Trebuie să existe măsură și atunci când te rogi? Cum rămâne cu rugăciunea neîncetată?

Întreabă preotul

Trebuie să existe măsură și atunci când te rogi? Cum rămâne cu rugăciunea neîncetată?

    • Trebuie să existe măsură și atunci când te rogi? Cum rămâne cu rugăciunea neîncetată?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Andreea
întreabă:

Sarut mana, parinte! Cu putin timp in urma, am auzit un preot spunand ca una dintre cele mai mari virtuti este dreapta socoteala, care ar trebui sa existe chiar si atunci cand vine vorba de rugaciune. Daca rugaciunea trebuie facuta cu masura, atunci, cum ramane cu „Rugati-va neincetat” sau „Rugati-va ca sa nu cadeti in ispita”? Cuvintele acestea au fost spuse doar pentru cei care intra in viata monahala? Oare este gresit daca Il chemam pe Dumnezeu in ajutor, chiar si pentru lucrurile marunte?

7 Septembrie 2015

Soră Andreea,

În nici într-un caz îndemnul „rugați-vă neîncetat” nu poate fi socotit că ar încălca dreapta socotință. Ba dimpotrivă, îndemnul dumnezeiescului apostol se referă, după spusele Sfântul Nicodim Aghioritul, nu numaidecât la a sta în genunchi cu cartea de rugăciuni deschisă, citind din ea, ci Sfântul Pavel a voit a zice „să ne rugam cu mintea noastră, ceea ce este cu putință să facem totdeauna. Căci și când facem un lucru de mână și când ne plimbăm și când ședem și când mâncam și când bem, totdeauna putem să ne rugăm cu mintea noastră și să facem rugăciunea mintii bine plăcută lui Dumnezeu și adevărată”.

Rugăciune, spunea Marcu Ascetul, este și un gând ridicat la Dumnezeu. Deci, soră Andreea, ne putem ruga neîncetat fără a deveni bigoți ori, mai știu eu ce.

Important e să înțelegem că nu rugăciunile noastre aduc Domnului un plus de slavă și cinstire, ci dimpotrivă, rugăciunea este o punte prin care  putem să comunicăm cu Dumnezeu, să ne hrănim, pe cât ne este cu putință, din lumina și iubirea din sânul Preasfintei Treimi.

Cât privește chemarea Domnului  pentru lucruri mărunte: este bine să-l chemăm și să-i împărtășim toate gândurile și cugetele noastre, neuitând spusele Domnului: „fără Mine nu puteți face nimic”, adică nimic bun, căci atunci când săvârșim răul, dovedim că Dumnezeu nu este cu noi.

Îți doresc sete nestinsă de rugăciune.

Cu bune doriri, pr. Mihail

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: