Se mănâncă fructe de mare în post?

1 Aprilie 2015 pr. Andrei Atudori post
Foto: pixabay.com

Va rugam sa prezentati parerea Bisericii noastre ortodoxe cu privire la consumul fructelor mare in post. Deja au aparut chiar in cotidianele noastre articole care prezinta pareri si nu o pozitie oficiala. Ma refer la faptul ca majoritatea articolelor se termina cu :”parerea mea este........”. Cred ca a venit timpul ca liturgistii nostri sa ofere un raspuns. Va multumesc !

pr Andrei Atudori a răspuns:
1 Aprilie 2015

Doamne ajută,
Până acum Biserica Ortodoxă Română nu a exprimat un punct de vedere oficial cu privire la consumul de fructe de mare în timpul postului. În mod logic, putem înțelege că sunt în vigoare rânduielile tradiționale cu privire la modul de ținere a postului iar printre acestea nu se specifică nimic cu privire la consumul fructelor de mare.
Până când Sfântul Sinod nu se va exprima în această privință chiar și răspunsurile liturgiștilor vor fi de tipul „părerea mea”. Așa este firesc! Dacă Biserica nu s-a exprimat în această privință, eu nu pot vorbi în numele ei, nu vă pot da o „poziție oficială”.
Modul de postire este o alegere personală în acord cu sfaturile propriului duhovnic și fiecare postește după cum poate, după cum înțelege postul și după cât vrea să postească. Dumnezeu va răsplăti fiecăruia pe măsura ostenelii!
Să nu uităm că Biserica nu interzice nimănui nimic. Ea propune o rânduială iar fiecare om este chemat să o accepte și să o urmeze în mod liber.
Așadar, nu pot să vă sfătuiesc decât să faceți după cum vă îndeamnă conștiința și mai ales să vorbiți cu duhovnciul dumneavoastră cu privire la acest lucru.
Post cu folos duhovnicesc!
pr. Andrei

Adaugă comentariul tău

Citește alte articole despre: post, fructe de mare, fructe de mare in post, dezlegare

De la același autor

Ultimele din categorie

Bloc Social Icons