Pomenirile chiar ajută sufletul după moarte?
Vara trecuta mi-a murit bunicul, Dumnezeu sa-l ierte, si de atunci tot imi pun intrebari in legatura cu ce se intampla cu sufletul dupa moarte. Am citit tot felul de carti si lucruri pe internet dar tot am unele nelamuriri. Am inteles ca rudele ramase in urma pot ajuta sufletul celui adormit aprinzand o lumanare, dand pomelnice si de pomana. As vrea sa stiu daca aceste lucruri chiar ajuta sufletul dupa moarte si in special, cum il ajuta? Este adevarat ca daca in viata pamanteasca, omul care a murit a umblat fara haine, trebuie sa dam haine de pomana? Sau daca a umblat flamand, trebuie sa dam mancare? Multumesc!
Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.
Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!
Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.
O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.
Îți mulțumim pentru înțelegere!
Maria,
Dumnezeu să îl ierte pe bunicul tău și să îi facă parte de Împărăția Cerurilor. Învățătura Bisericii noastre afirmă fără echivoc faptul că pomenirea la Sfânta Liturghie, parastasele, pomenirea cât mai deasă în rugăciunile personale și oferirea de milostenie sunt foarte folositoare pentru cei care nu mai sunt printre noi, dar și pentru cei care se îngrijesc de acestea. Ce anume și cât anume se oferă de pomană pentru sufletul celui adormit nu trebuie să aibă legătură cu vreo situație oarecare din viața pământească a acestuia. Ceea ce contează este gestul în sine de a oferi milostenie și mai ales multă rugăciune!
În link-ul următor poți citi un articol foarte elocvent și lămuritor cu privire la toate acestea: http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/de-ce-se-fac-slujbe-de-pomenire-milostenii-pentru-cei-adormiti
Dumnezeu să îi odihnească pe cei adormiți!
Pr. Andrei