Întrebarea aceasta „i-a îngrozit”, „i-a înspăimântat” şi „i-a înfricoşat” pe Apostoli. Ei şi-au pus-o prima dată.

Omul singur nu poate să se mântuiască, nu-şi poate asigura veşnicia sa. Nu-şi poate asigura mântuirea sa. De aceea Iisus a răspuns: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu (Luca 18, 27); La oameni lucrul este cu neputinţă, … dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă (Marcu 10, 27).

Totuşi, de ce nu scăpăm de întrebare? Pentru că întrebarea este provocată de veşnicul din noi. Dumnezeu dezlănţuie în noi întrebări la care numai El ne poate răspunde. Iar răspunsul nu-l dă nimănui în cursul vieţii. Poate că ar sparge limitele de acum ale omului.

Calea mântuirii este arătată de viaţa lui Iisus. Cine trăieşte şi moare ca Iisus se va mântui. Iată un răspuns. Prin Iisus, Dumnezeu a dat un răspuns omului la întrebarea: Cine poate să se mântuiască?

Omul trebuie să ajungă el însuşi un răspuns la întrebarea sa. Răspunsul îl costă uneori şi viaţa. Lepădarea de sine, de avere, de toată rudenia lumii, de viaţă, pentru Iisus şi pentru Evanghelia Sa, toate sunt de fapt răspunsuri la înfricoşata întrebare.

Toate aceste riscuri ale lepădărilor asigură „însutit” posesiunea lor „încă din viaţa aceasta”, în mijlocul prigonirilor. Toată lumea este a ta când ai renunţat la ea. Atunci eşti mai tare ca ea şi te ascultă. Această renunţare totală asigură, „pentru veacul viitor, viaţa veşnică”.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol. 7, Editura Credinţa strămoşească, 2011, pp. 44-45)