Din păcate, am întâlnit astfel de persoane, care s-au convertit la Ortodoxie pentru a se putea căsători, dar au rămas doar la acel stadiu, fără a reuși să se adapteze modului de viață autentic ortodox.

Ai amintit de duhovnic. Este bine să ții legătura cu el și, eventual, după ce părintele duhovnic îl va cunoaște și se va încredința de bunele sale intenții, ar putea mijloci la părinții tăi pentru o armonizare a situației.

Cu bune doriri,

pr. Mihail

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: