Creând lumea, Dumnezeu spune parcă fiecăreia dintre făpturile Sale: Vino şi împarte cu Mine bucuria fiinţării! Vino, căci îmi eşti drag; vino, toată dragostea Mea îţi stă deschisă în faţă, toată îţi este propusă şi dată...

Creaţia este minunea în care Dumnezeu ne cheamă la sărbătoare, la masa unei iubiri reciproce. Dacă am putea să ne imaginăm ce se întâmplă în acest moment: toată zidirea, de la cea mai mică fărâmă de nisip până la om - cel mai complex din întreg universul - iese din nefiinţă şi îşi concepe propria fiinţare, devine conştientă de faptul că trăieşte.

Eu exist! Exist, deoarece în faţa mea stă Dumnezeu, Cel care m-a chemat spre împărtăşirea bucuriei cu Sine, spre sărbătoarea dragostei reciproce... Cât de mare trebuie să fie această minune, când zidirea este chemată din nefiinţă şi pusă faţă către faţă cu dragostea lui Dumnezeu! 

(Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, traducere de Mihai Costiș, Editura Cathisma, București, 2007, pp. 6-7)