Sfântul Apostol Pavel spunea lui Timotei: „Şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire” (II Timotei 3, 15).

De unde le învățase? De la mama sa, Evnichi, și de la bunica sa, Loida. Și continuă Apostolul: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun” (II Timotei 3, 16-17).

Este adevărat: câte lucruri poate să ofere părinților Sfânta Scriptură pentru educarea copiilor! Evreilor le-a dat Dumnezeu o poruncă specială pentru aceasta: „Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău. Să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli” (Deuteronom 6, 6-7). Aceasta este datoria părinților. Dar câți dintre ei îndeplinesc acest lucru? Câți își sfătuiesc astfel copiii lor?

Ce să spună o mamă copilului său, dacă nici ea nu a citit Sfânta Scriptură sau nu a ascultat Cuvântul lui Dumnezeu, ori nu a deschis vreo carte religioasă?

Ce să sfătuiască un oarecare tată pe copilul său, când din gura lui nu a învățat să scoată decât cuvinte nepotrivite? Cum să se îndeletnicească părinții cu astfel de lucruri?

Îl hrănesc pe copil, îl îmbracă, îi pun la dispoziție învățarea unei limbi străine. Foarte bine! Dar să-l sfătuiască n-au timp. Cine să se ocupe de acest lucru, dacă nu părinții? „Școala are acest rol”, spun unii. Dacă pe unii părinți, care au doi sau trei copii, nu îi preocupă educarea copiilor lor în sensul duhovnicesc, cum poate reuși școala să acopere aceste nevoi, având în vedere că acolo se află 20-30 copii într-o singură clasă?

Prima responsabilitate a părinților în vederea educației copiilor este să-i învețe ce este binele și ce este răul. Iar timpul cel mai prielnic este atunci când copiii sunt mici. Când vor crește, vor zbura din cuibul părintesc și vor avea, ca bagaj, ceea ce au fost învățați de mici. Unii părinți vor vedea mai târziu evoluția nefericită a copiilor lor și vor zice: „Nu mai ascultă în zilele noastre copiii de părinții lor!”. Astăzi nu mai ascultă. Ascultau însă atunci când erau mici, când erau ca aluatul sau ceara în mâinile părinților. Dar atunci, adulții nu aveau timp de ei. Erau preocupați cu alte lucruri. Acum, însă, pot ajunge să plătească scump...